Cunoaste lumea

Noutăți

Telescopul ALMA a detectat molecule organice complexe în Marele Nor al lui Magellan, o galaxie satelit a galaxiei noastre

  •  
  •  
  •  

Astronomii care utilizează telescopul ALMA, Atacama Large Millimeter / submillimeter Array, au descoperit amprentele chimice a trei molecule organice complexe, metanol (CH3OH), dimetileter (CH3OCH3) și formiat de metil (CH3OCHO) în Marele Nor al lui Magellan, o galaxie satelit a galaxiei noastre Calea Lactee. Două dintre aceste molecule, dimetileterul şi formiatul de metil, sunt cele mai mari molecule organice detectate în afara galaxiei noastre.

„Moleculele organice complexe, cum ar fi cele formate din șase sau mai mulți atomi, inclusiv carbonul, stau la baza vieţii de pe Pământ și, probabil, din altă parte a Universului. Deși metanolul este un compus relativ simplu în comparație cu alte molecule organice, este esențial pentru formarea de molecule organice mai complexe, cum ar fi cele observate de ALMA, printre altele. Dacă aceste molecule complexe se pot forma cu ușurință în jurul protostelelor, este posibil ca ele să facă parte din discurile protoplanetare ale sistemelor tinere. Astfel de molecule au fost aduse probabil pe Pământul „primitiv” de comete și meteoriți, ajutând la dezvoltarea vieții pe planeta noastră „, a explicat astronomul Marta Sewiło, co-autor al descoperirii.

Dr. Sewiło și colegii săi și-au concentrat atenţia asupra regiunii N113 din Marele Nor al lui Magellan, o regiune extrem de bogată în hidrogen. Observațiile anterioare ale acestei regiuni cu Telescopul Spațial al NASA și Observatorul spațial Herschel al ESA au scos la iveală o concentrație uluitoare de protostele care încălzesc „pepinierele” stelare de aici.

Marele Nor al lui Magellan este situat  la o distanță de circa 160.000 ani-lumină de Terra. Are o masă de aproximativ 10 miliarde de ori mai mare decât cea a Soarelui și este vizibil doar din emisfera sudică.

sursa: http://www.sci-news.com/astronomy/alma-complex-organic-molecules-large-magellanic-cloud-05685.html

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii