Cunoaste lumea

Noutăți

Știai că limba unei balene albastre are greutatea unui… elefant? Nu, nu este o greșeală!

  •  
  •  
  •  

Cel mai mare animal de pe pământ, balena albastră, uimește cu caracteristicile sale: ajunge la 30 de metri lungime și la o greutate de 200 de tone. Ca să facă față necesarului de sânge din corp, inima are 600 de kg și vase de sânge prin care s-ar putea înota. Chiar și limba unei astfel de balene are proporții uriașe – greutatea ei bate spre 3 tone, fiind la fel de grea ca un elefant (elefanții au între 2 și 5 tone, în funcție de specie).

inima unei balene

Reproducerea unei inimi de balenă albastră

Puiul unei astfel de balene are 7 metri lungime, la naștere, cântărește cât un hipopotam matur și, în condițiile în care bea câteva sute de litri de lapte pe zi, crește în greutate și cu 90 de kg în 24 de ore.

Deși are dimensiuni atât de mari, balena albastră se poate deplasa cu 35 de km pe oră și se hrănește cu unul dintre cele mai mici viețuitoare ale mării: krilul. E adevărat că în cantități uriașe – câteva tone pe zi!

Așa cum era de așteptat, datorită iresponsabilității rasei umane, și balena albastră este pe lista viețuitoarelor a căror existență este pusă în pericol. Să sperăm însă la vremuri mai bune pentru acest adevărat spectacol al naturii: Balena Albastră!

animale


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii