POVESTEA INCREDIBILĂ a celor 31 de militari japonezi și a reginei lor de pe insula Anatahan. Insularii n-au acceptat, decât în 1951, că al Doilea Război Mondial s-a încheiat!

Formațiunea insulară Anatahan, situată în Insulele Mariane de Nord, măsoară circa 31 de kilometri pătrați. Unul dintre vulcanii cei mai activi ai arhipelagului se află chiar în centrul insulei. Misionarii spanioli au ajuns pentru prima dată pe insulă în 1668, au evacuat o parte din populația băștinașă, chamorro, și au înființat o mare plantație de nuci de cocos, exportând în jur de 125 de tone anual, spre sfârșitul secolului al XIX-lea.

În 1899, spaniolii au vândut plantația Anatahan către germani, care, la rândul lor, au vândut-o Japoniei, după Primul Război Mondial. Japonezii au refăcut plantația și l-au trimis acolo pe un anume Kikuichiro Higa, pentru a supraveghea muncitorii de etnie chamorro ai plantației. Kikuichiro a numit, apoi, un supraveghetor adjunct, pe Shoichi Higa, care a sosit pe insulă împreună cu soția sa de 28 de ani, chiar înainte de începerea Celui de-al Doilea Război Mondial.

Crâncenele bătălii ale războiului s-au petrecut, în cea mai mare parte, fără ca insula Anatahan să fie afectată direct. Totuși, americanii și japonezii se războiau pe viață și pe moarte, la o distanță nu foarte mare. Shoichi Higa, supraveghetorul adjunct, se temea pentru sora sa, care locuia în insula Saipan, la circa 65 de mile marine spre sud. A plecat către acea destinație, făgăduind că se va întoarce într-o lună.  Dar nu s-a mai înapoiat niciodată. Cu timpul, soția sa, Kazuko, a început să resimtă singurătatea și a intrat într-o relație cu șeful soțului său, Kikuichiro Higa.

Viața lor a continuat fără probleme majore până în 1944, când, într-o dimineață de iunie, trei nave de război japoneze au fost mitraliate și bombardate de către avioanele S.U.A., nu departe de insulă. Toate cele trei vase au fost trimise pe fundul oceanului. Însă, 31 de marinari japonezi proveniți de pe navele scufundate au fost suficient de buni înotători pentru a ajunge pe Anatahan, unde au fost primiți de către supraveghetorul Kikuichiro și tânăra Kazuko, singura femeie ce mai rămăsese pe insulă.

Militarii japonezi s-au stabilit acolo și au trăit relativ confortabil. Se hrăneau cu fructele locale, cu legumele cultivate și creșteau animale. Își produceau chiar și propriul vin de nucă de cocos. Următoarea ocazie în care au fost deranjați de către războiul din jur a fost când un bombardier american B-29 s-a prăbușit pe Anatahan, în 1945. Coloniștii au dezmembrat epava aeronavei și au reutilizat materialele pentru a-și confecționa tigăi, cuțite, foi de tablă pentru acoperișuri. Din parașutele aflate la bord și-au croit straie noi.

În februarie 1945, un grup format din etnici chamorro din insulele vecine a fost trimis, cu bărcile, de către armata americană, pentru a recupera corpurile membrilor echipajului avionului B-29 ce se prăbușise, dar și pentru a evacua eventualii lucrători rămași pe plantație. La înapoiere, ei au adus informații despre o înfloritoare colonie japoneză, formată din 32 de bărbați și o femeie. Când Japonia a capitulat în același an, din avioanele americane au fost aruncate numeroase manifeste pe Anatahan, colonia fiind înștiințată cu privire la încheierea războiului. Dar niponii de pe insulă n-au dat crezare acestor știri. Le considerau înșelătoare. Provenind dintr-un popor cu un puternic simț al datoriei și nefiind temători de confruntarea cu forțe superioare lor, marinarii niponi s-au pregătit de luptă, mai ales că dețineau și armele recuperate din avionul B-29 prăbușit, cu muniția aferentă.

Cele mai mari probleme, pentru insulari, au început în 1946, când Kikuichiro Higa a murit. Kazuko a luat locul celui decedat, cu oarece pretenții de lideră a insulei. Dar, fiind singura femeie între atâția bărbați, Kazuko a devenit curând obiectul principal al patimilor, dorințelor și obsesiilor, fiind dorită chiar mai mult decât prețioasele pistoale americane.

Căpitanul Ishida, militarul japonez cel mai înalt în rang, a nădăjduit să rezolve rivalitățile dintre oamenii săi căsătorindu-l pe unul dintre ei cu Kazuko. Însă, noul soț al femeii s-a înecat la puțin timp după nuntă. Kazuko s-a căsătorit, apoi, cu un altul. Însă și acela și-a pierdut viața, în confruntarea cu un alt camarad. În total, unsprezece oameni au murit, pe rând, fiind uciși ori luptându-se cu camarazii lor pentru unica femeie de pe insula Anatahan. Luptele dintre insulari deveneau tot mai aprige, mărul discordiei fiind „regina” Kazuko.

În iulie 1950, o parte dintre insulari au pus la cale un complot. Plănuiseră asasinarea „reginei”, pentru a pune capăt conflictelor. Însă, mai milos din fire, unul dintre complotiști a avertizat-o. Kazuko s-a ascuns și, din fericire, a fost salvată de către o navă a S.U.A, care a trecut întâmplător prin zonă. La întoarcerea ei în Japonia, a intrat în atenția presei și a călătorit luni de zile prin sate și orașe, dobândind celebritatea. Era rugată, pretutindeni, să spună povestea ei ciudată, despre viața dusă ca „regină” a Anatahan-ului. Ajunsă acasă, în Okinawa, l-a regăsit pe primul ei soț, Shoichi, cei doi refăcându-și viața. Kazuko a trăit până la începutul anilor ′70.

Soldații japonezi rămași pe Anatahan după fuga „reginei” au continuat să creadă că războiul cu Statele Unite nu s-a încheiat. Erau pregătiți de luptă și manifestau ostilitate la apropierea navelor sau avioanelor americane. Atunci, americanii au apelat la rudele insularilor și autoritățile japoneze, aceștia cerându-le războinicilor să se predea. În cele din urmă au făcut-o, la 30 iunie 1951, fluturând steaguri albe pe plajă, spre a fi văzuți de către o navă americană aflată în trecere.

După ce japonezii au plecat, partea vestică a insulei Anatahan a mai fost locuită o vreme de către un mic grup de oameni veniți de pe insulele învecinate. Ei au fost evacuați în 1990 după un strașnic seism, care a fost urmat de o serie de erupții vulcanice, între 2003 și 2008. De atunci, insula a rămas nelocuită.

Povestea „reginei” Kazuko și a „supușilor” săi niponi a fost reconstituită în numeroase cărți și în filme. Unele dintre ele se referă la „regina din Anatahan” ca la o persoană machiavelică, ce manipula bărbații pentru propriile plăceri, altele o descriu ca pe o victimă, o ființă complet neajutorată. Povestea completă, reală, a fost cunoscută doar de către protagoniștii săi.

Dincolo de latura epică sau artistică, din mărturiile rămase despre cei 31 de războinici de pe Anatahan și „regina” pentru care unii dintre ei și-au dat viețile se pot extrage concluzii extrem de interesante pentru sociologie și psihologia socială!

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursa: www.atlasobscura.com

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină