Cunoaste lumea

Noutăți

Știați că… o româncă este campioană națională la șah, în Statele Unite? Se numește Sabina-Francesca Foișor și face parte dintr-o familie de campioni ai șahului!

  •  
  •  
  •  

La 27 de ani, Sabina-Francesca Foișor a reușit, chiar în această lună, să devină câștigătoarea Campionatului Feminin de Șah din Statele Unite ale Americii, competiție care s-a desfășurat la Saint Louis, în Missouri. Șahista româncă a reușit să obțină opt puncte, dintr-un maxim de unsprezece. Trebuie adăugat că performanța pe care Sabina a obținut-o în SUA a fost precedată de un eveniment foarte trist pentru tânăra performeră a sportului minții, precum și pentru familia sa.

c

Mama sa, Cristina Foișor (fostă campioană a UE la șah, în 2007), a încetat din viață la finele lunii ianuarie, mai înainte de a împlini 50 de ani. Admirabil este că, în ciuda acestui nefericit eveniment al vieții sale, tânăra născută la Timișoara în vara anului 1989 a reușit să se mobilizeze și să-și depășească toate adversarele, în cursul unor meciuri dificile, obținând titlul de campioană națională a SUA, în urmă cu mai puțin de două săptămâni.

d

În trecut, Sabina-Francesca Foișor a reprezentat România, la campionatele europene de șah pentru juniori, în mai multe rânduri, obținând locuri pe podium în anii 2003 (medalia de bronz), 2004 (medalia de argint) și 2007 (o nouă medalie de bronz). Tot în anul 2007, românca a câștigat openul Villard-de-Lans (în Franța), iar un an mai târziu a câștigat turneul Liege Masters din Belgia. Din decembrie 2008, Sabina reprezintă SUA, în competițiile internaționale.

a

După ce s-a mutat în SUA, pentru a studia la Universitatea Maryland, Sabina-Francesca Foișor a participat la toate edițiile Campionatelor Feminine de Șah din SUA, din 2009 și până acum, la ultimul Campionat, când a obținut titlul de campioană națională. Românca a reprezentat SUA la patru Olimpiade de șah, și anume cele din Khanty-Mansiysk (2010), Istanbul (2012), Tromsø (2014) și Baku (2016).

b

Succesele Sabinei sunt explicabile și prin faptul că provine dintr-o familie de remarcabili șahiști. Atât tatăl său, Ovidiu-Doru Foișor – maestru internațional, cât și mama sa, Cristina Foișor, au fost multipli campioni ai sportului minții și au reprezentat România la numeroase competiții, peste hotare. Sora mai mică a Sabinei, Mihaela-Veronica Foișor, a obținut, de asemenea, rezultate notabile în concursurile de șah.

1

 

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: wikipedia.org, romani-buni.info, www.agerpres.ro


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

2 Comments on Știați că… o româncă este campioană națională la șah, în Statele Unite? Se numește Sabina-Francesca Foișor și face parte dintr-o familie de campioni ai șahului!

  1. Bravo Sabina! La mai mult, la mai mare!

    doar… nu uita de unde ai plecat, pentruca de acolo iti tragi puterea.

  2. POENARU MHAI // 17 martie 2019 at 12:18 // Răspunde

    SUBSCRIU LA CEEACE A POSTAT CIOCARLIA !!!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii