Cunoaste lumea

Noutăți

Povestea Fortului Prabalgad, unul dintre cele mai greu accesibile monumente istorice de acest tip din lume

  •  
  •  
  •  

Fortul Prabalgad, cunoscut de asemena și sub numele de Kalavantin Durg (Fortul lui Kalavantin), se afla în Maharashtra, India, la o altitudine de 700 metri, fiind construit în vârful unei stânci terasate, aproape de actualul oraș Matheran. Pentru a putea ajunge la fort, drumeții sunt nevoiți să urce niște trepte extrem de abrupte săpate în stâncă, fără a avea la îndemână balustrade de siguranță sau alte elemente de protecție. Însă nu urcarea este cea mai grea parte, turiștii care s-au încumetat să ajungă în acest minunat loc, susțin că adevărata aventură este în momentul în care vrei să cobori de pe platou, orice pas greșit putând să fie fiind fatal.

fort2 fort3 fort4

Conform legendei, fortul a fost construit pentru o regină pe nume Kalavantin, însă izvoarele istorice nu prea au date despre existența ei. În jurul anului 1458, Malik Ahmad, oficial cu grad înalt al regatului Ahmednagar, a pus stăpânire pe această fortăreață. Mai apoi, în anul 1657 fortul este cucerit de Shivaji, un rege războinic indian, membru al Imperiului Maratha. În momentul atacului, fortul se afla sub conducerea lui Kesar Singh, iar istoricii vorbesc despre faptul că aici, Shivaji Bhonsle a întâmpinat cea mai puternică rezistență din toate războaiele pe care le-a purtat. După multe pierderi de vieți omenești neînfricatul Shivaji pune stăpânire pe loc, însă nevrând să cadă prizonieri, locuitorii fortului apelează la o tradiție indiană veche numită Jauhar, și se auto-incendiază, dorind să-și asigure în acest fel o moarte onorabilă și respectată, încercând totodată să-și arate disprețul față de acțiunile lui Shivaji.

Peisajul din jurul stâncii unde este amplasat fortul este extrem de variat, de la piscuri ascuțite și până la văi luxuriante, ceea ce face ca imaginile pe care le poate vedea un turist de pe platou să pară desprinse din povești. Cea mai bună perioadă pentru o vizită aici este mai-octombrie, iar fiecare turist care ajunge la poalele fortului este mai întâi instruit cu privire la pericolele la care se expune. Conform televiziunii India TV, Fortul Kalavantin a fost desemnat în anul 2014 ca fiind cea mai periculoasă fortăreață deschisă publicului vizitator din lume.

fort5 for6 fort1

sursa:indiatvnews.com

sursa: amusingplanet.com

Traducerea și adaptarea: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii