Scrisoarea. Spațiul intimității

Mai mult decât simple metode de comunicare sau mărturii istorice, scrisorile reprezintă oglinda epocilor în care au fost compuse.

Sub sigilii găsim istorii personale dar și universale, precum cea a scrisului, a hârtiei sau a sistemelor de transport.

Diversificarea scrisorilor, de la cele formale (sau oficiale), dictate scribilor sau secretarilor, la corespondența intimă, se află într-o strânsă relație cu creșterea gradului de alfabetizare a populației.

Spre exemplu, în secolele XVII-XVIII, scrisorile „reprezentau imaginea unei lumi rafinate, a unor prețioși care își prelungeau conversațiile salonarde și pe hârtie”.

Dintre toate tipurile de scrisori, cea mai intimă variantă este scrisoarea de dragoste, a cărei istorie ne poartă în urmă cu peste 5.000 de ani.

Rezultate din inspirația personală, acestea apar cu o frecvență mai mare începând cu secolul al XII-lea, în epoca idealurilor cavalerești și a dragostei curtenitoare.

Scrisoarea de dragoste este un spațiu al seducție, aflată la intersecția dintre literatură și comunicare, care urmărește în primul rând „abolirea distanței spațiale și temporale, instaurând un discurs ficțional, o lume dezirabilă, paradisiacă, o împlinire a cuplului”.

Mai are rolul de a întreține viu focul iubirii: „Nu că ea nu îl mai iubește: flacăra sa are doar nevoie de scrisori pentru a arde”.

De-a lungul timpului, forma, suportul și conținutul scrisorilor s-au schimbat dar scopul lor a rămas același – să comunice în formă scrisă emoția și pasiunea.

În funcție de statutul corespondenților (iubiți, soți, amanți), tipurile de iubire și distincția scrisori reale-scrisori fictive, conținutul scrisorilor variază în intensitate și modalități de exprimare a sentimentelor.

Ele pot îmbrăca forma unei confesiuni, a unui jurnal sau pot fi pledoarii în care iubitul se justifică în fața unor acuzații de infidelitate.

Cele narative „surprind fragmente ale existenței cotidiene și depășesc limitele discursului epistolar prin reflecțiile filosofice, comentarii literare ori poezii inserate”.

În acest mediu privilegiat al intimității femeile încep să se exprime neîngrădite, ignorând normele comportamentale rigide ale epocilor trăite.

„Pentru femeia izolată în gineceu, corespondența reprezintă spațiu autobiografic, de căutare a identității și contestare a nulității sociale, primul act de curaj într-o încercare temerară de cucerire a exteriorului, scrisoarea devenind un simulacru de libertate și de gândire”.

Mai mult, epistolele scrise de femei, spre deosebire de cele ale bărbaților, denotă „o naturalețe ce vine din însăși ființa lor și care este greu de egalat”.

Secolul al XIX-lea este cel mai „greu de scrisori” păstrate cu religiozitate și prețuite pentru valoarea lor simbolică.

Determinante în etapele seducției, scrisorile de dragoste devin spațiul în care cuplurile negociază, testatează și, mai târziu, cimentează legătura conjugală.

În redactarea lor, bărbații și femeile adoptă strategii diferite, specifice genului. Femeile caută să-și demonstreze virtutea, modestia sau îndoiala în timp ce bărbații exaltă sinceritatea și profunzimea sentimentelor încercate.

Un pretendent mai formal sau rezervat putea transmite chiar și cererea de căsătorie printr-o scrisoare, „căci o potențială respingere în formă scrisă rănea mai puțin decât una verbală”.

Practica se menține în drumul spre altar, în timpul logodnei, iar „orice rupere a intimității create între doi oameni îndrăgostiți include și distrugerea sau înapoierea scrisorilor”.

Pentru cei mai puțin talentați în genul epistolar circulau îndrumare care pavau calea exprimării sentimentelor.

Aceste cărți ofereau sfaturi utile de gramatică, pentru alegerea tonului sau a formulării și includeau exemple de scrisori pe care epistolierii în devenire să le imite.

Reproducem în cele ce urmează câteva fragmente din corespondența cuplurilor celebre din spațiul autohton, în secolul al XIX-lea.

,,Eşti acum la Marsilia, Roz, şi eu tot aici. Până acum am putut cel puţin să te urmăresc în călătoria ta, dar de acum, nici macăr atât.

Nu voi putea decât să mă uit la hartă şi atât: e între punctul cutare şi cutare! Sunt mai tristă azi însa n-am plâns.

Sunt foarte răcită, şi tu nu mai eşti aici să mă cauţi sau să mă cerţi….A bătut ceasul 8, o să mai deriticesc prin casă şi o să mă culc.

Boliac şi nevasta-sa au fost să mă vadă. Încă odata: te iubesc din tot sufletul. Bună seara, la revedere, fii binecuvantat, sa ne iubim!’’

Maria Rosetti către C.A. Rosetti (23 octombrie 1853)

„Sâmbătă-Bunavestire-voi fi lângă tine și voi regăsi fericirea atât de curată de a te iubi și de a ți-o putea spune. Dumnezeu să te binecuvânteze și dacă îmi va asculta rugăciunile vei fi cea mai fericită femee din lume.”

Carol Davila către Ana Racoviță (26 martie 1861)

„Dragule! Nu îmi pare deloc un vis că îți aparțin, ci o simt cu adevărat ca pe o sărbătoare în inima mea, acum când îți scriu această primă scrisoare.

Am vegheat întreaga noapte, dar de bucurie orele au trecut repede, pline mereu de aceleași gânduri.

Mi-am repetat fiecare cuvânt pe care mi l-ai spus și toate îmi sunt atât de scumpe. Mi s-a întâmplat cel mai fericit lucru care i se putea întâmpla unei fete: să fie dorită de un bărbat în care ea are încredere și căruia îi crede. […] sunt foarte, foarte fericită că pot fi mireasa ta!

Vino cât mai curând! Pe veci a ta, Elisabeta.”

Elisabeta de Wied către Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (13 octombrie 1869)

„Fetiţule dragă,

Nu te supăra dacă nu-ţi scriu numaidecât după ce-ţi primesc scrisorile, dar în adevăr înot în stele. Acuma m-au apucat frigurile versului şi vei vedea în curând ceea ce scriu.

Îndată ce mă voi muta de aici îţi trimit bani de drum; pân-atunci „Legenda” la care lucrez va fi gata şi fiindcă luceafărul răsare în această legendă, tu nu vei fi geloasă de el, fetiţul meu cel gingaş şi mititel, şi nu te-i supăra că nu-ţi scriu imediat, nici că nu-ţi scriu mult.

Cred că e un gen cu totul nou acela pe care-l cultiv acum. E de-o linişte perfectă, Veronică, e senin ca amorul meu împăcat, senin ca zilele de aur ce mi le-ai dăruit.

Căci tu eşti regina stelelor din cerul meu şi regina gândurilor mele – graziosa – graziosissima donna – pe care o sărut de mii de ori în somn şi trează şi mă plec ei ca robul din „O mie şi una de nopţi.”

Mihai Eminescu către Veronica Micle (10 aprilie 1882)

Text: Alexandra Rusu

Sursă imagine: Scrisoare, călimară și toc, sec. XIX. Le puteți admira în expunere la Casa Filipescu-Cesianu, în sala dedicată micro-narațiunilor tehnologice.

Bibliografie:

Chindriș (Bud) Ioana, Corespondența de dragoste în literatura română, https://www.academia.edu/…/Coresponden%C8%9Ba_de…

Tania O’Donnell, A History of Courtship- 800 years of Seduction techniques, Pen&Sword History, South Yorkshire, 2017.

Ioana Pârvulescu, În intimitatea secolului 19, Humanitas, Bucuresști, 2017.

Sam Willis, James Daybell, Istoria neașteptată, Ed. Baroque Books&Arts, București, 2019.

Silvia Irina Zimmermann, Romanița Constantinescu, Cu iubire tandra, Elisabeta. Mereu al tau credincios, Carol. Corespondenta perechii regale. Volumul I. 1869-1888, Humanitas, București, 2020.

https://luceafarul.net/maria-rosetti-opera-mariei-rosetti

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină