Povestea celor trei monumente de la Miclăușeni

Castelul de la Miclăușeni (datând din secolul al XVII-lea), Biserica „Sf. Voievozi – Buna Vestire” (datând din 1787) și Parcul (datând din secolul al XIX-lea) sunt cele trei monumente istorice intrate în patrimoniul național care formează Ansamblul Mănăstirii Miclăușeni, din satul Miclăușeni, sat ce se află la o distanță de 20 km de Roman și 65 km de municipiul Iași.

Mănăstirea Miclăușeni, mănăstire de călugărițe

Prima biserică a Mănăstirii Miclăușeni a fost ridicată de vornicul Ioan Sturdza în 1782, o biserică de lemn cu hramurile „Sf. Voievozi” și „Buna Vestire” pentru a servi ca paraclis al curții boierești.

Între anii 1821-1823, marele logofăt Dimitrie Sturdza, fiul lui Ioan Sturdza, și soția sa Elenco, au reconstruit biserica, așa cum poate fi văzută astăzi, apelând la stilul neoclasic. În anul 1904, biserica a fost restaurată fără a i se schimba aspectul exterior. Din cauza primului război mondial, la 10 noiembrie 1917, Maria C. Sturza a ridicat bunurile bisericești și le-a dus la palat, fiind restituite bisericii în 1931.

În 1944, din cauza celui de-al doilea război mondial, Ecaterina Cantacuzino (fiica lui Gheorghe și a Mariei Sturdza) a luat cu ea odoarele bisericii.

„Rămasă văduvă și neavând copii, Ecaterina Cantacuzino s-a călugărit spre sfârșitul vieții sub numele de maica Macrina. La data de 21 aprilie 1947, ea a donat Episcopiei Romanului Castelul Miclăușeni, plus parcul de 30 hectare de pădure care-l înconjoara, biserica ctitorită de părinții săi (Gheorghe Sturdza și Maria Sturdza, fiica lui Ion Ghica) și toate dependințele, cu scopul de a fi amenajată aici o mănăstire de maici.” (wikipedia)

La data de 1 mai 1953, autoritățile comuniste au desființat așezarea monastică, reinființată în 1994, la inițiativa mitropolitului Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei.

Curtea mănăstirii Miclăușeni

Castelul Sturdza de la Miclăușeni este cel de-al doilea monument al ansamblului. La începutul secolului al XVII-lea, vistiernicul Simion Stroici a construit aici un conac pe care îl lasă moștenire, împreună cu împrejurimile și alte avuții, fiului și nepotului său. Cei din urmă neavând urmași, lasă domeniul fraților Ioan și Sandu Sturdza, cu care se înrudeau. Aceștia și-au împărțit averea în 1699, moșia Miclăușeni revenindu-i lui Ioan Sturdza.

În anul 1752 vornicul Ioan Sturdza a reclădit conacul boieresc. Fiul său Dimitrie a construit în perioada 1821-1823 o biserică de curte, în apropierea castelului (așa cum am menționat mai sus în descrierea mănăstirii). Dimitrie Sturdza a construit aici și grajduri pentru cai, a amenajat pe o suprafață de 42 hectare din jurul conacului un parc în stil englezesc, cu specii de arbori ornamentali și alei cu flori. Tot el a îmbunătățit biblioteca familiei, achiziționând cărți și manuscrise rare. A murit de holeră în anul 1848 si a fost înmormântat în biserica conacului. După moarte, văduva sa, Ecaterina Sturdza, s-a ocupat de administrarea moșiei. Ea a lăsat moșia fiului său, George Sturdza, în 1863. În anul 1869, George Sturdza s-a căsătorit cu Maria Ghica, fiica scriitorului Ion Ghica. Singurul copil al lui George Sturdza și al Mariei Ghica a fost o fiică, Ecaterina. Ea s-a căsătorit în anul 1897 cu Șerban Cantacuzino, dar nu a avut copii. Ecaterina a rămas văduvă, s-a călugărit și a donat totul Episcopiei Romanului.

interior al castelului

În perioada comunistă conacul a fost confiscat, devenind depozit militar de explozibil, apoi sediul Centrului de Plasament pentru copii cu handicap psihic sever. În 1968 a avut loc un incendiu devastator, în 1985 mansarda și acoperișul s-au prăbușit, lucruri care au dus la degradarea imobilului.

În anul 2001, castelul a fost retrocedat definitiv Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. De atunci și până în prezent se lucrează la restaurarea și redarea sa către public, dorindu-se a se înființa aici „un complex muzeistic și un centru de conferințe, celelalte clădiri urmând să adăpostească un centru de zi pentru persoane vârstnice și un centru de pelerinaj. Una dintre clădiri a devenit deja atelier de pictură, atunci realizându-se icoane și ouă încondeiate”. (wikipedia)

interior al castelului

Parcul Castelului Sturdza de la Miclăuşeni este cel de-al treilea monument al ansamblului și reprezintă unul dintre cele mai frumoase parcuri dendrologice din ţară. Aici se regăsește „o mare varietate de arbori exotici sau ornamentali, precum ginko biloba sau salcâmul japonez, care se alătură stejarilor sau frasinilor seculari, a căror vârstă variază între 250 şi 300 de ani, sau stejarului în vârstă de aproape 400 de ani.” (ramnic.ro)

Parcul de la Miclăușeni

Castelul de la Miclăușeni

Mădălina Corina Diaconu

surse: ramnic.ro, „Castelul Miclăușeni în cultura română”, wikipedia

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină