Povestea Ateneului Român cuprinde numeroase aspecte inedite. Iată câteva dintre ele!

A rămas notoriu îndemnul „dați un leu pentru Atheneu”, care provine din secolul XIX, din vremea lansării unei subscripții publice, motivată de insuficiența fondurilor necesare ridicării unei asemenea opere arhitectonice. Atheneul n-a fost construit numai din fondurile adunate de la cetățenii iubitori de cultură; totuși lumea s-a mobilizat cum se cuvine iar majoritatea donatorilor au oferit sume mai mari de un leu.

Realizat într-o îmbinare de stiluri, cu predominanța stilului neoclasic, Ateneul Român este una dintre clădirile emblematice ale Bucureștilor. Ateneul a fost construit după planurile unui francez, pe nume Albert Galleron, în colaborare cu prestigioși arhitecți autohtoni.

Au existat momemnte în care frumosul Ateneu era cât pe ce să fie preschimbat într-un munte de moloz. La puțină vreme după actul petrecut la 23.08.1944, aviația germană a decolat, de la Otopeni, cu ordin strașnic de bombardare a Bucureștilor, venit direct de la Adolf Hitler. Printre clădirile care au fost atinse de bombele nemțești s-a numărat și Ateneul Român, altături de Teatrul Național și Muzeul Antipa.

Ateneul a fost construit pe un teren pe care deja fuseseră turnate temeliile unui circ (de aici și forma sa). Acele fundații au fost integrate în grandioasa clădire, a cărei inaugurare a avut loc în luna februarie a anului 1888. La vremea construirii sale, în perioada 1886-1888, mulți bucureșteni se plângeau că Ateneul este… prea departe de centrul urbei. Sau că a fost construit „la periferie”, unde se ajungea foarte greu în sezonul hibernal.

Peretele circular al Ateneului este împodobit, la interior, cu o frescă uriașă, care cuprinde o serie de scene care, la vremea realizării lor, au fost considerate reprezentative pentru istoria românilor.  Lucrările la realizarea frescei au debutat în 1933 și s-au prelungit pe durata a șase ani. La o lungime de peste 70 de metri, fresca este lată de 3 metri și cuprinde scene privind începuturile poporului român (în versiunea istorică oficială), epocile lui Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul, răscoala lui Horea și revolutia lui Tudor Vladimirescu, Unirea Principatelor, Independența, Marele Război de Întregire a Neamului și altele. Nu o dată, interpretările istorice conferite evenimentelor înfățișate au iscat discuții aprige!

De exemplu, ultima scenă a frescei îl înfățișa pe monarhul Carol al II-lea – ca „ocrotitor al culturii”, alături de fiul său, viitorul rege Mihai. Sunt binecunoscute condițiile în care, sub presiunea străzii, a abdicat Carol al II-lea, „regele playboy”, în septembrie 1940. După ce a ajuns la putere, generalul Ion Victor Antonescu (care nu devenise încă mareșal), a dispus ca regele „de tristă amintire” să fie înlăturat din imagine, cât mai repede. În locul imaginii regelui au fost pictate câteva țărănci menite să simbolizeze provinciile României Mari, pe care Antonescu spera s-o refacă.

Ateneul Român are o înălțime de 41 de metri, în vreme ce sala sa de concerte are o înălțime de 16 metri și o capacitate de peste 790 de locuri. Construcția orgii de concert a fost realizată cu sumele de bani colectate în urma eforturilor lui George Enescu.

Văzut din față, Ateneul se aseamănă unui templu ionic. Coloanele de la intrare se aseamănă, prin proporții, cu coloanele unui templu de pe Acropola Atenei. Este vorba despre templul Erechtheion. Cele cinci medalioane de la exterior, confecționate din mozaic, îi reprezintă pe Alexandru cel Bun, Neagoe Basarab, Carol I, Vasile Lupu și Matei Basarab.

Terenul pe care se află Ateneul îi aparținea, la începutul secolului XVIII, lui Ienăchiță Văcărescu – poet, istoric, autor al primei gramatici a limbii române și cunoscător a opt limbi străine. Terenul ce aparținuse unui asemenea erudit nu putea fi folosit, în cel mai bun mod cu putință, decât pentru construirea unui măreț lăcaș de cultură.

Autor: Tomi Tohăneanu

Surse: enciclopediaromaniei.ro, istoria.md, wikipedia.org

Imagini: Foto 1, Foto 2, Foto 3, Foto 4, Foto 5

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină