Cunoaste lumea

Noutăți

Statul danez e gata s-o închidă iar islamiștii vor s-o ucidă. Află povestea frumoasei tinere care a participat la războiul contra ISIS!

  •  
  •  
  •  

După ce a luptat, fără teamă, contra islamiștilor din Irak și din Siria, Joanna Palani stă acum după gratii, așteptând să fie judecată pentru vina de a-și fi părăsit țara adoptivă, după ce i-a fost interzis acest lucru. Anterior, tânăra a participat la confruntările armate din Orientul Apropiat, de partea coaliției internaționale care se războiește cu fanaticii islamiști.

Tânăra femeie a fost reținută și închisă în cea mai mare temniță din Danemarca. În același timp, jihadiștii care se înapoiază în Danemarca, după ce au tăiat și au spânzurat prin Siria sau Irak, sunt lăsați liberi, ba mai primesc și consiliere psihologică gratuită ori sprijin pentru a-și găsi de muncă.

7

La cei 23 de ani ai săi, tânăra știe prea bine ce-i războiul. Delicată și în aparență fragilă, Joanna poate furniza în orice minut autentice lecții de curaj cohortelor de bărbați efeminați din Europa. Ea a făcut parte atât din forțele kurde care luptă în Irak împotriva fanaticilor islamiști, cât și din milițiile siriene.

Într-o încercare a autorităților de a o împiedica să mai ajungă în teatrul de război din Orient, i s-a stabilit o interdicție de a călători în afara țării pentru un an, fiind înștiințată în acest sens. După ce a recunoscut că a călătorit în Qatar anul acesta, fata a fost arestată preventiv și încarcerată în închisoarea Vestre Fængsel din Copenhaga. Urmează să fie adusă în instanță, spre a-i fi stabilită vinovăția. Riscă pedeapsa cu închisoarea, pentru o perioadă de până la doi ani.

1

Danemarca se confruntă cu numeroase cazuri în care cetățenii săi pleacă din țară pentru a ajunge în Orientul Mijlociu, ca să participe la ostilități de partea ISIS. Cu un fenomen similar se confruntă și Belgia. Cei care se întorc acasă după ce-au luptat de partea nemiloșilor islamiști sunt tratați într-un mod mai mult decât indulgent. Foarte ciudat.

Pentru Joanna, însă, autoritățile statului danez n-au mai avut indulgență. A fost „răsplătită” pentru curajul său și pentru capacitatea sa de sacrificiu prin arestul preventiv și prin confiscarea pașaportului. O fi din cauză că a luptat contra islamiștilor? Greu de priceput atitudinea autorităților din țara sa adoptivă.

2

La rândul său, avocatul tinerei declară: ”Este o rușine. Suntem prima țară a lumii care sancționează o persoană care a luptat alături de coaliția internațională… Este o ipocrizie să fie pedepsită. De ce nu-i putem pedepsi pe cei care au luptat de partea ISIS, în locul oamenilor care au făcut parte din aceeași tabără precum statul danez? Nu cred că are sens…

Joanna Palani s-a născut în 1993, într-o familie kurdă provenită din Iran. În 1996, familia ei s-a mutat în Danemarca. Tânăra luptătoare a declarat, de curând, că s-a deplasat în regiunile locuite de către kurzi din partea de miazănoapte a Irakului spre a lupta pentru democrație, pentru valorile europene deprinse în țara de adopție.

z

În vreme ce asimilează actul prin care i-a fost confiscat pașaportul de către statul danez cu unul de „trădare”, Joanna a declarat că situația sa este foarte dificilă, întrucât are foarte mulți vrăjmași, dintre care unii în capitala țării de adopție. Din partea islamiștilor a primit numeroase amenințări cu moartea, după ce s-a întors din Orientul Mijlociu. Fanaticii islamiști au anunțat că oferă 1.000.000 de dolari, pentru uciderea tinerei.

Să nădăjduim că destinul Joannei Palani va fi unul pe măsura faptelor sale curajoase și a intențiilor sale nobile, că va reuși să iasă nevătămată din toate primejdiile și biruitoare din toate încercările pe care i le va oferi viața.

6

5

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursa: www.thesun.co.uk

Imagini: www.news.com.au, www.ibtimes.co.uk, www.express.co.uk, www.dailymail.co.uk, www.dailystar.co.uk,  www.scoopwhoop.com


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

2 Comments on Statul danez e gata s-o închidă iar islamiștii vor s-o ucidă. Află povestea frumoasei tinere care a participat la războiul contra ISIS!

  1. Astia sunt nebuni de legat… Poate vor sa o ascunda de isis in puscarie. Exista vre-o forma de protest/petitie prin care sa se ceara eliberarea curajoasei femei ce a luptat impotriva isis ?

  2. Eu unul i-aș da drumul și i-aș da echipamentul înapoi. Mitraliera,… ahem!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii