Perspectivele vieții pe planeta Pluto

Planeta pitică Pluto se află în periferia rece și întunecată a sistemului nostru solar – Centura Kuiper. La prima vedere, acesta ar părea un loc sărac pentru a căuta viață.

Cu toate acestea, sonda spațială New Horizons a NASA a adunat dovezi care sugerează că Pluto posedă multe dintre caracteristicile necesare vieții. S-ar putea clasa chiar și alături de candidați mai populari pentru locuință, cum ar fi lunile înghețate Europa și Titan.

În ciuda deceniilor de observații bazate pe Pământ, oamenii de știință știau puțin despre Pluto până când New Horizons a studiat-o intens, chiar dacă pe scurt, în 2015.

Imaginile pe care le-a redat au arătat o lume neașteptat de diversă și activă, cu munți și văi de rupere, ghețari de azot solid, și o atmosferă subțire și tulbure.

Oamenii de știință evaluează de obicei habitabilitatea unui mediu în termeni de energie, molecule organice și apă lichidă disponibile. Pluton are, fără îndoială, energia.

Chiar și înainte de New Horizons, astronomii știau densitatea lui Pluto suficient de bine pentru a deduce că este vorba de aproximativ două treimi de piatră și o treime de gheață în masă.

La fel ca pe Pământ, decăderea radioactivă din roci eliberează căldură în timp geologic. Aceasta este sursa dominantă de energie a lui Pluto și oferă suficientă căldură pentru a încălzi rocile din interiorul său aproape de punctul lor de topire.

Alte surse de căldură, cum ar fi energia gravitațională eliberată odată cu formarea planetei pitice, sunt mai mici, dar ar putea contribui la încălzire suplimentară.

Oamenii de știință nu știu dacă decăderea radioactivă determină tipul de interacțiuni chimice dintre apă și piatră pe care le vedem la crestele midocene ale Pământului, dar este clar că Pluto are o putere disponibilă substanțială, anunță revista Astronomy.

Câmpiile netede de azot și gheață din Sputnik Planitia oferă un indiciu cheie pentru posibila prezență a unui ocean subteran pe Pluto. Deoarece se află într-un loc diametral opus locației lunii mari a planetei pitice, Charon, oamenii de știință cred că poate reprezenta un exces de masă care reflectă o mare apoasă sub ea.

Planeta pitică posedă și molecule organice. Atmosfera conține aproximativ 0,3% metan.

Mai important, New Horizons a descoperit că radiația ultravioletă solară împarte aceste molecule de metan și produce diverse hidrocarburi simple, inclusiv acetilenă, etilenă și etan.

Gheața de metan apare și pe suprafața lui Pluto, la fel ca și un material roșiatic, care este probabil particule de ceață de hidrocarburi care se așează din atmosferă.

Deci suprafața, cel puțin, conține molecule organice care ar putea furniza materia primă pentru viață. Deși nu este clar că există vreun mecanism care să transporte aceste molecule până la un posibil ocean, studiile asupra cometelor arată că interiorul obiectelor din sistemul solar exterior poate fi, de asemenea, bogat în componente similare.

Acest lucru lasă apa lichidă ca ultim obstacol de eliminat. După cum s-a menționat mai devreme, decăderea radioactivă din Pluto eliberează o cantitate substanțială de căldură, suficientă pentru a încălzi și a topi toată gheața de mai multe ori.

Înainte de New Horizons, era clar că un ocean lichid subteran ar putea exista sub o coajă de gheață groasă. Cu toate acestea, nu au existat asigurări că un astfel de ocean a existat.

La urma urmei, învelișul de gheață izolant ar putea experimenta o convecție lentă la fel ca mantaua de silicat a Pământului sau o oală cu fulgi de ovăz pe aragaz: o coajă de convecție ar elimina căldura din interior suficient de repede încât un ocean nu s-ar forma niciodată.De aceea, teoria nu a fost suficientă pentru a deduce dacă Pluto are un ocean. Pentru asta, aveam nevoie de observații ale navelor spațiale.

 

Foto wikipedia

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină