Rolul rezervat României în Europa: „paradisul” gunoaielor toxice

Articol preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare): Am reuşit în final să ajungem la fundul căderii noastre. Dacă nu schimbăm acum în mod decisiv direcţia, am ajuns şi la momentul final al istoriei noastre. România, în acest moment este grav bolnavă, aproape muribundă iar moartea ei este aşteptată cu nerăbdare de vulturii ce vor să-i consume cadavrul. De îmbolnăvit au reuşit cei care au condus-o şi au jefuit-o până în prezent şi care doresc desigur să continue această activitate profitabilă.

La acest moment, România este privită ca paradisul gunoaielor toxice şi a deşeurilor industriale şi atomice pe care nu le vrea nimeni. Diferite companii negociază de mai mulţi ani cu diferitele puteri vremelnice să aducă şi să depoziteze aceste deşeuri mortale în minele dezafectate, în acviferul de adâncime prin tehnica exploatării gazelor de şist, sau chiar direct în pământul de sub viitoarele autostrăzi şi şosele naţionale. Desigur, diversele guverne ce doresc să scape de propriile deşeuri discută sau au discutat la nivel de vârf cu autorităţile noastre această problemă. Bilanţul sancţiunilor este mare, interesant şi relevant, mergând de la blocarea – sau cel puţin suspendarea – fondurilor europene, până la eşecul intrării în spaţiul Shenghen, sau chiar excluderea din UE deşi, în această strategie dezastruoasă, sunt amestecate şi alte puteri ce nu sunt europene.

România mai are încă depozite de minerale rare, care sunt extrem de dorite de marii jucători de pe pieţele mondiale, mai ales acum, în criză economică şi la începutul crizei de resurse naturale. Pe aceste resurse deja există o competiţie între vulturi, toţi le vor, toţi le negociază, deci a fi preşedinte de ţară este cât se poate de profitabil în acest moment, mai ales dacă ai reuşit să elimini, timp de ani, specialiştii din administraţie, înlocuindu-i cu politrici incapabili şi obedienţi. Nu contează că, din momentul în care aceste resurse naturale vor fi vândute, România nu va mai avea cu ce să garanteze pentru împrumuturile externe, ce ne-ar permite să repornim motoarele dezvoltării. „După mine, potopul!” este un principiu cinic, dar profitabil pentru cozile de topor ce ne-au adus în această situaţie.

Să facem totuşi un bilanţ al dezastrului şi al intenţiilor ascunse sub vorbele liniştitoare.

– Peste 1.200 de întreprinderi distruse şi vândute la fier vechi.

– Peste 1.000 de miliarde de euro în bunuri jefuite, după 1990.

– O datorie de 100 de miliarde de euro.

– O administraţie de cea mai slabă calitate şi incapabilă să gestioneze ieşirea din criză.

– O imagine externă execrabilă, de popor de incapabili şi de hoţi.

– O educaţie conservată în ruină.

– Un sistem sanitar terminat.

– Un număr necunoscut de şomeri, căci sunt număraţi doar cei ce primesc ajutor de şomaj.

– Un sector politic de cea mai slabă calitate, incapabil să atragă oamenii ce pot schimba în bine sistemul.

– O populaţie debusolată sau doritoare să plece unde vede cu ochii înfruntând crizele necunoscute prin care trec alte ţări şi un mediu ostil.

– Programe de dezvoltare ignorate şi distruse cu consecvenţă, ani de-a rândul, de regimul instaurat de preşedintele suspendat Băsescu.

– Programe iniţiate cu ajutorul specialiştilor din societatea civilă şi apoi blocate, demonetizate sau distruse, cum s-a întâmplat cu programele pe educaţie

– O populaţie nemulţumită de continua minciună şi manipulare la care a fost supusă, inclusiv minciuna supremă a sacrificiului pentru binele general prin micşorarea veniturilor, care în realitate au fost orientate către camarila puterii.

– O totală neîncredere în caracterul românilor şi în capacitătea de gestionare a problemelor proprii ce ne aruncă în rândul ţărilor africane la liniile de finanţare. De acum vom plăti cu 1.000-2.000 de euro pe zi experţii străini, care ne vor monitoriza programele proprii de dezvoltare, jumătate din banii pe care-i vom împrumuta intrând în diurnă, transport, hotel, etc., în loc să se regăsească în economia naţională.

Aceasta este moştenirea pe care ne-au lăsat-o puterile care ne conduc de 27 de ani. De acum încolo, va fi necesar să suflăm şi în iaurt când alegem pe oricine, căci consecinţele unui singur vot pot fi catastrofale.

Este timpul să scoatem pe dracu’ din biserică. Nu e deloc ușor și nici lipsit de pericole. Încă nu am uitat că, a doua zi după ce am publicat proiectul de lege pentru dezvoltarea economică prin utilizarea inventicii, am fost lovit de o maşină (pe un câmp!), care m-a aruncat 9 metri în aer şi mi-a fracturat 10 coaste. Mulţumesc lui Dumnezeu că sunt încă în viaţă, dar am început să suspectez de atunci activităţile acestei puteri ce nu a dorit nicio clipă redresarea economică a ţării.

 Suntem la mâna destinului şi a crizelor ce vor urma. Numai cooperând în mod conştient le vom depăşi.

Un articol de Florian Colceag

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină