Pe când și în România așa ceva? China va împăduri în 2018 o suprafață… cât teritoriul Irlandei!

În deceniile trecute, în China au avut loc defrișări masive, mai cu seamă în bazinul Fluviului Galben (ce izvorăște din podișul Tibet) și în cel al fluviului Chang Jiang (sau Yangtze – al treilea fluviu al lumii, după debit și primul din Asia, ca lungime). Acum, chinezii au pus la punct un plan extrem de ambițios, probabil cel mai amplu proiect de împădurire realizat vreodată, la nivel mondial.
Astfel, în anul 2018, va fi împădurită, în China, o suprafață de cel puțin 6,6 milioane de hectare. Adunate, terenurile nou împădurite la finalul campaniei vor echivala, cu aproximație, cu suprafața Irlandei. (Pentru comparație, trebuie specificat că, potrivit datelor rezultate din Inventarul Forestier Național – ciclul I, 2008-2012, România avea o suprafață împădurită de 7.046.056 ha, cea mai mare pondere a suprafeței împădurite având-o Ardealul).
Administrația Silvică de Stat din China și-a asumat o creștere accelerată a suprafeței împădurite. Dacă acum suprafața ocupată de către codri a statului extrem asiatic este de 21,7% din totalul teritoriului național, aceasta va crește la 23% în următorii 2 ani și la 26%, până în anul 2030. Marele proiect de împădurire din acest an a fost gândit ca o colaborare între autoritățile publice chineze și organizațiile autohtone sau străine din domeniu. Zhang Jianlong, șeful administrației forestiere chineze, a adresat către organizațiile ecologiste, companiile private și specialiști invitația de a se alătura ambițioasei campanii.
Trebuie spus că acesta nu este singurul proiect de reîmpădurire desfășurat în China. O campanie de plantare de arbori a avut loc, de asemenea, în zona deșertului Gobi, cu rezultate variabile, din cauza solului sărac și a climatului dificil. Noul proiect de reîmpădurire are șanse mari să devină un succes de răsunet, deoarece se concentrează pe plantarea arborilor în regiuni cât se poate de potrivite acestui scop.
În anul 2014, poluarea determinată de către procesul rapid de industrializare a determinat declararea stării de urgență, dar între timp China a investit masiv în îmbunătățirea sănătății mediului și în dezvoltarea de tehnologii curate. Împădurirea este una dintre cele mai redutabile arme, în acest război contra poluării.
În anul 2018, amplele acțiuni de împădurire se vor desfășura, în principal, în provincia Hebei de nord-est, provincia Qinghai (Podișul Tibet), precum și în zona deșertului Hunshandake din Regiunea Autonomă Mongolia Interioară. În eforturile sale de reîmpădurire din ultimii cinci ani, China a cheltuit deja 538 miliarde de yuani (82.765.920.000 dolari) și intenționează să cheltuiască mult mai mult, astfel că o mare parte a terenurilor nefolosite vor fi transformate în păduri.
Surse: www.telegraph.co.uk, inhabitat.com, mmediu.ro
Autor: Tomi Tohaneanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu