Cunoaste lumea

Noutăți

Timișoara rămâne centrul evenimentelor culturale și în 2024

  •  
  •  
  •  

După o perioadă impresionantă de patru luni, cea mai mare expoziție dedicată operelor lui Constantin Brâncuși din ultimii 50 de ani din România și-a primit ultimii vizitatori duminică, marcând un moment de excepție în peisajul cultural al Timișoarei.

Expoziția găzduită de Muzeul Național de Artă Timișoara a reușit să strângă peste 130.000 de vizitatori.

S-a dovedit a fi unul dintre cele mai semnificative evenimente culturale din cadrul programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, atrăgând, fără îndoială, un număr mare de turiști din țară și din străinătate.

Acest succes reconfirmă poziția Timișoarei de capitală a artelor vizuale și destinație culturală. Mai mult decât atât, contribuie la dezvoltarea economică locală și la promovarea unei imagini pozitive, consolidând astfel statutul orașului în peisajul cultural și turistic internațional.

Elevii au profitat de ocazia unică de a descoperi pe viu universul lui Constantin Brâncuși. Peste

26.000 de elevi au vizitat expoziția în peste 900 de excursii școlare, venind din Timișoara, din 26 de orașe din țară, 18 comune și sate din regiune, dar și din străinătate (Germania, Austria, Franța, Italia, Polonia, Bulgaria, Canada, Cehia, Ungaria).

În cadrul închiderii expoziției, Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a prezentat moneda de argint dedicată lui Constantin Brâncuși, într-un tiraj limitat de 5.000 de exemplare.

Moneda înfățișează portretul marelui artist pe avers și clădirea Muzeului Național de Artă din Timișoara pe revers.

Anul acesta, în școlile timișorene vor fi implementate 28 de proiecte în cadrul programului „Power Station+ | Școli creative”, program finanțat de Ministerul Culturii, prin Centrul de Proiecte Timișoara.

Valoarea totală a celor 28 de proiecte care au fost notate de către comisia de evaluare și selecție cu punctajul necesar pentru a fi declarate admise, este de 2.000.000 lei.

Proiectele se încadrează în direcțiile tematice „Parteneriate creative” (17 proiecte), „Spații creative” (6 proiecte) și „Resurse creative” (5 proiecte), având ca scop contribuția semnificativă la obiectivele generale ale programului Power Station+ | Școli creative.

Acestea urmăresc intensificarea activităților culturale pentru publicul tânăr, stimularea interesului scenei culturale locale în rândul tinerilor, consolidarea interacțiunilor dintre comunitatea școlară și profesioniștii din domeniul cultural, dezvoltarea parteneriatelor între actorii culturali și cei educaționali, precum și îmbunătățirea competențelor cadrelor didactice în integrarea resurselor culturale în procesul educațional.

Programul cultural continuă și anul acesta, iar Timișoara rămâne centrul evenimentelor culturale. Luna februarie este dedicată artelor vizuale, iar până pe data de 10 februarie, Facultatea de Mecanică – UPT găzduiește Expoziția: unu unu zero zero unu zero zero, ce reflectă istoria campusului Universității Politehnica Timișoara și poate fi vizitată de luni până vineri.

Expoziția RĂSUCIREA mai poate fi văzută, până pe 11 februarie, la Kunsthalle Bega. Aceasta prezintă obiecte de patrimoniu și bunuri culturale din colecțiile a 6 muzee: Muzeul Național al Banatului din Timișoara, Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj, Muzeul Banatului Montan din Reșița, Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu Severin și Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida” din București.

Un an cu pepiniera 1306, expoziția care prezintă parcursul Pepinierei în cele zece luni de existență, de la concept la evoluția plantelor și a relației oamenilor cu orașul, poate fi admirată, până pe 17 februarie, la Florăria din Piața Victoriei.

Una din cele mai frumoase expoziții, Rituals, Keepers and Storms, realizată de Ioana Nemeș,  este deschisă publicului până pe 9 martie la Casa ISHO.

Muzeul Național de Artă Timișoara va găzdui până pe data de 17 martie expoziția Parallels. Timișoara/Novi Sad, o incursiune în istoria și cultura celor două orașe, Timișoara și Novi Sad, începând cu secolul al XVIII-lea și continuând până în prezent.

Această lună vine cu o ofertă culturală variată și alte evenimente, printre care spectacole de teatru pe teme diverse și concerte vor avea loc încă din prima zi a lunii.

La Teatrul German de Stat, pe data de 8 februarie, este pus în scenă spectacolul „Dragonul” de la ora 19:30, iar în Sala Mare va avea loc spectacolul „Adevărul”  începând cu ora 19:00.

Un alt concert organizat de Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul Timișoara va avea loc pe 9 februarie și îi aduce în prim plan pe dirijorul Gabriel Bebeșelea și pianistul Simon Trpčeski, de la ora 19:00.

Pe 12 și 16 februarie, începând cu ora 19:30, Teatrul German de Stat va găzdui din nou două spectacole remarcabile, „Oameni. De vânzare” și „Europa”.

Dirijorul Radu Paponiu va fi prezent împreună cu violonistul Florin Iliescu la cel de-al treilea concert organizat de Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul Timișoara, ce va avea loc tot pe data de 16 februarie, de la ora 19:00.

Spectacolul de teatru  „1978”, se va juca începând cu ora 16:00, pe Calea Ghirodei nr. 32, în data de 17 februarie. În aceeași dată are loc și spectacolul „Durerea Fantomă”, de la ora 19:00, în Sala Mare.

Recitalul Cameral a lui Andrei Ioniță la violoncel alături de pianistul Demény Balázs se va auzi pe data de 18 februarie, de la ora 19:00, la Filarmonica Banatul în Sala Capitol.

În aceeași zi va fi pus din nou în scenă spectacolul „1978” pe Calea Ghirodei nr. 32, de la ora 16:00.

Această lună se încheie armonios cu spectacolul „Despre dragoste, cu dragoste”, pe 24 februarie, în Sala Mare.

Programul Cultural Național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” este finanțat de Municipiul Timișoara, Ministerul Culturii și Consiliul Județean Timiș.

Parteneri principali: Banca Transilvania, Catena, Linde Gaz Romania, Cramele Recaș, Iulius Town, Profi

Broadcaster oficial: TVR

Partener de mobilitate: Automobile Bavaria


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină



  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii