Timbrul genetic românesc – ţintă pentru cei ce fac jocurile umanităţii

Istoria multor state de până la 1600 atestă faptul că în puţine din acestea s-au descoperit dovezi de necontestat, acte sau norme juridice care să se refere la activitatea unor structuri informative.

Există în schimb, ca şi în ţările române, probe îndestulătoare în legătură cu produsul muncii acestora: informaţia.

Mai mult, se demonstrează cu regularitate că acţiuni militare cu rezultate spectaculoase, decizii politice fundamentale sau activităţi diplomatice de succes au avut întotdeauna ca suport informaţia secretă.

Nu putem aplica lumii antice sau celei a Evului Mediu standardele lumii moderne sau contemporane. Nu putem cere iscoadelor, spionilor sau persoanelor ce au prestat activităţi informative, să-şi dezvăluie identitatea sau codul lor numeric personal, pentru a accepta că aceştia chiar au existat.

Informaţii de mare valoare au fost obţinute de români din mai toate cancelariile europene şi, în egală măsură, informaţii importante s-au scurs din ţările române, unele dintre ele fiind furnizate chiar şi de anumiţi domnitori, sens în care aceştia foloseau cifrul unor ambasade vest-europene […].

Revăzând istoria României, concluzia ce se impune este inevitabilă: o doză de sănătoasă circumspecţie faţă de interesele străine s-a impus şi se va impune întotdeauna.

Nu popoarele străine constituie un pericol pentru România, ci doar acele guverne sau guvernanţi care, în pofida propriilor declaraţii oficiale, întreprind acte sau acţiuni care ne dezavantajează.

Precedentele Yalta şi Malta rămân martori muţi în legătură cu faptul că întotdeauna anumite segmente ale politicii marilor puteri se consumă peste capul propriilor popoare şi fără acordul sau mandatul lor.

Iată de ce, în mod deliberat, o însemnată parte a istoriei poartă amprenta secretului pentru a-i putea ascunde faţa sa adevărată.

Dacă, de-a lungul istoriei, mijloacele, metodele şi modul de acţiune al cercurilor străine interesate s-au schimbat, România, ţară bogată în resurse şi atractivitatea sa au rămas relativ aceleaşi.

Din acest motiv, obiectivul cercurilor străine interesate l-a constituit acela al spolierii, destabilizării şi dereglării firavelor şi efemerelor evoluţii pozitive autohtone.

În secolele trecute, în relaţiile nostre cu marile puteri, regula era că acestea încercau întotdeauna să ne impună nu numai conducerea politică, ci şi direcţiile de urmat.

De aceea, nu numai sugestiile ori ameninţările ci și, mai ales, intervenţiile în forţă asigurau realizarea scopului propus.

Sunt elocvente în acest sens incursiunile armate ale Porţii care, potrivit bunului său plac, cerceta, aresta sau schigiuia în public capuchehaiele ţărilor române sau pe domnitorii în legătură cu care obţinea informaţii că nu le urmează cu stricteţe poruncile.

În alte situaţii, aceiaşi „vinovaţi” erau întemniţaţi şi ucişi în închisorile din Constantinopol confiscându-li-se, deloc întâmplător, averile, asigurarea spaimei şi ascultării faţă de porunci fiind considerat garantul suprem al Înaltei Porţi.

Alţi vecini, Ungaria, Polonia, Austria sau Rusia, au urmărit întotdeauna nu numai obţinerea unor avantaje politice sau materiale, ci şi dobândirea unor părţi din teritoriul ţărilor române ori, pur şi simplu, desfiinţarea statului român şi împărţirea sa.

Nici astăzi interesele străine nu s-au schimbat, ci doar metodele, mijloacele de acţiune şi, evident, baza lor de sprijin, mult mai semnificativă în rândul autohtonilor.

Pentru că niciodată aceste cozi de topor n-au lipsit iar saltul României în „democraţie” îi face mai îndrăzneţi, întrucât se consideră mai puţin vulnerabili.

Concluzia ce se detaşează este că, astăzi, aceste interese, ajunse aproape la vedere, sunt mai profunde, mai ample şi mai de durată. Astăzi nu se mai plăteşte în biruri sau ostatici la Poartă, nici în ducerea unor războaie acolo unde şi atunci când suveranul hotăreşte.

Interesele actuale se manifestă în dispariţia României de pe terţe pieţe, se regăsesc în privatizări păguboase, în diminuarea ori dispariţia unor capacităţi de producţie, în dereglarea învăţământului şi sistemului de sănătate, în desfiinţarea cercetării româneşti, în blamarea, fără suport real, a unora dintre instituţiile fundamentale ale statului, în bulversarea sistemului de valori ori în anularea sentimentului de încredere al populaţiei.

Astăzi nu se mai plăteşte în biruri şi taxe, ci cu depopularea acestei ţări, cu migrarea valorilor în străi-nătate, cu lipsa de orizont şi de viitor a acestui popor.

Formele, direcţiile şi profunzimea acestor „bombardamente” amplificate mediatic nu mai urmăresc doar, ca până acum, capacitatea industrială, producţia ori comerţul exterior, ci exportul de inteligenţă românească şi, mai grav, eventuala modificare a extraordinarei gene a acestui popor.

Se vede astăzi cu toată claritatea că ceea ce pare să îngrijoreze mai mult este timbrul genetic al acestei naţii.

Fapt paradoxal, astăzi, când cercetarea nu mai reprezintă decât 5-10% din ce avea România până în 1989, când practic, nu prea mai avem cercetători, există încă rezultate, confirmate de premii internaţionale.

Iar tineretul nostru obţine, în continuare, la olimpiade (de matematică, fizică, chimie, biologie etc.) numeroase medalii.

Timbrul genetic a ajuns să fie ţintă pentru cei ce fac jocurile umanităţii, pentru cei ce sunt pe punctul de a lua, aproape în totalitate, sub control destinele noastre.

Tocmai existenţa acestei gene, prin adâncime, imaginaţie şi inventivitate, prin spectaculozitatea şi aplicabilitatea unor descoperiri poate încurca evoluţii deja planificate.

MARIAN V. URECHE „Istoria serviciilor secrete româneşti până la 1944”, Vol. I (fragment)

Sursa: CERTITUDINEA nr.101

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină