Pietrele cu fețe umane (Foto)

Posted on 25 noiembrie 2021 by Marin Teodora in Dezvăluiri, Enigme si mistere, Istorie, Știați că, Știință și cunoaștere // 0 Comments

Un menhir, piatră în picioare, ortostat sau lith este o piatră verticală mare, făcută de om, datând de obicei din bronzul mijlociu european.

Ele pot fi găsite individual ca monoliți sau ca parte a unui grup de pietre similare. Mărimea menhirelor poate varia considerabil, dar adesea se îngustează spre vârf.

Sunt răspândite pe scară largă în Europa, Africa și Asia, dar sunt cele mai numeroase în Europa de Vest; în special în Irlanda, Marea Britanie și Bretania, unde există aproximativ 50.000 de exemple și există 1.200 de menhiruri numai în nord-vestul Franței.

Pietrele în picioare sunt de obicei dificil de datat. Au fost construite în multe perioade diferite de-a lungul istoriei, ca parte a culturilor megalitice mai mari din Europa și din zonele apropiate.

Unele menhire au fost ridicate lângă clădiri care au adesea o semnificație religioasă timpurie sau actuală.

Un exemplu este Menhirul South Zeal din Devon, care a stat la baza unei mănăstiri din secolul al XII-lea construită de călugări laici.

Mănăstirea a devenit ulterior hotelul Oxenham Arms, la South Zeal (Anglia) iar piatra de piatră rămâne pe loc în vechiul bar confortabil al hotelului.

Acolo unde menhirele apar în grupuri, adesea într-o formație circulară, ovală, henge sau potcoavă, acestea sunt uneori numite monumente megalitice.

Acestea sunt locuri de ceremonii religioase antice, uneori conținând camere de înmormântare. Funcția exactă a menhirilor a provocat mai multe dezbateri decât practic orice altă problemă din preistoria europeană.

De-a lungul secolelor, s-a crezut că ele au fost folosite pentru sacrificii umane, folosite ca markeri teritoriali sau elemente ale unui sistem ideologic complex, folosite ca sisteme mnemonice pentru culturile orale sau au funcționat drept calendare timpurii.

Până în secolul al XIX-lea, anticarii nu aveau cunoștințe substanțiale despre preistorie, iar singurele lor repere erau furnizate de literatura clasică.

Dezvoltarea datării cu radiocarbon și a dendrocronologiei au avansat semnificativ cunoștințele științifice în acest domeniu.

Cuvântul menhir a fost adoptat din franceză de arheologii din secolul al XIX-lea. Introducerea cuvântului în uzul arheologic general a fost atribuită ofițerului militar francez din secolul al XVIII-lea Théophile Corret de la Tour d’Auvergne.

Este o combinație de două cuvinte din limba bretonă: maen și hir. În galeza modernă, sunt descriși ca maen hir, sau „piatră lungă”.

În bretona modernă, se folosește cuvântul peulvan, cu peul însemnând „stapă” sau „stâlp” și van care este o mutație moale a cuvântului maen care înseamnă „piatră”.