Printre vinovaţi este complice și cel care tace!

Binecunoscutul aforism, pe care l-am adoptat ca titlu al articolului meu întrucât exprimă un adevăr incontestabil, l-am extras din opera uneia din personalităţile de marcă ale literaturii maghiare din a doua parte a secolului XX.

În faţa acestui adevăr toată lumea trebuie – respectiv, ar trebui – să se închine.

În primul rând, trebuie să se închine cei care îşi desfăşoară activitatea în calitatea lor de lideri responsabili publici şi politici în cadrul celei mai importante instituţii ale democraţiei noastre constituţionale, respectiv în Parlamentul României, care este expresia voinţei poporului, a suveranităţii naţionale şi a independenţei ţării.

Aşadar, trebuie să se închine cei care poartă cu mândrie rangul de demnitar al României, rang ce se bucură de un respect general. Acum, când l-am aşternut pe hârtie cuvântul demnitar, mi-a venit în minte instantaneu o emisiune televizată, pe care am văzut-o în urmă cu câteva zile.

Mai exact, acel dialog care a fost purtat în cadrul unei emisiuni de televiziune care l-a avut ca invitat pe criticul şi istoricul literar Alex Ştefănescu. Nu întâmplător mă refer la această emisiune televizată.

Cine sunt Béla Markó şi Hunor Kelemen? – s-a întrebat criticul literar Alex Ştefănescu, care se bucură de un mare prestigiu. Ei nu sunt numai liderii cunoscuţi ai UDMR, ci sunt şi demnitarii României, a subliniat Alex Ştefănescu.

Ca demnitari ai României – beneficiind de avantaje materiale substanţiale datorită acestui statut – cum pot afirma că cea mai mare sărbătoare a României, 1 Decembrie, respectiv Anul Centenarului, înseamnă pentru ei ziua, anul doliului, şi că nu au nici o legătură cu această sărbătoare?

Ca demnitari ai României, de ce nu au un respect pentru România, faţă de cea mai mare sărbătoare naţională a ţării în care ei sunt lideri politici?

Dacă ei nu au niciun respect faţă de România, faţă de istoria naţiunii române, faţă de Marea Unire pentru a cărei înfăptuire şi-au sacrificat viaţa 335 de mii de ostaşi români, dacă nu manifestă nici un respect faţă de cea mai mare sărbătoare naţională a poporului român, atunci să plece unde vor ei, să dispară din eşichierul politic.

În sfârşit, am auzit un adevărat patriot român bucureştean, cu spirit european, care a adoptat o poziţie exemplară faţă de provocările incalificabile ale liderilor UDMR – susţinuţi de regimul politic al premierului ungar Viktor Orbán – , care manifestă o indiferenţă absolută faţă de Anul Centenar al Marii Uniri şi se lansează în atacuri similare cu cele ale “Guvernatorului Viteaz” al Ungariei fascizate, Miklós Horthy, aplicate de acesta din prima şi până în ultima clipă a guvernării sale.

Milioane de compatrioţi, cetăţeni români loiali – români, maghiari şi alte naţionalităţi – aşteaptă din partea autorităților adoptarea unei poziţii similare, menţionate mai înainte, care dă dovadă de o dragoste de patrie neclintită şi de un profund spirit european, care condamnă ferm toate acţiunile liderilor UDMR îndreptate împotriva României, a patriei noastre comune, prin care, ei au comis, în definitiv, un păcat împotriva propriei lor comunităţi naţionale care le-a conferit rangul de demnitar şi i-a trimis în Parlamentul României.

Toate faptele politice vinovate – revendicări, şantaj, acţiuni, provocări şi propagandă – comise de liderii UDMR împotriva Constituţiei ţării, împotriva României, sunt condamnate de opinia publică română.

Observând toate faptele politice vinovate, ruşinoase comise de liderii UDMR, de ce rămân reprezentanţii actualei coaliţii guvernamentale – muţi?!

Ce poate însemna o asemenea atitudine indiferentă, o asemenea faptă politică vinovată, comisă de UDMR în mod succesiv, faţă de care nu există nicio o reacţie nici la congresul UDMR şi nici în Parlamentul României, decât complicitate?!

Ce poate fi altceva, decât fapte vinovate şi părtinire culpabilă săvârşite împotriva interesului de bază al ţării.

De aceeași muțenie suferă însă și reprezentanții opoziției, aparținători aceleași familii politice europene ca și UDMR.

În cazul acestora, al liberalilor, useriștilor și al celorlalte așchii râvnitoare să ajungă și ele la putere, noncombatul este element strategic în speranța că voturile senatorilor și deputaților udemeriști le-ar putea fi de mare folos la o moțiune de cenzură.

Place sau nu, şi puterea și opoziția parlamentară trebuie să accepte adevărul incontenstabil al aforismului:

„Printre vinovaţi este complice cel care rămâne mut!”.

În condiţiile în care nu vor acţiona nici în viitor în spiritul acestui adevăr incontestabil, atunci judecătorul cel mai sever: Timpul, Istoria îi va judeca, cu siguranţă pe toți nu tocmai într-un mod favorabil.

 HAJDU GYŐZŐ

Text preluat din bilunarul Certitudinea

 

 

 

 

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină