Război informaţional împotriva României: un caz-şcoală. „Transilvania nu este pământ românesc“

Adevarul.ro: Există un asemenea război, bine conceput, excelent organizat şi purtat pe toate fronturile şi cu toate mijloacele puse la dispoziţie de atât de generoasa societate a informaţiei din „satul global“.
Pentru azi, am ales câteva elemente componente ale foartei importante campanii de dezinformare al cărei scop este propagarea informaţiei care trebuie să devină convingere şi, ca atare, să se substituie realităţii, că „Transilvania nu este pământ românesc“, că trebuie să devină autonomă, că istoric aparţine de drept unei entităţi statale alta decât România şi că este cazul ca, în fine, minoritatea maghiară să poată fi eliberată de coşmarul genocidului cultural şi operaţiunilor de purificare etnică organizate în mod constant şi criminal de către guvernanţii statului român.
Sigur că acestea sunt ţintele principale şi declarate pentru primul nivel al operaţiunii de dezinformare. La un nivel superior, mare atenţie la acest lucru, apare repetat obsesiv mesajul privind responsabilitatea ce ar reveni statului român pentru operaţiunile respective, ceea ce ne trimite, cel puţin în teoria realaţiilor internaţionale, înspre competenţa Curţilor internaţionale de justiţie care judecă asemenea fapte criminale, puse în aceeaşi categorie cu genocidul, crimele de război sau crimele împotriva umanităţii.
Sigur că nu este aşa, dar pentru responsabilii care coordonează aceste campanii de dezinformare locale, regionale şi globale, realitatea istorică nu este considerată decât o percepţie care trebuie modificată la nivelul receptorului final, adică audienţele naţionale, regionale şi globale. Dacă va fi o campanie destul de intensă şi pe o perioadă suficient de îndelungată, atunci există posibilitatea ca setul ostil de imagini, informaţii şi mesaje transmis de propaganda respectivă să devină realitatea la care să se raporteze audienţele ţintă, moment în care orice altceva devine propagandă duşmănoasă. Cu atât mai uşor va fi dacă, aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori în cazul istoriei noastre mai vechi sau mai recente, decidenţii noştri vor acţiona cu teama de a „nu deranja“, escamotând sau minimalizând problemele reale, făcându-se că nu văd şi nu aud ceea ce se întâmplă.
Transivania este ungurească este mesajul de pe un asemenea site de propagandă (angelfire), des accesat şi mai des citat:
„Transilvania a fost parte integrantă a Regatului Ungariei, principat independent ungar pentru mai mult de o mie de ani… Pentru a distruge orice urmă a trecutului, guvernul român mai întâi a naţionalizat, mai apoi a distrus sistematic toate documentele păstrate în arhivele Bisericii, în arhive, muzee şi chiar din locuinţele private. Din fericire, multe dintre documentele transilvane, vechi chiar din sec. XI, au fost transferate în Arhivele Naţionale din Budapesta, unele înaintea Primului Război Mondial, altele în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Din această cauză, în ciuda tuturor eforturilor românilor de a eradica trecutul, adevărata istorie a Transilvaniei poate fi încă dovedită cu ajutorul a mii de documente, iar urmele unei culturi de odinioară, de tip occidental, cea a maghiarilor din Transilvani, a pot fi încă găsite în bibliotecile şi în muzeele nu doar din Ungaria, ci şi din Austria, Germania, Italia, Franţa, Marea Britanie şi SUA. Cultura românească este cu totul diferită de ceea ce este cunoscut drept «Cultura Transilvaniei», care este în realitate o dimensiune regională a culturii ungare de tip occidental. Cultura română este una de tip balcanic, specifică românilor, ca rezultat al migraţiei vlahilor din sud, venind din Albania, mergând apoi înspre teritoriile Valahiei şi Moldovei..exact ca limba română care este compusă, pentru a-l cita pe lingvistul român Cihac, «din cuvinte de origine slavă (45,7%), latină (31,5%), turcă (8,4%), greacă (7%), maghiară (6%) şi albaneză (0,5%)/». Chiar şi azi, cultura română ca atare nu are rădăcini în Transilvania. Ea a fost “importată“ constant şi cu bună ştiinţă de către cei de la Bucureşti în Transilvania pentru a suplanta cultura tradiţională maghiară din această provincie cucerită şi subjugată. Viitorul Transilvaniei şi al capitalei sale Kolozsvár este să se reîntoarcă în Europa Centrală şi în cadrul culturii maghiare, acolo unde le este locul“.
Asta este tema generală, pe care creatorii propagandei ostile şi dezinformării o desfac în zeci de pastile tratate în clipuri video, fiecare cu rolul de a implanta o parte din pachetul de informaţie descris mai sus. Toate, sau cea mai parte a acestora, le puteţi găsi, foarte simplu, pe Facebook, unde sunt aliniate sub titulatura „Susţin Autonomia Transilvaniei!“. Şi ce aflăm de aici:
Citeste mai mult: adev.ro/ow5ozq
Vizionează filmul documentar TRANSILVANIA, ISTORIE FURATĂ:
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Foarte bine zic ma ungurii astia. Propun sa se uneasca cu Transilvania, apoi sa vedem ce fac la primele alegeri libere in cadrul noului stat Ungaria mica + Transilvania.
Romanii din Transilvania sunt mai multi decat ungurii din Transilvania + ungurii din Ungaria. Deci romanii ar putea forma o majoritate parlamentara si chiar ar putea alege presedintele Ungariei.
Alegerile sa fie monitorizate americani ca sa stim ca sunt procesul electoral se desfasoara ok.
In fiecare zi la Alba Iulia , se pune in scena , parada unei ” garnizoane imperiale austriece ” – cu toata recuzita – inclusiv tunuri – al carui mesaj , pentru turisti si alti gura casca , pare a fi ceva „frumos”. Dar oare ce mesaj transmite ? Pai acela ca Transilvania este a imperialilor !!! Daca mai si adaugam ” afacerile cu petrol si paduri … ? Alaturi la Catedrala ortodoxa se aud salvele de tun , amintindule celor care nu au uitat istoria , ca asa – cu tunurile au fost distruse Manastirile ortodoxe . Iar la anul urmeaza sa sarbatorim Centenarul ? – a ce ? Si multi dintre noi avem bunici si strabunici care au luptat la Marasesti . Pentru ce ???
Documentarele istorice prezentate in strainatate ignora Romania si se evita mentionarea vitejiei romanilor.
Iar declaratia lui Cristian Rusu la ARTE tv vine ca „cireasa de pe tort”!
Va rog sa vizionati video-ul cu emisiunea Metropolis Cluj difuzata pe 28 mai de tv ARTE , dati cick pe imagine unde scrie Metropolis pentru accesa video-ul:
http://sites.arte.tv/metropolis/fr/cluj-napoca-metropolis
Ungaria e frumoasa. Pacat ca este locuita.
Păi abia așteaptă globaliștii, ei ascut săbiile ca apoi să le vândă combatanților…și apoi privesc spectacolul râzând că noi fraierii am pus botul la vrăjelile lor. Au monopolul puterii iar noi ar trebui să ignorăm banii și să nu mai plătim facturile la energia care ne-o fabrică ei…ei au toată maculatura în depozite numite bănci, iar noi pașnic îi ignorăm și pe ei și societatea lor care ne-au desenat-o…Putem lua poziția „gânditorului de la Hamangia” cu toții și să începem să cugetăm la o nouă paradigmă pe această mică planetă!
si eu sunt pentru autonomie insa nu doar pentru transilvania. ar fi bine ca romania sa devina republica federala precum statele unite sau germania la care sa poata adevra inclusiv basarabia si de ce nu poate ungaria „_