Cunoaste lumea

Noutăți

SUA nu mai este, de fapt, o democrație! Ce spune un studiu bulversant al Universității Princeton. „Cine conduce cu adevărat America?”

  •  
  •  
  •  

Un studiu revoluționar realizat în 2016 în cadrul Universității Princeton a provocat multe controverse, prin evidențierea unor fenomene. Studiul explică cum democrația americană a devenit o pură ficțiune. Cercetătorii afirmau că această democrație mult-lăudată, pur și simplu, nu mai există, dacă a existat cu adevărat vreodată. Realizatorii din spatele cercetării ajung astfel să se întrebe: „cine conduce cu adevărat?”

Cercetătorii Martin Gilens și Benjamin I. Page au ajuns la concluzia că, mai ales în ultimele decenii, sistemul politic american s-a schimbat gradat într-un mod care a cuprins Republica Democratică într-o oligarhie aproape deplină, în care elita de 1% conduce, având o influență și un control aproape totale asupra guvernului și chiar asupra aparatului de stat. Cercetătorii au extras informații din mai mult de 1.800 de inițiative politice diferite datând din perioada cuprinsă între 1981 și 2002. Ei au ajuns la concluzia că familiile bogate, bine închegate, sunt cele dau direcția oricărui aspect politic din Statale Unite ale Americii.

„Punctul central care se evidențiază în urma cercetărilor noastre este că elitele economice și grupurile organizate care reprezintă interesele de afaceri au un impact independent substanțial asupra politicii guvernului SUA”, explică autorii studiului, „în timp ce grupurile de interese bazate pe alăturarea maselor și a cetățenilor de rând au o influență independentă redusă sau inexistentă”.

Gilens și Page au comparat preferințele politice ale celor cu un venit mediu și mic față de cele ale marilor grupuri de afaceri și de lobby. Cei doi au descoperit că în ceea ce privește preferința politică pentru republicani sau democrați, nu există diferențe semnificative. Însă rezultatele au arătat că cel mai adesea politica a urmat interesele corporațiilor și ale celor 1%.

Studiul arată că încă din anii 1980 au început să fie luate decizii similare celor din ultimul deceniu ale Curții Supreme, prin care se direcționează mai mulți bani către politică – fapt care este un posibil factor de influență în instalarea unei oligarhii. „Cetățenii de rând pot părea că, adeseori, ‘câștigă’ (adică, obțin rezultatele politice scontate) chiar dacă nu au avut niciun efect independent asupra domeniului politic, dacă elitele (cu care adesea sunt de acord), de fapt, se impun”, spun cei doi cercetători.

„Analiza arată că elitele economice și grupurile organizate care reprezintă interese din sectorul de business au un impact substanţial asupra politicilor guvernului american, în timp ce oamenii de rând și grupurile care reprezintă interese de masă nu au aproape nicio influenţă. Rezultatele oferă un sprijin substanţial pentru teoria politică a dominaţiei de către elita economică și pentru teoria pluralismului părtinitor, dar nu oferă sprijin pentru celelalte două teorii.”

„Poate că elitele economice și liderii grupurilor de interese se bucură de mai multă expertiză în politici sociale decât cetăţeanul de rând. Poate că ei știu mai bine care sunt politicile benefice pentru toată lumea și poate că atunci când decid ce politici să sprijine caută binele comun și nu interese egoiste. Dar tindem să ne îndoim de asta!!!”

Oligarhia, după definiția din Enciclopedia Britanică, reprezintă exercitarea puterii, de regulă despotică, de către un grup restrâns de oameni, care ajung prin diverse mijloace să dețină și să folosească instrumentele puterii în scopuri pur egoiste și corupte. Oligarhia este fără echivoc și în mod nemijlocit o consecință a distribuirii inechitabile a veniturilor în societate.

Așadar, în SUA nu prin democrație se determină viitorul țării, ci prin pârghiile de fier ale oligarhiei financiare care se ascunde după o aparență de democrație!

sursă: Miscarea Meritocratică


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

5 Comments on SUA nu mai este, de fapt, o democrație! Ce spune un studiu bulversant al Universității Princeton. „Cine conduce cu adevărat America?”

  1. Perfect adevarat.Locuiesc in State de multi ani si afirm acest lucru. Corporatiile conduc America ,se implementeaza sistemul chinezesc in corporatii unde chiar daca sefii se comporta aparent politicos, sunt adusi sa zdrobeasca pesonalitatea fiecaruia si sa implementeze socialismul de tip privat…Tineretul este prostit cu tot felul de promisiuni si studii la universitati platite de stat dar la sfarsit nu au unde lucra pentru ca infrastructura de productie a fost trimis ade multi ani in China si alte tari unde mana de luctru este ieftina…

  2. Donald Trump este pus presedinte de oligarhie, adica de catre cei 1%. Celor care sunteti entuziasmati de aparitia lui Trump va recomand calmul. Sper sa nu primesc in mod automat si decerebrat eticheta de suporter al lui Clinton (madam). Apropo, pe Clintonii tot oligarhia (chiar acum) ii pedepseste.

    Iar in ce priveste democratia, aceasta este forma prin care noi, cei multi, suntem inselati de catre ei, cei putini, sa le legitimam si sa le recunoastem acestora actul de exercitare a puterii asupra noastra. O sa ma intrebati: ce ar fi de pus in loc? Nu stiu sa rapund, dar este ca lumina zilei ca ce avem acum nu este ce ar trebui sa fie.

    Democratia este o utopie!… Si nu, nu pledez prin ce-am spus acum pentru vreo forma de tiranie, deloc, pledez doar pentru mintea limpede pe care toti ar trebui sa o avem, continuu.

  3. Indiferent ca este vorba de comunism (utopia zis de stanga) ori de democratie-capitalism(utopiile de dreapta) ,este acelasi lucru.Ambele gresesc flagrant deoarece il elimina pe Dumnezeu din joc.Cum Dumnezeu este practic sufletul intregului Univers ,orice lucru cladit fara de El este sortit esecului.
    Deci sa nu ne ascundem ipocriti dupa teorii la moda.Sa fim crestini adevarati ,buni ,iubitori ,si toate aceste sisteme vor disparea de la sine.

    An Nou Fericit!

    Doamne ajuta!

  4. In concluzie, sa nu mai fie partide si politicieni. Ca oricum sunt o apa si-un pamant.

  5. cetățeanul tulburat // 5 ianuarie 2018 at 20:24 // Răspunde

    America este condusă de Deep State, compus din: capii unor agenții militare, capii FBI și aghiotanții, capii CIA și aghiotanții, senatorii democrați și câțiva republicani, toți președinții de la Johnson, Bush new world disorder până la cățelul Obama (exceptându-l pe Reagan) foștii secretari în toate guvernele, cartelurile bancare în frunte cu Rotschild, Vaticanul, Casa Regala a UK, trupa de gangsteri din Bruxelles, multe corporații și ONGuri fantomă în frunte cu Soros, toate trusturile media de spălare a creierului în masă, Saudiții cu toate grupările teroriste de pe planetă..Toate astea la un loc formează Deep State sau guvernul din umbră!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii