„Săbiile din piatră” ale Norvegiei – Spectaculosul monument din Hafrsfjord. Galerie foto

Pe un mic deal aflat la aproximativ 6 km de centrul orașului Stavanger, Norvegia, trei săbii de bronz enorme stau mărturie unui eveniment petrecut cu mai bine 1000 de ani în urmă și care a contribuit decisiv la formarea statului nordic. Bătălia de la Hafrsfjord este considerată ca fiind evenimentul culminat care a condus la unificarea mai multor regate mărunte din zonă sub semnul unui singur drapel. Cu toate că procesul de unificare a durat mai multe secole, bătălia de la Hafrsfjord ocupă un loc important în istoria Norvegiei. În această bătălie decisivă, regele Harald, care controla o mare parte din porțiunea de sud-est a Norvegiei, a zdrobit triburile aflate în nordul regiunii, reușind astfel să controleze întregul ținut.
Monumentul din Hafrsfjord, numit și Sverd i fjell sau „Săbiile din piatră”, în traducere, a fost proiectat de Fritz Roed și prezentat de către regele Olav în 1983. Cele trei săbii stau la 10 metri înălțime și sunt plantate în stânca unui mic deal de lângă fiord. Cea mai mare sabie îl reprezintă pe victoriosul Harald, iar cele două săbii mai mici reprezintă regii nordici învinși. O altă semnificație simbolică a monumentului este aceea că stabilitatea săbiilor înfipte în stâncă nu pot fi scoase de nimeni, iar țara nu poate fi destabilizată!
sursa: amusingplanet.com
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu