Cunoaste lumea

Noutăți

Poduri de coșmar

  •  
  •  
  •  

Royal Gorge din Colorado, este unul dintre podurile ce au făcut genunchii multora să tremure. El a fost cel mai înalt pod din lume până în 2001.

Podul Royal Gorge a fost construit în 1929 și unește cele două maluri ale râului Arkansas. Acesta se înspumează și tună la 291 de metri sub tălpile celor care îndrăznesc să urce pe acest pod.

Cele două cabluri principale ale podului cântăresc 200 de tone fiecare și sunt alcătuite din 2.100 de alte cabluri mult mai subțiri, împletite strâns între ele.

Toată construcția are tendința să se legene în ritmul valurilor râului de dedesubt, ceea ce sporește senzația de amețeală pe care o încearcă orice temerar pieton care s-ar risca pe îngrozitoarea punte.

Podul Hussaini, din Pakistan, a luat până acum viețile a peste zece persoane, întrucât este o trecere îngrozitoare, din scânduri și sfoară, peste un râu învolburat, iar majoritatea turiștilor se mulțumesc doar să-l fotografieze.

Titlis, din Elveția, este o punte suspendată de 100 de metri lungime și o lățime de numai un metru.

„Cărarea” aeriană face legătura între două stânci din Alpii elvețieni, care sunt despărțite de o prăpastie de 500 de metri adâncime.

Podul suspendat de pe Muntele Titlis se află la o altitudine de 3.041 de metri și stă atârnat deasupra unui adevărat hău.

Marienbrucke, din Bavaria, este parte a castelului Neuschwanstein.

Podul este la fel de spectaculos ca și dominionul în sine – se află la 90 de metri deasupra râului Pollat și oferă priveliști spectaculoase.

Ojuela, din Mexic, are circa 300 de metri lungime și este suspendat la aproape 100 de metri desupra prăpastiei, cu o lățime de doar 0,6 metri.

Cei care l-au traversat spun că acesta se balansează groaznic, dar mai ales că locurile goale aflate între stinghiile pe care trecătorul este nevoit să calce oferă o priveliște înspăimântătoare pentru cei ce au curaj să privească în jos.

La capătul celălalt poate fi vizitat un oraș-fantomă  cu o mină abandonată, plină de pânze de păianjen vechi și… schelete.

Unul dintre podurile cele mai interesante este Iya Kazurabashi, fabricat dintr-o… plantă numită hardy kiwi, care putrezește foarte repede.

Din acest motiv, podul este doborât din trei în trei ani. Mulți oameni nu îndrăznesc însă să îl traverseze, fie și numai pentru că se leagănă terifiant și locurile goale dintre stinghiile pe care trebuie să pășească îi pot face să se gândească la o prăbușire iminentă.

Foto domeniu public


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii