Cunoaste lumea

Noutăți

Protecția solară

  •  
  •  
  •  

Sunt pline magazinele de produse de protecție solară, diverse forme, firme și culori, unele mai atrăgătoare și mai parfumate ca altele.

Important pentru noi este să știm ce și cum să alegem din multitudinea ofertei, ce să căutăm pe cutie, ce avem nevoie și ce ne este strict necesar pentru a ne păstra nu numai frumusețea ci și sănătatea, bucurându-ne de minunea și plăcerile verii.

Știm că produsele cu protecție solară sunt esențiale în protejarea pielii contra efectelor dăunătoare ale soarelui dar de multe ori uităm sau trecem cu vederea, din grabă sau din neglijență, necesitatea aplicării lor.

Produsele de protecție solară au marcat pe cutie SPF, ele sunt special create pentru protejarea împotriva radiațiilor solare, prin intermediul unor filtre ce pot fi de natură organică, chimică sau de natură anorganică, minerală.

Produsele de SPF care conțin filtre minerale, crează o barieră fizică împotriva ultravioletelor și nu sunt absorbite de către piele, ele reflectă radiațiile și funcționează ca un scut care dispersează razele solare.

Aceste produse sunt recomandate în special copiilor și persoanelor cu piele sensibilă sau atopică.
Produsele SPF care conțin filtre chimice, absorb radiațiile și scad intensitatea ultravioletelor care devin inofensive prin convertirea lor în căldură.

Razele UVB au lungimi de undă  între 290-320 nm și acționează la nivelul superficial al pielii în epiderm, acestea sunt și cele mai periculoase, ele sunt vinovate de arsurile solare de la nivelul pielii și sunt un posibil factor declanșator al cancerului de piele.

Protectia împotriva UVB este specificată pe ambalaj prin numărul SPF urmat de gradul de protecție. Cel mai mare nivel de protecție solară acceptat în UE este SPF 50+.

Razele UVA au lungimi de undă lungi și scurte între 320-400 nm, sunt cele care provoacă foto-îmbătrânirea, ajung în derm și distrug fibrele de colagen și elastină, iar în cazul unei structuri sensibile pot contribui la apariția arsurilor solare și a cancerului cutanat.

Protecția împotriva razelor UVA este specificată pe eticheta produsului prin încercuirea UVA-ului. Pentru o protecție eficientă, raportul dintre cele două protecții UVB/UVA trebuie să fie mai mic decât 3.

Un al treile tip de raze sunt razele din spectrul vizibil, cele cu lungimi de undă peste 415 nm, cele care alături de ultraviolete, străbat epidermul și stimulează melanogeneză (sinteza de pigment natural al pielii, numit și melanină).

În cazul unei expunerii îndelungate melanina se sintetizează excesiv și poate produce apariția inesteticelor petelor hiperpigmentare.

Protecția solară se alege și în funcție de tipul tenului: pentru tenurile foarte deschise este recomandat SPF 50+, cele deschise SPF 30, iar cele de nuanță închisă SPF 20 sau SPF 15.

Produsele cu SPF 15 sunt considerate protecție ușoara și filtrează aproximativ 93% din radiații, produsele cu SPF 30 realizează o protecție medie de până la 97% a radiațiilor, iar produsele cu SPF 50+ sunt considerată o protecție ridicată, filtrând circa 98% din radiații.

Produsul de protecție solară care protejează împotriva ambelor tipuri de ultraviolete, are marcat pe etichetă  SPF cu cifra corespunzătoare nivelului de protecție, iar UVA este încercuit.

Produsele destinate special petelor de hiperpigmentare conțin în plus substanțe ce acționează împotriva razelor din spectrul vizibil.

Pentru persoanele adulte, care doresc să se protejeze de efectele nocive ale soarelui, dar și un bronz uniform al pielii, există produse cu protecție solară ridicată dar care conțin și substanțe ce stimulează sinteza de melanină.

Cifrele alăturate SPF-ului indică cu aproximație timpul de protecție, în care radiațiile solare UV să nu lezeze pielea, față de aceeași perioadă de timp fără protecție solară.

Vă doresc să vă bucurați de minunata vacanță care vă așteaptă dar să nu uitați că și tinerețea și frumusețea are nevoie de grijă și protecție.

Vă puteți bucura de vacanță, de soare, plajă și mare dar cu mare grijă pentru corpul, fața, ochii, mâinile și decolteul dumneavoastră.

Vacanță frumoasă, doamnelor!

Victoria Marinescu

Foto: internet

Sursa: www.ultima-ora.ro; https://www.vskin.ro/


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii