Cunoaste lumea

Noutăți

Ritualurile misterioase din peșterile din America Centrală. Mayașii erau convinși că aceste locuri în pot duce pe om în Xibalba, locul fricii

  •  
  •  
  •  

Mayașii erau convinși de faptul că peșterile sunt locuri speciale prin care un om poate ajunge în Xibalba, „locul fricii”, iadul. Le era atât de frică de a merge în astfel de peșteri încât organizau ritualuri de sacrificare la intrările lor pentru a îmblânzi spiritele rele care ar putea venii în lumea terestră. O astfel de peșteră în care Maya a efectuat sacrificii este situată în Belize aproape de San Ignacio în rezervația naturală Tapir Mountain.

Peştera Actun Tunichil Muknal a fost explorată pentru prima dată în anul 1980. Intrarea în peşteră este în prezent inundată, însă în timp ce se înaintează către adâncul acesteia se pot observa rămăşiţele celor oferiţi drept ofrandă zeilor din Xibalba. Aici a fost descoperită inclusiv rămăşiţe calcificate ale “Fecioarei de Cristal”. Aceasta a fost sacrificată de un preot mayaș, ca parte a unui ritual religios în urmă cu mai bine de 1000 de ani.

De-a lungul ultimilor 50 de ani, vestigii ale unor ritualuri religioase similare au fost descoperite de la Peninsula Yucatan din Mexic și până în El Salvador. Unele peșteri, cum ar fi Actun Tunichil Muknal conțin rămășițe umane sau animale, precum și vase din ceramică, instrumente muzicale, bijuterii sau sculpturi. Altele conțin structuri misterioase piatră: altare, platforme din ipsos, alei și monumente.

cautare9 cautare6 cautare5 cautare4

Ofrandele sunt aproape toate găsite în „zona întunecată” a peșterilor, acele părți în care lumina naturală este difuză. Potrivit mitologiei Maya, unul dintre locuitorii din subteran era Chac, zeul ploii, iar aceste sacrificii și daruri erau făcute special pentru ei.

Holley Moyes unul dintre cei mai renumiți arheologi din America Centrală înceară să rezolve misterele din spatele acestor sacrificii misterioase din subteran de mai bine de 20 de ani. „Ce a condus o civilizație atât de avansată ca Maya să facă aceste ritualuri în astfel de locuri întunecate, îndepărtate? Doar superstițiile? Aceasta este o întrebare la care mi-aș dori să am un răspuns”, a declarat Moyes.

cautare3 cautare7 cautare1
sursa: discovermagazine.com/

sursa: amusingplanet.com

traducere și adaptare: Radu Ungureanu

 

 


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii