Praful de puşcă

Posted on 13 februarie 2024 by Marin Teodora in Dezvăluiri, Știați că // 0 Comments

Prima referire confirmată a ceea ce poate fi considerat praf de pușcă provine din China secolului al IX-lea d.Hr. în timpul dinastiei Tang, mai întâi într-o formulă conținută de Taishang Shengzu Jindan Mijue în anul 808, iar apoi aproximativ 50 de ani mai târziu într-un text taoist cunoscut sub numele de Zhenyuan miaodao yaolüe.

Taishang Shengzu Jindan Mijue menționează o formulă compusă din șase părți sulf la șase părți salpetru și o parte plantă de naștere.

Potrivit lui Iqtidar Alam Khan, mongolii invadatori au introdus praful de pușcă în lumea islamică.

Musulmanii au dobândit cunoștințe despre praful de pușcă cândva între 1240 și 1280, moment în care sirianul Hasan al-Rammah a scris rețete, instrucțiuni pentru purificarea salitrului și descrieri ale incendiarilor de praf de pușcă.

Cele mai vechi relatări occidentale despre praful de pușcă apar în textele scrise de filozoful englez Roger Bacon în 1267, numite Opus Majus și Opus Tertium.

Cele mai vechi rețete scrise din Europa continentală au fost înregistrate sub numele de Marcus Graecus sau Marcu Grecul între 1280 și 1300 în Liber Ignium, sau Cartea Focurilor.

Pe lângă utilizarea sa ca propulsor în arme de foc și artilerie, cealaltă utilizare principală a pulberii negre a fost ca pulbere de sablare în cariere, minerit și construcții de drumuri (inclusiv construcția de căi ferate).

În timpul secolului al XIX-lea, în afara situațiilor de urgență de război, cum ar fi Războiul Crimeei sau Războiul Civil American, în aceste utilizări industriale a fost folosită mai multă pulbere neagră decât în arme de foc și artilerie.

Dinamita l-a înlocuit treptat pentru acele utilizări. Astăzi, explozivii industriali pentru astfel de utilizări sunt încă o piață uriașă, dar cea mai mare parte a pieței este în explozibili mai noi, mai degrabă decât în pulbere neagră.