Cunoaste lumea

Noutăți

ROMÂNIA – Genialitatea și antrenarea geniilor

  •  
  •  
  •  

Cu toate că învățământul românesc este în picaj, condus parcă de o mână nevăzută spre o zonă în care să nu mai poată produce decât mediocritate și incompetență, cu toate că grija zilei de mâine ia șansa multor tineri de a se realiza în domeniul în care au vocație, cu toate că multe minți luminate iau calea exilului, pentru a-și împlini visele… CU TOATE ACESTEA, elevii români continuă să câștige olimpiadele internaționale, iar inventatorii români se întorc cu nenumărate premii de la saloanele internaționale de inventică.

Această situație este o demonstrație evidentă a faptului că acest popor are un potențial extraordinar, un potențial care, dacă ar fi susținut și valorificat în mod responsabil de statul român, ar ridica România din genunchi.

Despre genialitate, antrenarea geniilor și potențialul genetic al românilor, vorbim astăzi, împreună cu domnul prof. Florin Colceag, doctor în economie, specialist în modelare matematică şi preşedinte al Institutului Român pentru Studii şi Cercetări Avansate Gifted Education.

Vizionare cu folos!

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

P.S. Emisiunea Mistere la Granițele Cunoașterii poate fi urmărită în fiecare duminică de la ora 19:00 și în reluare miercurea, de la ora 12:30, și sâmbăta, de la ora 22:00.

Restul episoadelor pot fi vizionate aici: https://www.youtube.com/channel/UCJCPVMFxBFQYZw99RaNm_kg/videos


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on ROMÂNIA – Genialitatea și antrenarea geniilor

  1. Daniel Roxin, felicitări pt articolele si emisiunile deosebit de interesante pe care le realizezi, si pe care le urmăresc cu mare interes. Din emisiunile tale mi-am dat seama ca iti iubesti foarte mult tara, adică România si încerci sa trezesti conștiința colectivă a romanilor. România ar trebui sa aibă mai multi „Daniel Roxin”. Imi doresc sa se trezească cat mai multi oameni din tara noastră la realitate. Mult succes in continuare!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii