Punctul Nemo sau cimitirul navelor spațiale. Locul îndepărtat din mijlocul Oceanului unde cad obiectele spatiale de mari dimensiuni

Departe de coasta de est a Noii Zeelande, la aproximativ 3.300 de kilometri în largul Oceanul Pacific, se află Punctul Nemo, sau cimitirul tuturor rachetelor sau navelor aflate în spațiu.
Deși punctul unde trebuie să cada aceste obiecte spațiale este unul foarte precis, atunci când intră în atmosfera terestră, acestea se dezintegrează, iar resturile lor pot fi zărite deasupra valurilor pe o distanță de circa 1.000 km. Din fericire zona nu este una frecventată de ambarcațiuni, ceea ce reduce la zero posibilitatea ca vreo rămășiță din spațiu să provoace vreun naufragiu. Cea mai mare parte a unui obiect spațial se dezintegrează în momentul în care intră în atmosferă.
Cel mai mare vehicul spațial ajuns aici a fost stația spațială rusă Mir. Aceasta s-a dezintegrat în atmosferă, deasupra Oceanului Pacific, în data de 23 martie 2001, după 15 de ani de funcționare. În timpul dezintegrării Mir a lovit atmosfera la o altitudine de 100 km. Chiar și în aerul rarefiat, unele dintre elementele luminoase externe ale lui Mir, cum ar fi panourile solare, au fost rupte, iar stația s-a despărțit în mai multe fragmente la o distanță de 90 de kilometri față de pământ. Evenimentul strălucitor a putut fi observat inclusiv din insulele Fiji în acea seară. Potrivit calculelor efectuate ulterior, numai 20 – 25 din cele 142 tone ale stației spatiale ruse au ajuns în cele din urma în acest cimitir.
În cazul sateliților lucrurile stau puțin diferit. Aceștia sunt trimiși pe asa-zisa “orbita cimitir”, aflată la o distanță de 36.000 km de Pământ. Dezvoltatorii acestor echipamente sunt obligați să demonstreze că produsele lor pot fi dezafectate în siguranță la sfârșitul duratei de viața a echipamentelor de transmisie și redirecționate controlat către aceasta “orbită cimitir”.
sursa: http://www.amusingplanet.com/2017/02/point-nemo-spacecraft-cemetery.html
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu