Secolul singurătății. Recenzie

Rezultat a peste zece ani de cercetare „Secolul singurătății” vede lumina tiparului la începutul pandemiei, multe dintre problemele societale adresate în paginile cărții fiind amplificate de criza medicală care ne-a perturbat existența în ultimii ani.

În „Secolul singurătății”, economista Noreena Hertz își propune să descopere „de ce am devenit atât de singuri și ce ar trebui să facem pentru a ne reconecta”.

Departe de a fi o lectură motivațională, lucrarea adresează, prin studii de specialitate completate cu povești senzaționale, fundamentele ideologice ale crizei singurătății din secolul XXI, o criză pe care trebuie s-o înfruntăm împreună, prin politici centralizate dar și prin eforturi individuale.

Autoarea operează cu o definiție integratoare a singurătății, văzută drept o stare existențială de deconectare („rupți de noi înșine”), consecință a numeroși factori sociali, economici și politici greu de stăpânit.

Mai mult decât „lipsa iubirii, companiei sau intimității” singurătatea este definită drept „sentimentul de a fi ignorat, nevăzut și nesusținut de cei cu care interacționezi în fiecare zi”.

Mai mult decât o suferință emoțională a individului este un fenomen de fragmentare a comunității cauzat de excesele capitalismului, „care a normalizat indiferența și a făcut […] din grijă și compasiune, trăsături mai puțin importante în societate.”

Într-o lume în care accentul cade pe sine, comunitatea devine opțională, relațiile dintre oameni se degradează, totodată obligațiile pe care le simțim unii față de alții.

Astăzi suntem „rivali, nu colaboratori, consumatori, nu cetățeni, indivizi obsedați să pună deoparte, nu să împartă cu ceilalți, să ia, nu să dea […]”, portrete ale însingurării.

Critica Noreenei Hertz se îndreaptă în special spre rețelele de socializare și noile tehnologii de comunicare responsabile pentru promovarea unui stil de viață fără contact, pentru erodarea abilității noastre de a comunica eficient, dar mai ales empatic.

În perspectiva sa, „caleidoscopul modern” din buzunar ne închide în realități individuale, ne înstrăinează de semenii noștri și ne face mai ostili.

Situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât, empatia și democrația sunt intim conectate, ambele având nevoie de exersare continuă pentru a nu se atrofia. Mereu „online”, oamenii au pierdut abilitatea de a naviga interacțiuni față în față sau de a negocia subtilități sociale.

Pornind de la premisa că „individul nu este proiectat pentru singurătate”, autoarea cercetează în detaliu implicațiile diagnosticului.

Fizic, singurătatea conduce la inflamație cronică și suprasolicită sistemul imunitar, accentuând vulnerabilitatea organismului la boli pe care, în mod obișnuit, le-ar înfrunta fără probleme. La nivel psihologic, sigurătatea accentuează tendințele depresive, ne face mai puțin empatici și o pradă mai ușoară pentru populiștii de dreapta.

În plus, condițiile în care majoritatea dintre noi trăim exacerbează simptomele singurătății. Pentru Hertz, orașele sunt „epicentre ale izolării”, construite din ce în ce mai mult pentru a descuraja întâlnirile informale din spațiul public, sau chiar pentru a segrega.

Mulți citadini locuiesc singuri, nu-și cunosc vecinii și se complac în interacțiunile mai puțin solicitante din lumea virtuală. Adesea, din confortul casei pășesc în „gigantica mașină corporatistă” unde competitivitatea se traduce printr-un program de lucru prelungit.

Drept urmare, locuitorii orașelor secolului XXI au tot mai puțin timp, mai puțină energie și investesc mai puțină atenție în relații, sau orice tip de socializare.

Ritmul frenetic al vieții coroborat stimulilor diversi din zonele urbane intens populate facilitează detașarea emoțională, transformând locuitorii în ființe antisociale.

Pentru a salva comunitatea urbană, scriitoarea propune „angajamentul interacțiunii cu cei din jurul nostru”, cultivarea microinteracțiunilor zilnice care au o valoare superioară relațiilor virtuale, fie că vorbim despre pauza de prânz petrecută alături de colegi, discuțiile de la cafenea sau din sala de fitness.

Local, decidenții planificării urbane trebuie să mizeze pe investiții care să ne ofere spații publice inclusive, deschise interacțiunii.

În același timp, identificarea complexității problemei reclamă scrutarea soluțiilor pe care le avem la îndemână astăzi pentru a reclădi comunități și a contracara singurătatea.

Hertz observă înflorirea „economiei singurătății” care îi susține sau îi exploatează pe cei singuri, oferindu-le, în lipsa comunităților autentice, unele fabricate.

„Comunitățile comercializate, au ajuns noile catedrale ale secolului XXI, în care enoriașii se adună să pedaleze, să picteze sau să danseze, nu să îngenuncheze și să se roage”.

Problema „surogatelor” este evidentă: cu cât suntem mai singuri, cu atât investim mai mult în sectorul „efervescenței colective”. Astfel, doar simptomele singurățății vor fi abordate, ignorând factorii sociali declanșatori.

Hipertehnologizarea din ultimele decenii a introdus pe piață opțiunea roboților sociali, înzestrați cu calități umane, special concepuți să joace rolul de însoțitor, îngrijitor sau prieten. Soluția vine cu o gamă de riscuri asociate.

Pe măsură ce roboții vor deveni din ce în ce mai sofisticați, alinându-ne singurătatea, există riscul ca aceștia să ne îndepărteze complet de semenii noștri, fapt ce suscită întrebarea: „Dacă nu mai avem nevoie unii de alții, de ce ne-am mai onora reciproc solicitările, drepturile și dorințele?”

În viziunea autoarei, pentru a adresa în mod eficient criza singurățății trebuie să vindecăm „ecosistemul” prin „schimbări sistemice care țin de economie, politică și societate.”

Avem nevoie de o conducere politică dispusă să resusciteze democrația, să transforme bunăstarea tuturor cetățenilor în scop principal.

O „nouă formă de politică bazată pe grijă și compasiune” va crea contextele în care oamenii să se simtă văzuți, auziți, nu doar ca simpli alegători ci în calitate de colaboratori.

La nivel individual este necesară o schimbare de mentalitate. În primul rând, trebuie „să ieșim din bulele noastre digitale sufocante și să interacționăm cu cei din jur”, investind timp în construirea unor relații cu oameni diferiți pentru a ne exersa capacitatea de cooperare.

Trebuie să reglementăm rețelele sociale în interes public, pentru a reduce impactul lor asupra noilor generații. Următorul pas ar fi implicarea în comunitatea din care facem parte, prin activități comunitare sau de voluntariat, oportunități care ne învață să ne susținem reciproc.

„Trebuie să ne transformâm din consumatori în cetățeni, din oameni care doar iau în oameni care oferă, din observatori pasivi în participanți activi […]Să acceptăm uneori faptul că ceea ce este spre binele comunității nu este întotdeauna și în avantajul nostru personal imediat. Trebuie să fim mai empatici, pentru că putem uita asta cu ușurință în vâltoarea vieții de zi cu zi.”

Text: Alexandra Rusu (Casa Filipescu Cesianu – Muzeul Vârstelor)

În imagine: Coperta cărții, fotografie de Matthew Henry pe Unsplash

Sursa: https://unsplash.com/photos/kX9lb7LUDWc

Bibliografie: Noreena Hertz, Secolul singurătății, Humanitas, București, 2021

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină