Spectaculosul TEZAUR DACIC de la Sâncrăieni, județul Harghita

Ţinuturile geto-dace din estul Transilvaniei (în zona așa-numitului Ținut Secuiesc) cunosc acum peste 2000 de ani, pe lângă o dezvoltare economică şi demografică deosebită, şi un rol politic aparte, fapt demonstrat de numărul mare de fortificaţii care s-au ridicat aici (peste 35 de cetăţi şi aşezări fortificate). Una dintre mărturiile care susțin acest lucru este descoperirea Tezaurului de la Sâncrăieni, din județul Harghita.

Era o dimineață ca oricare alta într-o carieră de piatră de aici, când explozia unei încărcături ce crea front de lucru avea să scoată la iveală unul dintre cele mai importante tezaure descoperite pe teritoriul României. Tezaurul dacic de la Sâncrăieni, cea mai însemnată mărturie a artei geto-dace târzii (sec. I î.Hr – sec. I d.Hr.) a fost descoperit în august 1953, în cariera de andezit aflată între localitățile Sâncrăieni și Jigodin, în apropierea unei așezări dacice. În urma aruncării în aer a unei stânci, a ieșit la iveală o bună parte a acestui tezaur, format din vase și podoabe de argint, placate cu aur. S-a spus că o bună parte, fiindcă el ar fi trebuit să mai cuprindă cel puțin încă două fibule și mai multe monede, decât cele două piese recuperate (o tetradrahmă din insula Thassos și o drahmă emisă de orașul Dyrahium).

Vasele ce alcătuiesc tezaurul recuperat sunt: două cupe hemisferice cu buza profilată, trei cupe conice lise (netede) la exterior, dintre care la una se păstrează doar partea superioară ornamentată, opt cupe cu picior și cu două toarte (una din cupe, doar fragmentar). Acestor vase de băut li se adaugă două brățări și cele două monede menționate mai sus. La aceste piese de tezaur există o anume finețe a execuției artistice, o bogăție deosebită a motivelor ornamentale.

Vasele de argint au cunoscut o mare răspândire, din Asia Mică până în Peninsula Iberică, produsele caracterizându-se prin unitate tipologică, chiar prin stereotipie. Argintul era folosit datorită calităților sale antibactericide. Vasele de la Sâncrăieni conferă totuși sensuri noi stereotipiei existente la aceste modele de vase, demonstrând de la început originalitatea și capacitatea interpretativă a meșteșugarilor argintari geto-daci. Este cazul, în primul rând, al cupelor conice, formă obișnuită la vasele din lumea elenistică. Această formă, specifică rhytonurilor (fără suport de așezare), este caracterizată de un anume mod de folosire; după umplere, trebuiesc golite până la fund.

Se cuvine amintit faptul că astfel de forme se întâlnesc și la alte obiecte descoperite în alte locuri din țara noastră: preotul-principe reprezentat pe obrăzarul drept al coifului princiar getic „cu ochi” din aur, descoperit la Băiceni-Cucuteni (județul Iași), ține în mâini un rhyton și o cupă conică, drept vase ritualice. Chiar celebrul vas ceramic de cult descoperit la Grădiștea de Munte (Sarmisegetusa Regia), purtând nu mai puțin vestita inscripție „Decebalus per Scorilo”, redă aidoma, dar la proporții mai mari, forma conică a vaselor de la Sâncrăieni, iar în mai multe așezări geto-dace din Câmpia Munteană au fost descoperite cupe conice miniaturale din lut.

Aceeași originalitate o constatăm și în cazul cupelor cu picior de la Sâncrăieni. Față de cupele cu picior elenistice din sec. I î.Hr., ce erau canataroide (similare veselor grecești cu picior scurt și două toarte, numite cantaros – cărăbuș), cupele gen Sâncrăieni au piciorul cilindric mai înalt, „împodobit” cu o „nodozitate” centrală, acest fapt anulând necesitatea existenței toartelor, ce doar măresc instabilitatea vaselor. Această supraetajare de elemente seamănă, întrucâtva, cu grandilocvența pe care barocul o va aduce mai târziu în istoria artelor. Aceste cupe cu picior vădesc voința meșterului de a descoperi noul și de a folosi elemente decorative cu totul noi, spre a putea transmite un „mesaj”.

Exterioarele cupelor hemisferice cu picior sunt împodobite cu motive tipice așa-ziselor cupe deliene de ceramică, descoperite cu precădere în așezările de la sud de Carpați. Minunatele cupe geto-dace din argint și aur descoperite la Sâncrăieni au o simbolistică aparte și prezintă elemente unice cu care sunt împodobite: motivul capetelor de vultur, simbolul „valului curgător”, simbolul Pomului Vieții, dar și un motiv vegetal ce asigură diversitatea imagistică dorită de către cel care le-a creat.

Același motiv îl întâlnim și pe coifurile princiare geto – dacice de argint descoperite la Porțile de Fier (în prezent la Detroit – USA) și la Peretu-Pirum (Teleorman). Adăpostite în prezent în Sala Tezaurului din cadrul Muzeului de Istorie a României din București, piesele componente ale Tezaurului dacic de la Sâncrăieni ne „vorbesc” despre vremurile de glorie ale strămoșilor noștri adevărați. Cinste lor!

Conf. Univ. dr. George V Grigore

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină