Stupoare: O parte dintre politicienii germani intenționează să ceară ieșirea Germaniei din UE. Iată de ce…

Extrema-dreaptă din Germania, care s-a reunit vineri în congres, ar putea sparge un nou tabu făcând campanie pentru o ieşire din UE, relatează AFP. Proiectul de program electoral de 58 de pagini al formaţiunii Alternativa pentru Germania (AfD) acuză UE că „a devenit o structură nedemocratică, concepută de birocraţi puţin transparenţi şi fără control”.
AfD cere de asemenea reforme profunde până în 2024, adică până la finalul viitoarei legislaturi europene, şi atrage atenţia că în caz contrar „sunt necesare o retragere a Germaniei sau o disoluţie ordonată a Uniunii Europene”.
După modelul Brexitului, scenariul este numit ‘Dexit’ în Germania, cu ‘De-‘ de la ‘Deutschland’. Proiectul va fi supus până luni votului celor 400 de delegaţi reuniţi la Riesa, în landul Saxonia, unul dintre bastioanele electorale ale AfD.
AfD vrea „o Uniune Europeană mai bună”, a spus preşedintele formaţiunii, Jörg Meuthen, în deschiderea congresului, al cărui obiectiv este de a pune la punct strategia în vederea alegerilor europene de la 26 mai.
După ce a obţinut succes după succes în ultimii trei ani în diverse alegeri pentru poziţionarea sa anti-migranţi, până în punctul în care în 2017 a devenit principalul partid de opoziţie în Camera Deputaţilor în faţa conservatorilor cancelarului Angela Merkel şi a social-democraţilor, AfD revine astfel oarecum la programul de la crearea sa.
Apărută în 2013, mişcarea s-a făcut cunoscută iniţial în special prin respingerea monedei euro în Germania. Totuşi, în privinţa ieşirii din UE, membrii săi ezită încă să meargă prea departe, în faţa unei opinii publice germane proeuropene. (Știre AGERPRES)
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Exemplul lui Trump, de „a-si baga picioarele” in aceasta mizerie si infectie neo-marxista, numita UE, a fost preluat de toti mai multi cetateni europeni, dar si de elitele conservatoare si responsabile ale unor tari, care isi dau seama ca ciuma rosie bolsevica a fost inlocuita de Oculta cu una si mai periculoasa, si anume „ciuma albastra”!
Trebuie facuta o precizare si anume: ceea ce numeam noi comunism de fapt a fost SOCIALISM, adica etapa premergatoare comunismului, abia de acum incolo s-a trecut la implementarea COMUNISMULUI. Mare atentie, dragi copii!
Iar acuma in alta ordine de idei.
Stiti cum se spune atat in limba hindi cat si in limba punjabi la romanescul „beat”, adica cel care a baut cam mult?… Ei bine, in hindi se spune/pronunta „sharaabee”, iar in punjabi se spune/pronunta „saraabii”. Daca nu ma credeti, cautati pe google translate!
!!! ???
Nu vreu sa insinuez nimic dar… Cine nu are voie, absolut deloc, sa se atinga de alcool?… Cumva arabii/musulmanii?! Ca asta le-ar mai lipsi?…
A! Alcool parca vine tot din araba, asa-i sau ma insel?
Iar in chineza stiti cum se spune „noroc” sau „sanatate” atunci cand ciocnesti un pahar de vin/tuica/bere/vodca/etc./alcool?… 🙂 )))
Se spune „ganbei”!… Cu „a” lung si „e” lung, un fel de „caaam beeei, bibicule, caaam beeei”! 🙂 ))) )))
A! Nu, n-are nici-o legatura cu golful din nord-vestul Indiei care se cheama Khambhat. Pai, de ce-ar avea? A! Asa ca suna apropiat cu cam beiul romanesc si cu ganbei-ul chinezesc? Eee! Haaa’ dom’ne!…