Stefan Zweig la București (1917)

Stefan Zweig (1881-1942) a fost unul dintre cei mai populari scriitori de la începutul secolului al XX-lea și un adevărat „cetățean al lumii”, așa cum se autointitula în lucrarea „Lumea de ieri”.

A publicat eseuri, pagini de jurnalism, portrete strălucitoare ale unor personalități (Montaigne, Stendhal, Tolstoi, Nietzsche, Balzac), multe nuvele (ex. „Schachnovelle”-„Jucătorul de șah”) și câteva romane, printre care „Ungeduld des Herzens” („Inimi neliniștite”), opera sa cea mai valoroasă. Rilke, Rodin, Freud, Paul Valéry, Benedetto Croce și Romain Rolland s-au numărat printre prietenii sau apropiații săi.

Mobilizarea pentru război, din iulie 1914, îl surprinde pe autor în timpul vizitei sale la Verhaeren, în Belgia.

Reușește să se întoarcă la Viena cu ultimul tren. Nu a fost concentrat, întrucât a fost declarat inapt fizic.

În semn de solidaritate față de cei trimiși pe front, și-a oferit serviciile în administrația centrală, obținând apoi un post la Arhiva militară (Kriegsarchiv), fiind integrat așa-numitului „grup literar”.

Principalul scop al grupului era acela de a redacta texte cu caracter propagandistic, lucrări adresate în special elitei sociale dar și maselor: biografii, cronici și relatări de pe front, etc.

În schimbul a „3 povești despre război pe zi” membrii săi se bucurau de o serie de privilegii și de posibilitatea de a-și continua activitatea literară.

Iată cum vedea Zweig contribuția sa: „Aveam de făcut o treabă de bibliotecar, în care puteam fi util prin cunoștinţele mele lingvistice, sau de stilizat unele comunicări destinate opiniei publice – evident, cu umilinţă recunosc, o activitate câtuși de puţin glorioasă, dar totuși una care mie personal mi se părea mai convenabilă decât să-i scot cu baioneta intestinele vreunui ţăran rus”.

În luna octombrie a anului 1915, raportul de activitate al scriitorului cuprindea: articol despre bunăstarea refugiaților, introducere la volumul despre Războiul Mondial, schiță a introducerii pentru volumul despre Crucea Roșie, corecturi la diferite volume, un elogiu și câteva cereri de decorare.

Pe parcursul războiului i se întăresc convingerile pacifiste, sub influența unor prieteni precum Romain Rollande, mutându-se la Zürich în Elveția neutră, unde a fost corespondent pentru Neue Freie Presse și a scris articole neafiliate vreunui partid pentru ziarul budapestan de limbă germană Pester Lloyd.

Pe 18 martie 1917, în Bucureștiul aflat sub administrarea Puterilor Centrale, se deschide o nouă stagiune a Teatrului Național.

Cu această ocazie, un ansamblu german a prezentat publicului piesa „Ifigenia în Taurida” de Goethe, cu un Prolog de Grube; de asemenea, s-a executat muzică de Beethoven, Schubert, Berlioz și Richard Strauss.

„Ifigenia” lui Goethe reconstituie drumul ridicării blestemului aruncat de zei asupra casei lui Atreu-o puternică metaforă a omenirii aflată veșnic în conflict.

Un ziarist al „Gazetei Bucureștilor” nota: „Soarta Atrizilor, până mai ieri un fel de hecubă pentru noi, ni se înfățișează azi ca un simbol măreț al tuturor psihozelor pe care un război lung și îngrozitor le pricinuiește individului și omenirei. Astăzi pricepem mai bine taina nefericirei neamului Atrizilor, o simțim parcă mai aproape, nespus de aproape”.

Din însemnările lui Ioan Massoff (Teatrul românesc, vol.V) aflăm că la reprezentația de deschidere a asistat, ca invitat, scriitorul Stefan Zweig.

Încă din 10 martie, „Gazeta Bucureștilor” anunța că reprezentația de deschidere a stagiunii mixte va începe cu o compoziție de Beethoven, anume „Inaugurarea casei” („Die Weihe des Hauses”) care va preceda „Ifigenia”.

Drama lui Goethe avea să fie acompaniată de muzica scrisă de Gluck pentru opera „Ifigenia în Aulis”, orchestra fiind condusă de maestrul Hans Skohontil.

Ziua următoare, gazeta anunța componența trupei germane, Ifigenia fiind întruchipată de Gertruda Arnold, cunoscuta artistă a Neues Schauspielhaus din Berlin.

Premiera, care trebuia să aibă loc pe 15 martie, a fost reprogramată pe 18 martie, la ora 8 seara, din cauza lucrărilor în curs „pentru adaptarea scenei și orchestrei la cerințele moderne”.

Drept urmare, programul primei săptămâni a stagiunii suferă modificări însemnate.

Inițial, ziua de 18 martie se dorea a fi dedicată unei „sărbători a dramaturgiei vieneze”, trupa română evoluând în matineu, cu „Pui de dragoste” (Liebelei) de Schnitzler, seara fiind rezervată de trupa germană pentru patru piese într-un act de diferiți autori vienezi, printre care și „Der verwandelte Komödiant” de Stefan Zweig.

„Comediantul transformat”, „o compunere sprinţară, în stil rococo, cu elementele încorporate a două mari monologuri lirico-dramatice” prezintă saltul făcut de personajul principal de la o jenă vecină cu muțenia la o încredere în sine debordantă, care îl face să-și uite limitele.

Piesa oglindește crezul declarat al scriitorului, anume datoria artistului de a da glas convingerilor sale. Mai poate fi înțeleasă și ca un elogiu adus puterii gestului creator de a schimba destine.

După o nouă decalare a programului, din cauza unor dificultăți de ordin tehnic (Luni: Ifigenia; Marți: Fântâna Blanduziei (premieră); Miercuri: Ifigenia; Joi: matineu, Pui de dragoste (premieră), Joi seara: Wiener Abend (o seară vieneză), (premieră)), piesa lui Zweig nu mai apare menționată alături de cele ale lui Grillparzer, Schnitzler și Czinner.

Prezența lui Zweig la București în primăvara anului 1917 a fost încadrată de arhiva militară în categoria „activitate în scop de propagandă patriotică”, menționând că scriitorul urma să rostească o cuvântare în deschiderea stagiunii la Teatrul Național.

Presa vremii nu publică discursul iar Zweig nu menționează vizita la București în autobiografia sa.

În schimb, acțiuni asemănătoare întreprinse de scriitor anterior precum și activitatea „grupului literar” din 1917 pot să ne ofere câteva indicii asupra agendei lui Zweig în capitala aflată sub ocupație.

În 1915, după ce armata austro-germană cucerise Galiția și Polonia, scriitorul a primit sarcina de a aduna pentru arhiva de război originalele tuturor proclamațiilor și afișelor rusești de pe teritoriul austriac ocupat, înainte ca acestea să fie distruse.

„Misiunea propriu-zisă de a aduna proclamaţiile nu-mi dădea prea mare bătaie de cap. De fiecare dată când soseam într-unul din acele orașe galiţiene […] dădeam la gară peste câţiva evrei, așa-zișii „factori“, a căror ocupaţie era să-ţi facă rost de tot ceea ce aveai nevoie; […]

Datorită acestei organizări exemplare, îmi rămânea timp să văd multe, și am văzut multe. Am văzut, înainte de toate, mizeria înspăimântătoare a populaţiei civile în ochii căreia încă mai persista, ca o umbră, groaza celor trăite. […] Și am văzut prima dată „dușmanul“.“

La începutul anului 1917, asupra „grupului literar” plana amenințarea serviciului militar. În consecință, pentru a justifica necesitatea menținerii structurii, membrii săi își intensifică activitatea de propagandă, fapt care a determinat cel mai probabil deplasarea lui Zweig la București.

Retrospectiv, angajamentul lui Stefan Zweig pentru pace și înțelegere interculturală este incontestabil.

Însă, la fel ca mulți alți intelectuali ai vremii, în tumultul războiului, acesta nu a reușit să-și mențină jurământul neatins de compromis: să nu scrie niciun cuvânt de aprobare a războiului sau de discreditare a unei națiuni.

La scurt timp după plecarea din București îi apare tragedia „Ieremia”, „prima piesă a unui scriitor de limbă germană care aducea o respingere directă și clară a violenței războinice” și care propunea, drept singură soluție pentru renașterea societății, ridicarea morală a individului.

Autorul mărturisește: „O scrisesem cu starea sufletească a celui mai îndârjit adversar al lumii în care trăiam.”

Text: Alexandra Rusu

Casa Filipescu Cesianu – Muzeul Vârstelor

Bibliografie:

Gazeta Bucureștilor, Anul XXXVIII, No.72, 13 martie, 1917.

Gazeta Bucureștilor, Anul XXXVIII, No.74, 15 martie, 1917.

Gazeta Bucureștilor, Anul XXXVIII, No.77, 18 martie, 1917.

Gazeta Bucureștilor, Anul XXXVIII, No.78, 19 martie, 1917.

Eugen Marola, Bucureștiul sub administrația Puterilor Centrale 6 decembrie 1916-11 noiembrie 1918, Ed. Vremea, București, 2023.

Ioan Massoff, Teatrul românesc, vol. V, Ed. Minerva, București, 1974.

Stefan Zweig, Lumea de ieri. Amintirile unui european, Ed. Humanitas, București, 2012.

https://www.firstthings.com/…/06/stefan-zweig-european-man

https://unipub.uni-graz.at/download/pdf/224973

În imagine: Stefan Zweig în Arhiva militară 1914, Copyright ÖNB Bildarchiv

Sursa: https://ww1.habsburger.net/en/copyrights/oenb-bildarchiv

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină