Parfumul

Universul nostru senzorial este marcat de o abundență de mirosuri, adesea neglijate din cauza caracterului lor trecător sau a adaptării noastre la ambianța olfactivă.

Le observăm mai ales pe cele neplăcute. Mirosul traversează o „istorie”, maturizându-se în paralel cu forțele noastre fizice, semnalizează vitalitatea și energia individuală și devine un „înlocuitor simbolic al prezenței” noastre fizice.

În spațiul social se urmărește eliminarea mirosurilor, prin recurgerea la parfumuri și deodorante. Astfel, totul este „sterilizat și ambalat în celofan”.

Parfumurile semnalizează însă mult mai mult decât dorința de acceptare socială și poartă cu ele istoriile complicate ale ingredientelor și caracterelor lor complexe.

În Portretul lui Dorian Grey, Oscar Wilde observa puterea pe care aromele o au asupra subconștientului, contactul cu acestea eliminând barierele spațio-temporale.

Ne propulsează către tărâmul amintirilor sau spre o stare de conștiință superioară:

„Așa a început să studieze parfumurile și secretele fabricării lor, distilând uleiuri puternic aromate și arzând rășini parfumate din Orient.

A observat că nu există dispoziție a minții care să nu-și aibă corespundent în lumea senzorială și s-a hotărât să descopere adevăratele relații dintre ele, întrebându-se ce anume se află în tămânie, de îl face pe om mistic, și în ambră, de incită pasiuni, și în violete, de trezește amintirile iubirilor de mult apuse, și în mosc, de tulbură creierul, și în magnolia champaca, de colorează imaginația; […].”

Prețioasele substanțe aromatice, într-o gamă variată, au fost de-a lungul timpului tot atâtea pretexte de explorare, mize comerciale și politice, motive pentru declanșarea conflinctelor între popoare și temelii ale unor averi fabuloase.

În timp ce astăzi sunt preferate miresmele simple și pure în antichitate așternuturile, hainele și pielea emanau amestecuri complicate de mirodenii și infuzii din uleiuri aromatice, deopotrivă folosite în arta culinară.

Importanța miresmelor plăcute în contexte istorice îndepărtate, în care mirosurile respingătoare erau omniprezente, nu poate fi trecută cu vederea.

Arderea rășinilor aromatice (tâmâie, smirnă, lemn de agar), componentă a practicilor spirituale, deschidea o poartă spre tărâmurile supranaturale iar în context comun menținea o stare generală de bine și acoperea mirosurile nocive.

Spectrul larg al senzațiilor olfactive a dezvoltat și un imaginar al bolilor, unele triburi crezând că mirosurile neplăcute răspândesc boli iar cele plăcute le vindecă.

Egiptenii foloseau substanțele aromatice în procesul mumificării, romanii în ritualurile religioase, pentru înmiresmarea sălilor de banchet sau drept antidot la cele mai puternice otrăvuri.

Reglementările breslelor medievale, controlul producției și comercializării ne relevă statutul dobândit de comercianții de mirodenii și parfumieri.

Aceștia puteau vinde „piper, nard, scorțișoară, lemn de agar, ambră cenușie, mosc, tămâie, smirnă, balsam, plantă de indigo, plante tinctoriale, lapislazuli, lemn galben, storax…” accentul fiind direcționat spre prevenirea produselor contrafăcute.

Articole de lux care reflectă statutul, mirodeniile și substanțele aromatice erau adesea „costumate” în legende și mituri populare pe care negustorii le exploatau.

Rețetele de parfumuri sunt consemnate în „cărțile de secrete” care apar în secolul al XVI-lea, combinând practicile populare cu cele alchimice, în timp ce cabinetele de curiozități se umpleau, printre altele, de sticle cu unguente, ambră cenușie, mosc sau benzoe.

Apanaj al puterii, parfumul a fost intens utilizat la curțile regale.

Spre exemplu, Ana de Austria „avea colivii mici suspendate de tavan cu păsări artificiale modelate din paste parfumate” care atunci când erau arse înmiresmau aerul iar Maria Antoaneta dispunea de propriul parfumier, Jean-Louis Fargeon.

Cărțile perioadei prezentau inclusiv metode de preparare a parfumului pentru înmiresmarea mănușilor domnișoarelor și doamnelor.

Exotismul esențelor utilizate de parfumieri s-a stins pe măsură ce cultivarea și producția în masă a materiilor prime au atins cote critice, proces dublat și de introducerea aromelor sintetice (cumarina, vanilina) după jumătatea secolului al XIX-lea.

Cererea mare a anulat reticențele parfumierilor vizavi de noile substanțe, care în scurt timp au dominat piața.

Revistele de modă românești de la începutul secolului XX abundă de reclame destinate parfumurilor iar articolele descriu proprietățile acestora sau ne introduc în lumea esențelor preferate de regine și de alte personalități care, prin alegerile lor, puteau influența gustul epocii.

Viorelele, irisul, moscul, „parfumul de cipru” sau „corylopsis de Japonia” se numărau printre preferințe.

Regina mamă a Italiei era devotată violetei de Parma în timp ce Maria „grațioasa moștenitoare a tronului României, adoră esența de trandafiri, tripla esența de iasomie și heliotropul.”

Alexandra a Danemarcei utiliza un parfum misterios numit ess-bouquet sau esbouquet realizat de una dintre cele mai renumite parfumerii din lume.

0Mica fabrică din Warwikstreet (Londra) prepara de mai bine de 200 de ani parfumurile pentru curtea regală engleză și pentru alte curți regale europene.

Esbouquest, probabil o combinație de mosc, ambrozie, esență de trandafiri, violete, iasomie, floare de portocal și levănțică trecea printr-un proces complex de preparare:

„Modul cum se prepară parfumul e de sigur secretul fabricei, atît se știe că se întrebuințează multă grăsime de vacă, care se topește într’o căldare de metal, apoi florile rupte se aruncă în grăsimea topită unde stau 48 de ore.

După aceasta grăsimea se strecoară și se pun flori proaspete și această operațiune se repetă de atîtea ori pînă ce grăsimea a absorbit destulă esență din flori, după aceasta se amestecă grăsimea cu o cantitate suficientă de alcool.

Apoi se distilează printr’un borcan prevăzut cu un capac găurit, pe unde trece lichidul, de unde ese clarificat ca un cristal.”

Text & foto: Alexandra Rusu

Bibliografie:

Mandy Aftel, Istoria parfumului, Baroque Books&Arts, București, 2020.

David Le Breton, Antropologia corpului și modernitatea, Amarcord, Timișoara, 2002.

Moda Nouă, 24 ianuarie 1904, www.digibuc.ro.

Moda Nouă Ilustrată, 12 aprilie 1907, www.digibuc.ro.

Foto: Pulverizator de parfum, sec. XX, atelier european. Pulverizatorul de parfum aflat în expunere la Muzeul Vârstelor este realizat din cristal galben cu o bandă centrală albă, cu decor tăiat. Partea superioară, care îi descrie funcția, este din alamă iar pompa este acoperită cu fir textil.

 

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină