Cunoaste lumea

Noutăți

Senatul a adoptat „LEGEA MAMELOR EROINE”. Este un proiect de lege perfect? Sau unul perfectibil?

  •  
  •  
  •  

România are o problemă serioasă! Cea mai gravă problemă a țării noastre nu este sărăcia. Ea ar putea fi rezolvată în doar câțiva ani, printr-o relaxare fiscală care ar duce la crearea masivă de locuri de muncă în mediul privat. Nici corupția! Ea ar putea fi rezolvată prin câteva modificări la Codul penal și confiscarea până la ultimul leu a averilor rezultate din fărădelege.

Problema cea mai gravă a țării noastre este continua scădere a populației. România îmbătrânește și va veni vremea (după 2030) când pensiile cuvenite nu vor mai putea fi plătite integral, deoarece nu vor mai exista suficienți cotizanți la sistemul de pensii. S-a văzut deja că „importul” de populație din alte țări nu este o soluție. Noii veniți au obiceiurile lor și astfel intră în conflict cu localnicii.

m-3

La începutul acestui an, d-nul Ninel Peia – deputat de Ilfov, a înregistrat la Senat, pentru dezbatere, o interesantă „Propunere legislativă pentru Mamele Eroine privind indemnizaţia viageră pentru mamele care au născut şi crescut 3 copii sau mai mult de 3 copii”. Acum aflăm că această inițiativă legislativă a fost adoptată de către Senat, în mod tacit. Iar inițiatorul său consideră că se află „la un pas să devină realitate”.

Deși suntem într-un an electoral e dificil de crezut că, în actuala sa configurație politică, Camera deputaților (cameră decizională) va vota în favoarea acestui proiect. Pe de altă parte, este îmbucurător că unul dintre aleșii neamului s-a gândit, în sfârșit, la cea mai gravă problemă a poporului român. Cu toate acestea, proiectul nu este unul perfect, necesită revizuiri. Hai să vedem de ce!

m-4

Din informațiile prezentate pe site-ul domnului deputat rezultă că, grație acestei legi, toate femeile care au născut minimum trei copii ar urma să beneficieze, lună de lună și cât vor trăi, de o sumă de bani. De o indemnizație, prin care să le fie recunoscute meritele.

Cum va fi calculată această indemnizație? În funcție de numărul de copii și de salariul mediu net pe economie. În acest moment salariul mediu net se situează undeva în jurul valorii de 2000 lei. Cea mai mică indemnizație de acest fel ar fi, potrivit informațiilor de pe site-ul deputatului, de 30% din salariul mediu iar cea mai mare… de o jumătate din salariul mediu net. Adică, în momentul de față, mai mult decât un salariu minim pe economie, în sumă netă. Femeile ce au dat naștere unui număr de cel puțin cinci prunci ar urma să dobândească statutul de „mame eroine” (titulatură care ne face, vrem nu vrem, să ne gândim la… Epoca de aur).

m-1

Demografia României este alarmant de mică și există calcule conform cărora, la acest ritm de scădere, poporul român poate să dispară în mai puțin de 300 de ani. Ne aflăm în plină „iarnă demografică” și, dacă numărul de nașteri va fi la fel de scăzut ca și până acum, în 2050 vor mai exista în lume doar 15-16.000.000 de români (o mare parte având peste 60 de ani).

În același timp, populația Africii și a Asiei cresc văzând cu ochii. România deține resurse și pământ roditor. Va mai face față o populație mică și îmbătrânită valurilor de imigranți ce se vor năpusti asupra Europei? Din această perspectivă, o inițiativă legislativă care să stimuleze natalitatea este binevenită.

m-5

Se observă că legea propusă de domnul Peia are un relativ pronunțat caracter „de stânga”, deși privește problema demografică, o chestiune care îi preocupă, în general, pe politicienii conservatori, de dreapta. Indiscutabil, perspectiva de a încasa o indemnizație lunară de cel puțin 600 lei le va stimula pe multe dintre concetățenele noastre să dea naștere și celui de-al treilea copil.

Realitatea este că familiile numeroase au nevoie de susținere din partea statului, întrucât și copiii rezultați din acele familii vor susține existența statului și a națiunii române pe viitor, după ce vor deveni adulți, prin munca lor și prin impozitele plătite.

Însă nu trebuie să ignorăm o realitate: în țara noastră există și acei „copii făcuți pentru alocație”, care nu beneficiază de o creștere și educație corespunzătoare. Unele familii vor face cel de-al treilea copil doar pentru a-și mări veniturile lunare, în condițiile în care niciunul dintre părinți n-a lucrat vreodată și nici nu intenționează să o facă.

m-2

Cu alte cuvinte, angajații, persoanele ce practică activități independente și antreprenorii vor munci zi de zi (și poate vor plăti biruri în plus) pentru a întreține nu doar copiii patriei, ci și pe unii dintre acei părinți care… nu prea le au cu munca. Știți, este vorba despre acel tip de adult căruia deși angajatorii i-au propus, în repetate rânduri, salarii de peste 1000 de lei, plus tichete de masă și decontarea navetei, el refuză sistematic angajarea, deoarece astfel ar pierde… ajutorul social. Ajutor social a cărui valoare nu statul o achită, ci plătitorii de taxe și impozite.

m-7

Care ar fi soluția? Ar trebui susținute „mamele eroine”, într-adevăr. Ar trebui încurajată creșterea demografică a națiunii române. Dar nu prin sume de bani achitate către părinți dintr-aceia care abia așteaptă ajutoarele sociale și alocația copiilor pentru a-și reface stocul de băuturi alcoolice și țigări.

În concret, ar trebui ca părinții care au mai mulți copii să beneficieze de facilități fiscale, de scutiri consitente de impozite, parțiale sau chiar totale, în condițiile în care sunt angajati sau desfășoară alte activități aducătoare de venituri. Ar trebui stimulați fiscal într-un mod mai substanțial și angajatorii care încadrează persoane ce beneficiază de asistență socială.

m-6

Pentru familiile care au un număr mare de copii iar venitul pe membru de familie se află sub un anume nivel (de exemplu, sub ISR = indicatorul social de referință) ar trebui să se emită și să se distribuie tichete valorice care să nu poată fi utilizate decât pentru achitarea contravalorii alimentelor, a îmbrăcămintei, a rechizitelor. Aceste tichete distribuite lunar ar trebui să fie nominale, pentru a fi folosite doar pentru copiii cărora le sunt destinate.

În concluzie, intențiile domnului deputat Ninel Peia sunt mai mult decât lăudabile, dar ar trebui reevaluat modul concret în care familiile numeroase vor fi susținute, ținând seama de faptul că trebuie încurajată pe cât posibil atât natalitatea, cât și implicarea în activități aducătoare de venituri legale a tuturor celor apți de muncă.

Doar astfel va crește România noastră în mod sănătos, atât demografic, cât și economic!

r-m

Precizare: cele de mai sus constituie doar o opinie personală, nefiind exclusă valabilitatea unor eventuale argumente contrare. Chiar este de dorit să apară discuții ample pe această temă de maximă importanță pentru viitorul națiunii noastre!

Autor: Tomi Tohăneanu

Surse: www.cdep.ro, www.ninelpeia.ro

Surse imagini: artist.com, all4desktop.com, winifredsgallery.com, www.dailymail.co.uk, www.sheknows.com, eastbournetennis.com


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

4 Comments on Senatul a adoptat „LEGEA MAMELOR EROINE”. Este un proiect de lege perfect? Sau unul perfectibil?

  1. categoria I.
    mame care au un copil frumos, sanatos, binemersi.

    categoria II.
    mame care au doi copii frumosi, sanatosi si maibinemersi.

    categoria III.
    mame care au trei copii frumosi, sanatosi, binemersi dar…
    „sanatosi si binemersi” nu prea mai este valabil decat pentru doar primi doi copii dintre cei trei pe care-i face fata pentru ca al treilea, din pacate, parca prea adesea, are sindrom down.

    …!?

    va invit s-o urmariti pe cea de-a treia categorie si sa vedeti in ce masura puteti sa confirmati balivernele ce le-am scris eu aici.

    aaa!…
    intrebare:
    are leopardu’ gardu’ vopsit?

  2. Este intr-adevar laudabila aceasta initiativa de incurajare a cresterii demografice, dar problema nu este neaparat ca femeile nu mai nasc copii, uitati-va putin: PLEACA! toti tinerii cu oaresce minte in cap viseaza doar cum sa-si continuie studiile in fel de fel de universitati vestice cu nume zornaitoare. acolo, aflati la varsta dragostei oarbe, ce credeti ca fac? se indragostesc, eventual se si casatoresc, apoi raman pe acolo ca s-au obisnuit deja cu locul. ceilalti raman prin aceste parti, incearca sa se integreze, dar sectorul privat este atat de tracasat fiscal, ca rar gasesti unii suficient de stabili ca sa isi permita sa angajeze tineri cu experienta zero, sa isi consume din timpul pretios pentru a obtine veniturile supravietuitoare doar ca sa faca scoala cu acestia, intre timp sa ii mai si plateasca. deci, in timp, pleaca si acestia.
    ce fac batranii? intre timp ies la pensie – deja statul trebuie sa se gandeasca de unde sa le dea lor bani – daca nu, pleaca si ei pe unde s-au stabilit cei tineri. cunosc milioane de români relocati in felul acesta. cunosc un sat intreg din Dobrogea din care au mai ramas in România doar cativa batrâni, restul au infiintat un alt sat in Spania. s.a.m.d. nu toti acestia se afirma in alte tari, dar asa suntem educati, asa ne lasam setati pe creiere, sa credem despre România ca este cea mai proasta alegere pe care am putea-o face.

  3. Ar trebui asa cum ați spus sa ne referim la partea cu veniturile și sa ne axam pe ideea ca banii pentru mamele eroine sa fie în funcție de VENITUL ACESTEIA. Nu poate fi mama eroina aceea care își realizează veniturile din asistenta sociala ci doar acea femeie angajata cu venit salarial. Mai mult acelor femei ce trăiesc doar din ajutor social și fac copii pe banda doar cu acest scop sa li se reducă venitul social treptat în ordine inversa.

  4. legea este foarte buna dar dece nu se aproba?

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii