« Sancțiunile occidentale împotriva Rusiei în impas ? »
Recent, Pascal Boniface a analizat problema sancțiunilor adoptate de Occident împotriva Rusiei, în contextul invadării Ucrainei, la 24 februarie 2022. Pascal Boniface, născut la Paris, în 1956, este autorul a numeroase lucrări, articole, studii și intervenții în mediul online, pe rețelele sociale (Twitter și Facebook), având un canal propriu pe Youtube și un podcast intitulat sugestiv «Comprendre le monde» (ˮSă înțelegem lumea”). Acestea aduc în mod constant în atenția publicului larg teme de interes major privind evoluția relațiilor internaționale.
Director al Institutului de relații internaționale și strategice (IRIS), înființat în 1991, devenit rapid „unul din principalele think tanks-uri franceze specializate în probleme geopolitice și strategice[1]” și al Revistei internaționale și strategice (apare trimestrial tot din anul 1991) și al Anului strategic (apare anual din 1985), Pascal Boniface se remarcă prin analizele sale pline de luciditate, care au la bază concepția acestuia cu privire la riscul permanent cu care se confruntă orice analist al relațiilor internaționale de a nu distinge corect între evenimentele conjuncturale și revoluțiile structurale – singurele „care […] modifică cu adevărat ordinea mondială[2]”. Într-o lucrare publicată recent, în care Pascal Boniface și-a propus să descifreze impactul pandemiei de Covid-19 asupra omenirii, acesta evidențiază că pandemia de Covid-19 se situează între cele două fenomene, arătând că: „Criza declanșată de virus nu a creat tendințe care nu existau, fie că este vorba de competiția dintre China și Statele Unite, de criza multilateralismului, interogațiile europene sau de limitele mondializării. Dar ea a schimbat profund termenii. Ea a accentuat, amplificat, exacerbat atât realitatea lor, cât și percepția asupra lor[3]”.
În prezent, agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, declanșată la 24 februarie 2022, reprezintă o nouă provocare la adresa securității internaționale, cu consecințe care nu pot fi încă bănuite în totalitate.
Preocupat să identifice efectele reale ale sancțiunilor economice occidentale asupra Rusiei, Pascal Boniface ne propune o analiză „la rece”, care nu poate decât să ne îndemne la reflecție – alegerea titlului nefiind deloc întâmplătoare: „Sancțiunile occidentale în impas ? [4]”
Foto 1
Reputatul specialist în relații internaționale remarcă faptul că, „la șase luni de la începutul declanșării agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, armata rusă nu a reușit să cucerească Kievul”, cu toate că a pus stăpânire pe 20% din teritoriul ucrainean. În faza actuală a războiului, nu se întrevede la orizont posibilitatea ca ostilitățile să înceteze prea curând. Nedorind să declare război Rusiei – ceea ce ar implica generalizarea conflictului și declanșarea unui nou război mondial, cu consecințe incalculabile pentru întreaga omenire – statele occidentale au decis să folosească drept instrument de constrângere a președintelui rus Vladimir Putin pentru a renunța la războiul împotriva Ucrainei arma sancțiunilor economice cât mai dure.
Pe fundalul adoptării tot mai multor sancțiuni împotriva Rusiei, se ridică tot mai des întrebarea – arată Pascal Boniface – „dacă acestea sunt suficiente și dacă ele vor reuși să îl facă pe Putin să cedeze” – o întrebare, desigur, extrem de importantă. Cel puțin până în acest moment, sancțiunile occidentale nu au avut efectele așteptate, Putin nearătându-se în vreun fel dispus să cedeze în fața Occidentului. Pornind de la acaestă realitate, Pascal Boniface evidențiază că se ridică o altă întrebare, la fel de importantă ca și prima, dacă nu chiar mai importantă: „[…] ne întrebăm dacă nu tocmai statele occidentale sunt atinse prin efect de bumerang de către sancțiunile pe care tocmai ele le-au decretat”. Pascal Boniface continuă analiza sa, subliniind că, atunci când occidentalii s-au aflat într-un „dezacord politic grav” cu o țară, au trecut la sancțiuni (în general, de ordin economic – n.ns.).
Fin cunoscător al istoriei relațiilor internaționale, Pascal Boniface conchide că: „Istoria arată, însă, că acestea nu au fost întotdeauna eficace – în fapt, nu au fost niciodată”. Exemplele oferite de Pascal Boniface sunt edificatoare în acest sens. Sancțiunile adoptate de Statele Unite ale Americii împotriva Cubei – un adevărat embargo economic – nu au reușit să conducă la prăbușirea regimului lui Fidel Castro care, de altfel, așa cum subliniază Pascal Boniface, „a murit în patul său”, iar regimul politic fondat de acesta a supraviețuit morții sale. Asemănător, sancțiunile „extrem de severe” la adresa regimului lui Saddam Hussein au adus suferință în primul rând poporului irakian (aproximativ 100 000 de irakieni, în principal copii și femei, au murit din cauza sancțiunilor), fără a provoca răsturnarea sa. În cele din urmă, regimul lui Saddam Hussein a fost îndepărtat în urma unei acțiuni militare directe, inițiată de Statele Unite ale Americii și nu ca urmare a sancțiunilor adoptate începând cu 1991. De asemenea, sancțiunile severe adoptate împotriva Iranului după 1979 nu au clintit regimul politic al ayattolahilor. Același lucru s-a întâmplat și în cazul sancțiunilor împotriva Siriei, Bashar al-Assad fiind în continuare la conducerea acestei țări. Ținând cont de aceste realități de necontestat, Pascal Boniface se întreabă, pe bună dreptate, „dacă țări de mărime medie sau mică nu au cedat în fața sancțiunilor, cum să ne așteptăm că o țară atât de mare și relativ atât de puternică cum este Rusia, cu un conducător atât de determinat cum este Putin, ar putea ceda în fața sancțiunilor”, constatare pe care o considerăm cât se poate de corectă.
Foto 2
Fără a manifesta nicun fel de rezerve în a se exprima cât se poate de direct, Pascal Boniface mărturisește că: „Avem impresia că sancțiunile sunt adoptate pentru că trebuie făcut ceva, că nu trebuie mărturisit că suntem neputincioși, dar, în realitate, sancțiunile nu sunt un mod eficace pentru a atinge obiectivul pentru care au fost adoptate, respectiv modificarea comportamentului politic al unui adversar”. Singurele sancțiuni care și-au atins țelul au fost cele adoptate împotriva regimului de apartheid din Africa de sud, dar, așa cum subliniază același Pascal Boniface, ele s-au bucurat la vremea aceea de susținere la nivel mondial.
În cazul sancțiunilor adoptate după invadarea Ucrainei de către Rusia, acestea sunt – explică Pascal Boniface – sancțiuni occidentale, neavând un caracter mondial. Acest lucru permite Rusiei evitarea sancțiunilor prin identificarea altor parteneri, „în mod deschis sau clandestin”. Este vorba de parteneri care nu s-au alăturat statelor occidentale, refuzând să adopte sancțiuni împotriva Rusiei „tocmai pentru că – subliniază Pascal Boniface – sunt decise de occidentali”. Mai mult, Pascal Boniface nu se sfiește să arate, foarte plastic, că: „În restul lumii, se reproșează occidentalilor de a fi avut « reflexul sancțiune » destul de rapid și de a fi vrut să se impună în acest mod. Sancțiunile sunt văzute ca un instrument al celui care domină împotriva celui care este dominat și acesta este un motiv pentru care sunt refuzate”.
La începutul războiului, Pascal Boniface a atras atenția cu privire la riscurile „occidentalizării” ripostei împotriva Rusiei. În viziunea sa, „problema acestor sancțiuni este că ele au fost decise între occidentali, pentru ca apoi să se ceară celorlate țări să le urmeze. Și este tocmai ceea ce acestea nu vor să facă pentru că nu vor să urmeze docil, orbește țările occidentale, așa cum făceau altădată”. Dacă mai demult, era suficient ca Statele Unite ale Americii să decidă sancțiuni împotriva unei țări pentru ca țările latino-americane să le urmeze sau ca Franța să fie urmată de statele africane, în prezent, „vedem bine că țările occidentale nu mai au autoritate asupra celorlalte țări. Nu mai este suficient ca ele să decisă ceva pentru a fi ascultate, pentru a fi urmate” – ne aflăm în fața pierderii monopolului puterii de către Occident, o temă analizată de Pascal Boniface, dar și de alții.
În opinia lui Pascal Boniface, sancțiunile împotriva Rusiei, care nu dau rezultatele așteptate, demonstrează „o relativă izolare a lumii occidentale” și chiar „o relativă neputință” a acesteia. Pascal Boniface atrage atenția că se impune o reevaluare a contextului geopolitic actual, în care a devenit evident că occidentalii nu mai reprezintă forța dominantă în lume și, totodată, o adaptare la noile evoluții internaționale.
Reputatul specialist în relații internaționale concluzionează, la finalul analizei sale, că este necesar ca lumea occidentală să fie mai coerentă și, de asemenea, să își întemeieze mai mult acțiunile pe diplomație și negocieri: „fixând obiective care nu sunt realizabile și nerespectându-ne propriile noastre principii, lumea occidentală se slăbește. Dacă nu vom fi atenți la evoluțiile precise ale lumii și dacă vom continua să acționăm ca în trecut, când dețineam monopolul puterii, în acest mod ne vom slăbi. Dacă lumea occidentală vrea să își păstreze o anumită aură și capacități de manevră și un leadership, trebuie ca ea să facă un leadership prin negociere, un leadership prin exemplu, un leadership prin convingere, prin influență și nu prin impunere – ceea ce ne reproșează prea multe țări”.
[1] https://www.iris-france.org/liris/ [pagină accesată în data de 27.07.2022]
[2] Pascal Boniface, Géopolitique du Covid-19. Ce qui nous révèle la crise du Coronavirus, Paris, Éditions Eyrolles, 2021, p. 11.
[3] Ibidem.
[4] https://www.youtube.com/watch?v=OD9Jkc2cTkw [pagină accesată în data de 27.07.2022]
Sursă foto 2: https://www.science-et-vie.com/societes/quelle-efficacite-pour-les-sanctions-occidentales-contre-la-russie-63332.html
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu