Povestea lui Marko Mrnjavcevic – conducătorul sârb care a fost constrâns de către otomani să lupte contra lui Mircea cel Bătrân. Care a fost sfârșitul său?

Marko Kralevici sau Mrnjavcevic (cunoscut și sub numele de regele Marko sau prințul Marko) a fost un conducător sârb ce a trăit în secolul al XIV-lea. Deși prințul Marko a avut șanse apreciabile să moștenească tronul Imperiului Sârb, el n-a reușit să realizeze acest lucru din cauza invaziilor otomane. Prin forța unor nefericite împrejurări, prințul Marko a devenit vasal față de otomani. În jurul personalității lui Kralevici au fost construite numeroase legende și povestiri populare, acesta fiind un erou faimos în literatura și tradiția sârbilor ori ale altor popoare slave din vecinătate.
Marko Mrnjavčević s-a născut în jurul anului 1335. Tatăl său se numea Vukašin, fiind regele ținuturilor sudice ale Serbiei, a căror capitală era la Prilep. O vreme, regele Vukašin a condus Imperiul Sârb, alături de țarul Ștefan Uroș. Lui Marko i s-a dat titlul de „tânăr rege”, ceea ce înseamna că ar fi putut să îl succeadă pe țarul Uroș, ce nu avea copii. Dar destinul a vrut să se întâmple altfel!
La 27 septembrie 1371 a avut loc Bătălia de la Marița, în timpul căreia sârbii conduși de către Vukašin – tatăl lui Marko, au luptat împotriva armatei otomane invadatoare. Sârbii au pierdut bătălia, iar Vukašin, împreună cu fratele său, Uglješa, au fost uciși pe câmpul de luptă. Prin urmare, Marko a devenit un rege cu atribuții foarte restrânse, fiind vasalul puternicului sultan al Imperiului Otoman. Țarul Uroș a trecut la cele veșnice două luni mai târziu, iar dispariția sa a dus la sfârșitul Imperiului Sârb.
O parte din viața lui Marko este învăluită în mister și prezentată în variante diferite, de către legendele sârbilor. Se știe, despre el, că a construit o mănăstire la Sušica, în apropiere de Skopje, și că și-a găsit sfârșitul în Bătălia de la Rovine, petrecută în anul 1395.
În timpul acestei memorabile bătălii, Marko, ca lider vasal al Imperiului Otoman, a fost constrâns, spre marea sa durere sufletească, să lupte, de partea turcilor, împotriva strămoșilor noștri conduși de către Mircea cel Bătrân. Surse istorice certe consemnează cuvintele regelui Marko Kralevici, rostite chiar înainte de Bătălia de la Rovine, în care avea să lupte contra celor de aceeași credință: „Eu îi cer Domnului să le vină în ajutor creștinilor iar eu să fiu printre primii care vor pieri în această luptă”. Istoria consemnează că dorința i-a fost îndeplinită, viața fiindu-i curmată, probabil prin refuzul său de a se apăra sau chiar prin căutarea deliberată a situațiilor primejdioase, în teribila confruntare dintre otomanii invadatori și bravii oșteni ai lui Mircea cel Bătrân. Acesta a fost sfârșitul unui rege sârb și creștin, forțat să lupte împotriva crezului său!
Surse: wikipedia.org, www.ancient-origins.net
Autor: Tomi Tohaneanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
A cazut la primele salve trase de arcasii valahi.Desi se spune ca a transmis voievodului, ca nu va lupta contra lui, Mircea, stiind ca turcii vor folosi ca forta de soc, vasalii si recrutii(slab pregatiti), nu a putut permite sa-i fie stricata ordinea de bataie si asezarea trupelor.Ei,la razboi,ca la razboi!