Românce faimoase (XVI): Elena Densușianu-Pușcariu – prima femeie profesor de oftalmologie din lume, prima femeie doctor în medicină din România

Elena Densușianu-Pușcariu s-a născut la 3 martie 1875 în Făgăraș, județul Brasov, fiica lui Aron Densușianu, filolog, profesor la Universitatea din Iași, și a scriitoarei Elena Circa. Fratele ei a fost Ovid Densușianu. Se mută cu familia la Iași unde urmează cursurile secundare la Liceul „Principatele Unite”. Se înscrie apoi la Facultatea de Medicină din Iași, îți susține teza de doctorat în 1899 și devine astfel prima femeie doctor în medicină din România. Ca mulți intelectuali ai generației sale, pleacă la Paris. Aici se specializează în anatomo-patologie, cercetează și lucrează alături de prof. André Victor Cornil, Émil Roux şi Ilia Ilici Mecinikov.
Revine în țară și devine preparator la Laboratorul de Anatomie Patologică al Facultății de Medicină din București. Devine astfel prima femeie profesor universitar al unei facultăţi de medicină din România. Profesează ca medic secundar la spitatlul „Sf. Spiridon” Iaşi și medic secundar al “Serviciului de boale de ochi”. Este docent în oftalmologie al Facultăţilor de Medicină din Iaşi şi Bucureşti, asistent al “Clinicei Oftalmologice” din Bucureşti. În 1920 devine șef al Clinicii de Oftalmologie din Iaşi și profesor la Facultatea de Medicină din oraș, lucru ce-i conferă statutul de prima femeie profesor de oftalmologie din lume.
Se căsătorește cu Emil Pușcariu, profesor de histologie la Facultatea de Medicină din Iași, creator al Institutului antirabic din Iași, politician și artist plastic. După moartea soţului său, doneaza cărţile acestuia Bibliotecii Laboratorului de Histologie de la Facultatea de Medicină din Iaşi.
Continuă să cerceteze și să studieze, publicând tratate de autor, sau împreună cu Pinoy, V. Babeş, Noguki, Gh. Marinescu, G. Socor atât în România cât și în Anglia și Argentina. În 1927 editează două cursuri, “o imagine coerentă a concepţiei sale privitoare la oftalmologie”. Dezbate problema traumatismelor oculare datorate războiului. În 1930, împreună cu colaboratorul său, dr. D. Lăzărescu, publică rezultatele cercetării a 684 de cazuri de cherato-conjunctivită eczematoasă, propunând ca această afecţiune să fie numită, oftalmie scrofuloasă. În 1931 publică rezultatele a 68 intervenţii cu „metoda Stănculeanu”, publică şi prezintă noi studii referitoare la epitelioamele corneei, plasmocitomul conjunctival, sarcomul coroidian.
Realizează prima descriere exactă a trahomului (conjunctivita granulomatoasă) pe plan mondial în lucrarea „Le trachome (La conjonctivite granuleuse). Au point de vue clinique et avec des considération sur son état en Roumanie.”
Descoperă și descrie „semnul inelului”; introduce o foaie de observaţie specială pentru bolnavii cu trahom; preconizează măsuri speciale privind profilaxia trahomului.
Publică “Instrucţiuni populare pentru prevenirea orbirei, ce s-au distribuit în şcoli, gări şi primării din toată ţara.” Susține folosirea și completarea fişei individuale de sănătate „care trebuie să fie obligat să o aibă fiecare locuitor, mai ales rural”.
Devine “membru al Societăţii de oftalmologie britanice, al Societăţii de oftalmologie franceze şi al Societăţii de oftalmologie din Italia. În anul 1927 Elena Densușianu-Puşcariu a fost Preşedinte al Societăţii de Medici şi Naturalişti (prima societate ştiinţifică românească, înfiinţată la Iaşi în 1833) contribuind la creşterea prestigiului acestei prime societăţi ştiinţifice româneşti.”(rumaniamilitary.ro)
Continuă să scrie și să publice după pensionare. Printre ultimele apariții editoariale este cea realizată la vârsta de 90 de ani, la editura pariziană „Doin” cu cartea: „Vingt syndromes oculaires hérédo-familiaux et congénitaux”. A decedat în anul 1966, fiind inmormântată la Timișoara.
Pe lângă activitatea din domeniul medicinii, este recunoscută și în domeniul literar și al artei plastice.
Serviciul oftalmologic al Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi poartă azi numele: Clinica I Oftalmologică „Prof. dr. Elena Puşcariu”.
sinteză de Mădălina Corina Diaconu
surse: Ioachim Lazăr-„Densușienii”, Sub semnul Minervei: femei de seamă din trecutul românesc, rumaniamilitary.ro
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu