Cunoaste lumea

Noutăți

Situl paleolitic Poiana Cireșului, Piatra Neamț. Rezultatele preliminare ale campaniei arheologice 2017

  •  
  •  
  •  

Comunicatul echipei arheologice: Aşezarea de la Poiana Cireşului, Piatra Neamţ, prin descoperirile realizate de-a lungul timpului, este fără îndoială cel mai important sit paleolitic din România şi unul dintre cele mai reprezentative situri gravetiene din Europa. Cercetările de aici s-au desfăşurat, cu unele întreruperi, din 1998 până în prezent, iar săpăturile sistematice efectuate până la maximum 5 m adâncime au reliefat existența a patru niveluri paleolitice, datate prin mai multe metode (C-14, AMS, OSL, paleomagnetism) între 20 000 și 30 000 de ani BP, toate aparținând unor tradiții gravetiene. Nivelurile gravetiene sunt bine conservate, delimitate de straturi sterile groase, foarte bogate din punct de vedere cultural, reflectând activități umane diverse: structuri de locuire, vetre, resturi faunistice, materiale litice, zone cu pigmenți de ocru, o colecție bogată de unelte din corn, obiecte de artă (oase gravate, pandantive, mărgele etc.), obiecte simbolice speciale, transportate de la distanțe foarte mari etc.

Poiana Cireşului, Piatra Neamţ, este singurul sit paleolitic din estul României care a furnizat cel mai mare ansamblu faunistic dintre siturile gravetiene de la noi, o colecție impresionantă de unelte din piatră și din materiale animale dure, dar și peste 70% dintre obiectele de artă și podoabă descoperite până acum în siturile paleolitice din România. Mai mult, este singurul sit de pe Valea Bistriței în care au fost descoperite obiecte de artă.

poiana ciresului 7

poiana ciresului 8

poiana ciresului 9

În campania din anul 2017 s-a deschis o secțiune de 16 mp, suprafața fiind considerabilă pentru o săpătură într-o așezare paleolitică, unde dificultatea recuperării materialelor arheologice este destul de mare, iar sistemul de înregistrare utilizat necesită un timp îndelungat. Datorită finanțării adecvate a săpăturilor din acest an, s-a reușit săparea celor patru niveluri arheologice pe întreaga secțiune deschisă. A fost un efort considerabil având în vedere că secțiunea s-a adâncit până la 3 m, fiind scoși aproape 50 mc de sediment, o mare parte din depozit fiind cernut prin site cu ochiuri de 3 mm grosime, pentru evitarea pierderilor artefactelor de dimensiuni mici.

Din întregul depozit săpat în acest an s-au recuperat aproximativ 800 de piese litice, precum și aproape 100 de resturi faunistice. În nivelul gravetian I, care reprezintă cea mai bogată locuire din așezare, au fost delimitate câteva zone de abataj și prelucrare a coarnelor de ren. Cele mai spectaculoase unelte provin din nivelul arheologic cel mai vechi din așezare (nivelul gravetian III), datat în jurul vârstei de 30 000 de ani BP (date calibrate). Aici a fost delimitată și o zonă cu arsură (rămășițele unei foste vetre), în jurul căreia se concentrau bucăți mari de rocă, unelte din piatră, dar și un obiect prelucrat din marnă care urmează să fie analizat pentru o determinare mai exactă. Lângă obiectul din marnă au fost descoperite patru mărgele din cochilii de melci perforați. Acestea întregesc colecția numeroasă de obiecte de podoabă reprezentate prin cochilii perforate descoperite în acest strat, numărul lor total ajungând la 48 de exemplare (10 exemplare descoperite în anul 2004, 2 exemplare în 2006, 32 în 2016 și 4 în 2017). De altfel, singurele cochilii de melci perforate descoperite în Paleoliticul din România provin din situl Poiana Cireșului. Ținând cont de dimensiunea foarte mică a acestora (diametrul maxim este cuprins între 6 și 8 mm), dar și de fragilitatea lor, este evident că fără o metodă de săpătură foarte riguroasă aceste artefacte nu se puteau recupera. De asemenea, din nivelurile gravetiene II și III au fost recuperate fragmente ostelogice de bizon.

Activitatea de cercetare realizată de membrii echipei în situl Poiana Cireșului s-a desfășurat în cadrul proiectului Comportamentul tehnic și simbolic al comunităților paleolitice din estul Carpaților (România) înainte și în timpul ultimului Maxim Glaciar (cod PN-III-P4-ID-PCE-2016-0614) subvenționat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI). Săpăturile arheologice au fost subvenționate de Ministerul Culturii și Identității Naționale prin Programul Naţional de Finanţare a Cercetării Arheologice Sistematice – 2017, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”, Târgoviște, și Asociația Geto-Dacii.

Membrii echipei de cercetare: CS II Dr. Elena-Cristina Nițu (responsabil științific al șantierului), Prof. Univ. Dr. Marin Cârciumaru (directorul proiectului de cercetare), CS III Dr. Ovidiu Cîrstina, Drd. Adrian Nicolae, muzeografi: Ionuț-Florin Lupu și Marian Leu.

Un text de CS II Dr. Elena-Cristina Nițu și Prof. Univ. Dr. Marin Cârciumaru

Imagini surprinse pe parcursul campaniei arheologice 2017, în situl Poiana Cireșului, Piatra Neamț

Le mulțumim și cu această ocazie tuturor celor care au susținut financiar acest șantier arheologic:

Sponsor al cercetării: SC SCUTMEGA SRL
scut mega logo

Pentru campania din 2017, le aducem mulțumiri în special următorilor donatori (îi numim doar pe cei care au făcut donații mai mari de 400 de lei), în ordinea descrescătoare a donațiilor:

  • Mihăieș Anton (Italia)
  • Grigore Oprița (România)
  • Cristina Bidner-Bodnărescu (Germania)
  • Chefneux Maria Teodora (România)
  • Adriana Zaharescu (România)
  • Laurențiu Grigoroaia (SUA)
  • Sorin Gheorghiu (Kuweit)
  • Dan Groza (Canada)
  • Maria Murgui (România)
  • Florin Mihai și Botoșăneanu Ioniță (România)
  • Paul Matase (România)
  • Starc Dinu Teofil (România)
  • Angelica Ciobănița (Italia)
  • Anca Larisa Esanu (România)
  • Florin Gheorghe (Germania)
  • Mihai Boitan (Marea Britanie)
  • Lenuța Dumitrana (Franța)
  • Adrian Năstasa (Canada)
  • Florin Juravle (Elveția)
  • Corneliu Corneanu (Danemarca)
  • Tomita Raduna (România)
  • Silviu Cozma (România)

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii