Primele biblioteci bucureștene

Încă din cele mai vechi timpuri, circulația cărților și manuscriselor a contribuit decisiv la lărgirea orizontului cultural al cititorilor.

Primele biblioteci bucureștene particulare au apărut însă abia în secolul al XVIII-lea, din cauza introducerii târzii a tiparului și a dificultății cu care se copiau manuscrisele după originalele scrise sau tipărite.

Deținătorii de biblioteci personale au fost în special domnitorii și boierii „cu vederi înaintate”, dar și unele biserici.

Cartea era privită „ca un produs de lux și un obiect de colecție”, astfel „reprezentanții elitelor politice și sociale au fost preocupați mai mult de achiziționarea și tezaurizarea cărților. (…) Cele mai multe biblioteci românești semănau mai degrabă cu mici expoziții decât cu biblioteci efectiv funcționale”.

O însemnată bibliotecă bucureșteană, „cu faimă europeană”, așa cum amintește istoricul Nicolae Iorga, a fost cea a familiei Mavrocordat.

Aceasta cuprindea cărți provenite din bibliotecile Cantacuzinilor și Brâncovenilor, precum și achiziții din străinătate, de la librăriile și anticariatele țărilor vest-europene.

Conform lui F. I. Sulzer, biblioteca Mavrocordaților valora la 1780, când cea mai mare parte a cărților nu mai erau în țară, șaizeci de mii de taleri.

O altă bibliotecă importantă a vremii a fost cea a boierului fanariot Andronache (Antonache) Vlasto, mare vistier și secretarul personal al lui Constantin Mavrocordat, despre care Jean Claude Flachat, unul dintre călătorii francezi sosiți la București în 1740, amintea:

„Biblioteca lui este bogată și aleasă; el avea mai multe tablouri de preț, câteva sculpturi minunate, o mulțime de scule de tot felul și mai multe piese ale unor mecanisme cu totul neobișnuite aduse de el din Germania sau din Anglia.

Cred că-i aduc o laudă meritată că era savant fără idei preconcepute și fără vreo părtinire. Vorbea toate limbile din Europa și avea cunoștință de scriitorii cei mai de seamă pe care se străduia să și-i apropie temeinic.”

În secolul al XIX-lea, printre cele mai renumite biblioteci particulare, pe lângă cea a Văcăreștilor, a fost și biblioteca Mariei Cantacuzino, în care se găseau cărți și dicționare franțuzești și italienești; dar și biblioteca boierului cărturar Dinicu Golescu.

Până la deschiderea bibliotecilor publice, de un real folos au fost Cabinetele de lectură, datorită cărora, pe baza unui abonament, bucureștenii puteau împrumuta cărți.

Între 1826 și 1899, la București funcționau zece Cabinete de lectură, printre cele mai cunoscute fiind cel al lui C. A. Rosetti și Eric Winterhalder, situat la parterul casei lui Dinicu Golescu de pe Podul Mogoșoaiei.

Cabinetul celor doi punea pentru prima dată la dispoziție cititorilor cărți în limba română din diferite domenii de știință.

Primele biblioteci publice bucureștene au apărut în secolul al XIX-lea, în perioada Regulamentului Organic, când biblioteca Colegiului „Sf. Sava”, a cărei baze au fost puse de domnitorul Șerban Cantacuzino sub forma prestigioasei „Academii domnești de la « Sf. Sava »”, a fost transformată în Bibliotecă națională.

Astfel, în vara anului 1838, publicul bucureștean se putea bucura de o sală de lectură cu zece mii de volume, „cărți vechi române și străine”, înregistrate de profesorul Iosif Genilie, în primul catalog al bibliotecii, publicat în două volume, între 1846 și 1847.

Catalogul evidenția varietatea colecțiilor bibliotecii, fondul cărților latine și italiene fiind preponderent. De asemenea, printre bibliotecari, profesori totodată, se numărau și erudiții August Treboniu Laurian și George Ioanid.

Înainte de deschidere, în 1836, biblioteca a primit o parte din cărțile vechii biblioteci a Mitropoliei, dar și alte tipărituri și manuscrise, de la diferite mănăstiri din țară.

Ulterior, patrimoniul bibliotecii a fost îmbogățit cu donații din partea unor importanți oameni de cultură, precum Neofit Duca, fostul director al „Academiei domnești”, căpitanul Ștefan Golescu, juristul și profesorul Constantin Brăiloiu sau scriitorul Simeon Marcovici.

Privind retrospectiv însă, inaugurarea bibliotecii de la „Sf. Sava” nu ar fi fost posibilă fără o îndelungată pregătire în acest sens.

Regulamentul Organic din 1831, cu rol de Constituție, prevedea înființarea Bibliotecii Colegiului „Sf. Sava”, cu dublu rol: „bibliotecă școlară și bibliotecă publică, indirect succesoare a Bibliotecii Mitropoliei Țării Românești.

Anual se alocă suma de 350.000 de lei pentru «ținerea școlilor publice în Capitală și în celelalte orașe ale Principatului, a Tipografiei, a Bibliotecii»”.

În 1833 a fost adoptată legea „Regulamentul școlilor”, ale cărei articole stabileau ca principale prevederi în ceea ce privește Biblioteca de la „Sf. Sava”, alocarea unei sume anuale de cinci mii de lei pe an pentru cumpărarea cărților, „autorul sau editorul ce va publica vreo carte în Principatul Țării Românești să fie dator să dea cinci exemplare pentru Biblioteca școlii din București”, iar „redactorii gazetelor și altor lucrări periodice vor da numai câte un exemplar”.

În 1836, Eforia Școalelor Naționale, sub conducerea lui Petrache Poenaru, elaborează „Primul Regulament de organizare și funcționare a unei biblioteci publice românești”, ce prevedea ca Biblioteca de la „Sf. Sava” să fie deschisă publicului cinci ore zilnic, iar custodele avea datoria ca „în toate aceste ceasuri să stea în sala de citit a bibliotecii nelipsit, priveghind a păzi liniștea și buna orânduială între cititori, a le da îndată cărțile ce vor cere și a le așeza iarăși la locul lor”.

Astăzi, în ciuda trecerii timpului, biblioteca Colegiului „Sf. Sava” a rămas una dintre cele mai importante și prestigioase biblioteci bucureștene, ce adăpostește peste treizeci de mii de volume, depozitate în dulapurile proiectate de Theodor Aman, fostul profesor al liceului.

Text: Andreea Mâniceanu

(Casa Filipescu Cesianu – Muzeul Vârstelor)

Bibliografie:

Claudiu Neagoe, Marin Toma, „Țările Române în epoca fanariotă”, Editura Ars Docendi, București, 2018;

Corneliu Dima-Drăgan, „Contribuții la istoria Bibliotecii naționale de la Colegiul «Sf. Sava»”, în „Revista arhivelor”, VIII (1965), Nr. 2;

Florian Georgescu (redactor responsabil), Dan Berindei, Alexandru Cebuc, Paul Cernovodeanu, Petre Daiche, Ștefan Ionescu, Panait I. Panait, Constantin Șerban, „Istoria orașului București”, Volumul I, Muzeul de Istorie a orașului București, București, 1965;

George Potra, „Din Bucureștii de ieri”, Volumul II, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1990;

***, „Călători străini despre Țările Române”, (volum îngrijit de Maria Holban, redactor responsabil, M. M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu), Volumul IX, Editura Academiei Române, București, 1997.

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină