Pelerina invizibilităţii a devenit aproape reală!

Dorința de a deveni invizibil datează de pe vremea grecilor antici, dacă nu cumva dinaintea lor. În literatura mitologică, zeii și zeițele îmbrăcau diferite costume care-i ajutau să dispară, să nu mai fie văzuți. În secolul nostru, a fi invizibil, ține mai mult de domeniul știițifico fantasticului, de filmele gen Harry Potter și a mantiei sale magice.
Săptămâna aceasta, savanţii americani au dezvăluit că au testat cu succes o pelerină a invizibilităţii, foarte subţire, realizată din elemente paralelipipedice microscopice din aur, care, la fel ca pielea, se mulează foarte bine pe forma unor obiecte tridimensionale, pe care poate să le facă să devină nedetectabile în spectrul luminos vizibil.
Cercetătorii spun că, deşi experimentele lor au constat în acoperirea unor obiecte minuscule, tehnologia ar putea fi utilizată pentru a ascunde şi obiecte mai mari, iar noua invenţie ar putea avea utilizări în multe domenii de activitate, inclusiv în cel militar.
Pelerina, care are o grosime de 80 de nanometri, a fost plasată peste un obiect tridimensional, care prezenta protuberanţe şi cavităţi. Suprafaţa pelerinei a redirecţionat undele luminoase reflectate de acel obiect, făcându-l să devină astfel invizibil prin prisma detectării optice, anunță mediafax.
Pelerina respectivă acţionează ca o antenă de împrăştiere a luminii microscopice care „sare” pe un obiect tridimensional, ca şi cum ar fi reflectată de o oglindă plană, făcând astfel ca obiectul să devină invizibil.
„Faptul că am putut să facem o suprafaţă curbată să pară plană înseamnă şi că putem să o facem să pară în orice alt fel. Putem face şi o suprafaţă plană să pară curbată”, a declarat pentru CNN, Xingjie Ni, profesor de inginerie electrică de la Penn State University din SUA. Profesorul Xingjie Ni este coordonatorul studiului efectuat la universitatea americană.
„Ce-ați zice de o pelerină a invizibilităţii pentru faţă? Toate coşurile şi ridurile nu ar mai fi vizibile”, a mai spus profesorul Xingjie Ni. „Sau de ce nu, în designul din modă? Pelerina ar putea fi realizată pentru a ascunde abdomenul proeminent al cuiva”.
Această ilustrație prezintă o mantie de piele 3-D realizată dintr–un strat ultra-subțire de blocuri de aur, care acoperă un obiect cu forme neregulate. Lumina reflectă pe mantie (săgețile roșii) ca și cum ar reflectă pe o oglindă plană. (UC Berkeley)
surse: cnn, mediafax, latimes.com
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu