Românii din Maramureș – baza de „recrutare” a nobilimii maghiare. Disputele dintre Dragoș și Bogdan I

La începutul Evului Mediu nu putem discuta despre naţiuni, despre popoare, despre graniţe, ci numai despre seniori şi vasali.

Întrucât majoritatea ungurilor originari au murit în războaiele de cucerire şi în nesfârşitele confruntări tribale pentru supremaţie, după catolicizare, majoritatea seniorilor din Ardeal erau români de viţă veche, trecuţi la catolicism cu numele maghiarizate.

În Arhivele Vaticanului şi în arhivele de la Budapesta se află depozitată o cantitate impresionantă de documente, privitoare la istoria religioasa a ţărilor din estul şi centrul Europei, unele dintre ele fiind de o importanţă deosebită pentru istoria românilor.

Din păcate, actele referitoare la români, emanate din cancelaria papală, care au văzut lumina tiparului în diferite colecţii de documente publicate în Europa Occidentală, au fost traduse tendenţios din limba latină, cu intenţia vădită de a dinamita etnogeneza şi continuitatea poporului român în spaţiul carpato-danubiano-pontic.

În realitate, dacă ar fi traduse corect, aceste documente ar dovedi prezenţa românilor în Ardealul de Nord din vremuri imemoriale, cu mult înainte de aşezarea ungurilor în Câmpia Panonică şi extinderea stăpânirii acestora spre răsărit.

Ungurii au trebuit să poarte lupte crâncene cu locuitorii din Ardealul de Nord, stăpânii cetăţilor întărite, ai câmpiilor, pădurilor şi exploatărilor miniere, care îşi apărau nu numai avutul, ci şi religia şi nu-i acceptau pe alogenii asiatici, proaspăt convertiţi la catolicism.

Aşa cum am arătat, după cucerire, din rândurile românilor s-au ridicat voievozi şi comiţi, înnobilaţi de regii unguri şi dotaţi cu domenii întinse, pentru serviciile lor credincioase.

Istoria medievală a Ardealului de Nord a fost marcată de o dispută îndelungată, care s-a întins de-a lungul a câtorva veacuri, între clanul voivodului Moiş de Biserica Albă, pe de-o parte şi clanul voivodului Dragoş al Maramureşului, pe de altă parte.

Provenit dintr-o familie foarte bogată, cu domenii întinse în dreapta Tisei, până în Munţii Tatra, voievodul Moiş a ajuns Palatin al Ungariei pe vremea regelui Béla al IV-lea.

Educat la înaltele instituţii de învăţământ catolic ale vremii şi având talente diplomatice şi militare excepţionale, voievodul de Biserica Albă intră în serviciul Curţii Regale Ungare şi devine omul de încredere al regelui Béla al IV-lea, care îl ridică la rangul de Palatin al Ungariei.

La 1245, voievodul Moiş de Biserica Albă se căsătoreşte cu Sabina, fiica regelui Béla al IV-lea şi primeşte de zestre feuda Izdenech-Sumigh, din Croaţia.

Elisabeta, fiica voievodului Moiş de Biserica Albă, s-a căsătorit cu Nicolae, voievodul Transilvaniei. Prin Actul din 15 noiembrie 1270, Ştefan al V-lea, regele Ungariei, i-a dat voievodului Nicolae, pentru servicii credincioase, domeniile Vama, Prilog, Oaş, Sarkoz şi Ujvaros (actualmente Livada şi Oraşul Nou, judeţul Satu Mare, n. n. ).

Simeon, fiul voievodului Nicolae, căsătorit cu nobila Caterina, castelana de la Medieşul Aurit, avea să stăpânească, în afară de domeniile din Croaţia, toată partea dreapta a Someşului, respectiv actualul judeţ Satu Mare, jumătate din judeţul Maramureş şi toată Zacarpatia, aflată acum în componenţa Ucrainei.

La rândul lui, clanul voievodului Dragoş a devenit puternic tot prin domeniile primite de la regii unguri (n.r. după înfrângerea tătarilor și alungarea lor peste Nistru, la 1285, Dragoș a fost pus de regele ungar Ladislau al IV-lea Cumanul să conducă noua marcă de apărare a Ungariei, numită Moldova, devenind astfel primul descălecător).

După cum se ştie, Bogdan I, voievodul Maramureşului, în urma unor neînţelegeri cu regii unguri, a trecut munţii, i-a alungat pe urmaşii voievodului Dragoş şi a înfiinţat primul stat feudal independent moldovenesc, la anul 1359.

Drept răzbunare pentru răzvrătirea lor, regele Ungariei i-a declarat pe Bogdan şi pe fiii săi „notorii infidels” şi le-a confiscate proprietăţile aflate în Maramureşul istoric, pe care le-a donat fiului lui Dragoş, Sas, şi fiilor acestuia, Drag, Balc şi Ioan, alungaţi din Moldova de către Bogdan.

În acest fel, printr-un act semnat de către Ludovic, regele Ungariei, la 2 februarie 1365, Balc, descendentul lui Dragoş, a devenit voievod al românilor şi proprietarul fostei averi a lui Bogdan din Cuhea, împreună cu satele Ieud, Bocicău, Vişeul de Sus, Vişeul de Jos, Moisei, Borşa şi Săliştea.

Celălalt fiu al lui Sas, Drag, a fost numit comite a al Sătmarului şi Maramureşului şi a primit în proprietate castrul Chioar, din comitatul Solnoc şi castrul Ardud, din comitatul Sătmar, cu satele înconjurătoare.

Cel mai mic dintre fiii lui Sas, Ioan, a intrat ca tânăr în serviciul curţii regale ungare, „aulae nostrae iuvenis”.

Trecut la catolicism sub sumele de Dragffi, acest român pursânge, descendent al voievodului Dragoş, a construit în Ardud o cetate întărită, ale cărei ruine pot fi admirate şi azi, la intrarea în oraş dinspre Satu Mare, pe dealul din stânga şoselei.

Sursa: Vasile Moiș / Ioan Corneanu „Intoleranță și crimă” vol. 3, Editura Dacia, 2012 (fragment)

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină