Cunoaste lumea

Noutăți

Pe 16 noiembrie va fi inaugurat MUZEUL CÂNEPII, în Timișoara. Detalii:

  •  
  •  
  •  

Comunicat de presă: În urmă cu cinsprezece ani am iniţiat Şezătoarea „Tradiţii şi Identitate”, considerând şezătoarea adevărata şcoală de la sat, unde împreună cu părinţii tineri şi mai în vârstă am deprins bucuria muncii şi creaţiei. Aşa ne-am păstrat doinele, cântecele, baladele, jocul, meseriile şi meşteşugurile. Ţăranii sunt locuitorii unei ţări, aşa că din ţărani de la sat am devenit ţărani de la oraş, aducând cu noi gena  sănătoasă a omului ce-şi iubeşte pământul, neamul, tradiţiile.

Şezătoarea noastră  din fiecare  zi de joi (ora 17)  ne-a creat o lume de poveşti, ne-am întâlnit cu bucurie  copii, bunici şi părinţi, am învăţat unii de la alţii tot felul de lucruri, am cântat, am cusut, am ţesut, am îmbrăcat costumul tradiţional pe care l-am redescoperit ca o carte  cu poveşti, cu simboluri, mesaje şi culoare.

canepa_cu_muzeu

De la cele  incepute cu ani in urmă, vom avea un nou  S.T.A.R.T.  – ŞCOALA  TEHNICĂ DE ARTE ROMÂNEŞTI TRADIŢIONALE – joi, 16 noiembrie 2017, ora 18, când  va fi inaugurat MUZEUL CÂNEPII.

Într-un spaţiu creaţional în care se desfăşoară de 26  de ani producţie şi creaţie de veşminte româneşti,  pornind de la tradiţia ancestrală a culturii şi prelucrării inului şi cânepii se vor desfăşura cursuri de croitorie, ţesătorie manuală, pictură, modelaj, zidărie  cu cânepă, muzică, jucării textile, artizanat… Vom organiza evenimente culturale şi educative  ce ne vor imbunătăţi  viaţa  materială şi spirituală, comunicarea  între generaţii, legătura cu rădăcinile strămoşeşti, vom oferi celor interesaţi posibilitatea să-şi desfăşoare aici activităţi vocaţionale.

Cea mai veche plantă cultivată pe Pământ, care a însoţit omul mii de ani ( l-a îmbrăcat, l-a încălzit şi l-a vindecat ) se zbate, încă, în chingile unei legislaţii restrictive, iar când nu mai  există  vre-o şansă, intervine Divinitatea.

Veniţi să aflaţi POVESTEA CÂNEPII alături de invitaţi deosebiţi: Familia Căpuşan Rodica şi Gheotghe de la Poararta Su”Feleac –  Cluj Napoca,  Familia Anca Augusta şi Aurel din Timiţoara, Alexandru Pop din Sebiş – Arad, Sebastian Linţa din Timişoara.

Preşedinte ,                                                                        Secretar,

Prof.emerit  Olah Bogathy Zoltan                                           Designer    Leontina Prodan


Asocia
ţia Culturală Tradiţii, Identitate şi Succes

Str. Prayer nr. 40, Timişoara

Tel. 0722373438, 0762751218, mail: leontinaolah@yahoo.com


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on Pe 16 noiembrie va fi inaugurat MUZEUL CÂNEPII, în Timișoara. Detalii:

  1. Felicitari ! . Nu suntem un popor de drogati , asa cum ne cred unii – cei ce au facut legislatia actuala !

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii