Cunoaste lumea

Noutăți

Sincronizarea emisferelor cerebrale: factorul cheie al minţilor geniale

  •  
  •  
  •  

Mințile antrenate se remarcă imediat. Astfel de oameni au idei geniale, gânduri creative, găsesc repede soluții oricărei probleme, emană o energie pozitivă și sunt charismatici. Orice lucru pare mai ușor, atunci când este făcut prin proiecția unei asemenea minți.

Ce fac diferit oamenii cu minți sclipitoare

Probabil, te-ai întrebat ce au în plus acești oameni. Ce îi face să strălucească şi să se remarce rapid? Curiozitatea imensă faţă de tot ceea ce mişcă în jurul lor, voinţa de fier, curajul de a experimenta orice lucru nou, lipsa limitărilor şi prejudecăţilor par să fie o mică parte din trăsăturile unui creier antrenat.

Oamenii de ştiinţă nu s-au oprit la aceste aspecte şi au găsit câteva explicaţii care deschid drumuri noi, ce pot fi accesate şi folosite de orice persoană care vrea să-și antreneze mintea ca un geniu.

Deşi, mult timp s-a crezut că geniile nu devin, ci se nasc genii, dovezile ştiinţifice, de astăzi, vorbesc despre două aspecte importante care caracterizează mintea unui geniu:

  1. Geniile găsesc punctul de echilibru al celor două emisfere cerebrale

Un grup de specialişti din China şi Statele Unite, a studiat, timp de ani de zile, structura creierului lui Albert Einstein. Surprinzător, s-a observat faptul că cele două emisfere erau neobişnuit de bine conectate între ele. Echilibrarea emisferelor a fost, pentru Einstein, unul dintre factorii-cheie al funcţionării creierului la cele mai înalte cote, spun specialiştii.

Cum recunoşti punctele de echilibru?

Aminteşte-ţi acele momente când un gând inexplicabil, o idee incredibilă a apărut ca un fulger în mintea ta şi te-a ghidat spre răspunsurile pe care le căutai. Nu ştiai de unde a venit acea intuiţie, dar ai ascultat-o şi ai urmat-o, surprins fiind de conexiunea ei cu momentul prezent. Rezultatele întotdeauna se dovedesc surprizător de frumoase atunci când ne urmăm intuiția. Ei bine, aceste stări de vârf nu sunt fenomene enigmatice sau imprevizibile, ci sunt legate de tiparele foarte specifice ale activităţii creierului.

Ce înseamnă echilibrarea emisferelor?

După cum se ştie, creativitatea este considerată o caracteristică a dominaţiei emisferei cerebrale drepte, pe când gândirea matematică şi procesele raţionale sunt localizate, în principal, în emisfera stângă. Aşadar, cu cât practici mai multe activităţi din domenii diferite, cu atât mai mult forţa emisferelor cerebrale creşte.

Dominaţia emisferelor se schimbă în funcţie de activităţile pe care le faci. Fascinant, însă, este faptul că, de fiecare dată când dominaţia se schimbă de la o emisferă la alta, apare acel punct de echilibru pe care geniile îl experimentează în momentele lor de revelaţie şi inspiraţie. În acele moment cele două emisfere domină activitatea cerebrală în mod egal şi generează creativitatea, forţa şi fertilitatea întregului creier.

Cu alte cuvinte, incapacitatea noastră de a folosi şi a coordona cele două emisfere, ne determină să folosim doar 5-10 procente din întreaga capacitate a creierului.

  1. Geniile accesează uşor stările alfa şi teta

O altă explicaţie a genialităţii, pe care oamenii de ştiinţă o aduc, are legătură directă cu undele cerebrale ale creierului. Starea alfa este “lumea” în care nu există limite de spaţiu şi timp şi este starea în care marii compozitori îşi găsesc inspiraţia şi creativitatea. Este o stare pe care o experimentezi atunci când creezi ceva cu pasiune şi relaxare. Starea alfa este sediu intuiţiei și a ideilor creative, în timp ce starea teta este drumul către subconştientul tău. Accesând starea teta poţi memora cantităţi enorme de informaţii, într-un timp foarte scurt.

Cum poţi folosi puterea întregului creier utilizând o singură metodă simplă?

Probabil te întrebi la ce îţi folosesc aceste informaţii. Creierul, mintea, subconştientul par să fie nişte lumi interioare la care nu ai acces şi pe care nu le poţi controla în mod conştient. Legile lor se desfăşoară fără ca tu să conștient de ele. Tehnologia modernă a creat, însă aparate de stimulare a capacităţii mentale, care sunt capabile să dezvolte, instantaneu, aceste două funcţii ale creierului şi multe alte roluri ale sale. Sute de studii ştiinţifice au dovedit, fără urmă de îndoială, capacitatea lor de a optimiza funcţionarea mentală, de a spori capacităţile creierului şi de a genera funcţionarea creierului la cote înalte.

În România, singurul producător de dispozitiv pentru stimulare mentală prin semnale luminoase și sonore (alternant stânga/dreapta) creat de către echipa de cercetare științifică AIM Group este tehnologia Mind Synergy.

Pe măsură ce stimulările cu MIND SYNERGY produc sincronizarea undelor cerebrale şi a emisferelor cerebrale, începi să experimentezi transformări profunde, atât la nivel spiritual, cât şi la nivel comportamental sau fizic. Găseşti rezolvări aparent miraculoase ale unor probleme complexe, intuieşti noi oportunităţi şi căi de dezvoltare şi ai acces la o lume guvernată de forţa şi creativitatea minţii tale.

Şedinţele MIND SYNERGY au capacitatea de a produce, la un nivel mult mai intens, mai profund şi mai rapid, efectele benefice ale exerciţiilor pentru gimnastica minţii. Pe scurt, această tehnologie este destinată tuturor celor care doresc să-ți mențină creierul tănăr și să-și dezvolte tot mai mult performanțele mentale pentru sporirea creativității și îmbunătățirea rezultatelor pe plan personal, în afaceri, carieră, sport de performanță, artă sau competiții intelectuale. În plus aparatul produce cele mai importante beneficii care rezultă din funcționarea sincronă a emisferelor şi undelor cerebrale.

Accesând pagina www.aimgroup.ro găseşti mai multe detalii despre MIND SYNERGY și în ce domenii practice poți folosi această tehnologie pentru echilibrarea emisferelor cerebrale și antrenarea minții.

Andreea Manea


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii