Satele plutitoare de pe lacul Titicaca – Insulele din stuf pe care trăiesc 2000 de oameni

Posted on 8 octombrie 2016 by Radu Ungureanu in Știați că // 0 Comments

Lacul Titicaca este un lac situat la granița dintre Peru și Bolivia, la aproximativ 3811 metri deasupra nivelului mării, făcându-l cel mai înalt lac navigabil comercial din lume. După volumul de apă este, de asemenea, cel mai mare lac din America de Sud. Lacul este „acasă” pentru o populație de pre-incași numită Uros. Departe de civilizație, în niște condiții greu de imaginat pentru marea majoritate a oamenilor moderni, membri tribului Uros își duc viețile la fel de simplu ca și strămoșii lor, pe niște insule artificiale din stuf.

Insulele plutitoare se află în special în Golful Puno și sunt adăpost pentru circa 2000 de oameni. Aceștia trăiesc din pescuit, țesut și mai nou, după aflarea povești lor, din turism. Deși trăiesc departe de țărm, oamenii cresc inclusiv animale de curte. În gospodării întâlnim cormorani, iepuri, porci de guineea sau rațe. Primul reportaj despre viața acestor oameni a apărut în revista National Geographic, în anul 1940.

Insulele putrezesc destul de repede, mai ales în partea inferioară unde stuful atinge apa. Acesta trebuie schimbat periodic, odată la 3 luni, iar o astfel de construcție artificială este abandonată total după circa 30 de ani de folosire. La început, insulele au fost folosite ca un mijloc defensiv de apărare împotriva invadatorilor, sătenii putând fugi destul de ușor din calea cotropitorilor.

Colibele sunt și ele construite din stuf și în ciuda fragilității aparente sunt destul de rezistente la vânturi și ploaie. În cadrul insulei există locuri speciale din pietre, pentru foc, asta pentru a nu aprinde insula. Oamenii se declară mulțumiți de viața lor, deși susțin că turiștii i-au influențat și rupt de unele tradiții. Pentru a nu-i pierde, au fost nevoiți să facă unele concesii, în special în ceea ce ține de confort.