În al nouălea cer, sau deasupra lumii?! Iubitori de vacanțe pline de suspans, un cuplu britanic și-a făcut cea mai amețitoare fotografie „selfie” din toate [...]
“Amintirea regelui dac Decebal o găsim puternic întipărită, în cursul Evului Mediu, la dinastiile regale din Spania, Danemarca și Suedia. Într-un excelent studiu, [...]
Piața Maeklong, situata in provincia Samut Songkhram, Thailanda, este locul în care atât comercianții cât și cumpărătorii trebuie să se ferească de tren de circa 8 [...]
Documentele publicate în revista de știință Plos One de către Tomer Czaczkes și echipa sa de la Universitatea Regensburg sunt realizate după studierea a peste 20 de [...]
„A fost scrisă o nouă pagină în istorie”, a declarat Philippe Buron-Pilatre, organizatorul campionatului mondial de baloane cu aer cald, care are loc de două [...]
Titlul de Capitală europeană a culturii se acordă în fiecare an cel mult unui oraş din fiecare dintre cele două state membre care apar în calendarul stabilit, calendar [...]
Din 3 august, echipa condusă de prof. univ. dr. Marin Cârciumaru și dr. Elena Nițu, în colaborare cu alți specialiști din țară și străinătate (Universitatea [...]
Când ne gândim la mare și plajă, cel mai adesea mintea noastră asociază acest loc cu unul plin de nisip galben sau alb foarte fin, valuri și mult soare. Dar plajele [...]
În cadrul acestui articol voi vorbi despre emoții și cancer și despre legătura dintre cancer și stres. Mă numesc Odile Fernandez, sunt medic de familie, am 36 de ani [...]
Cercetătorii americani au descoperit și cultivat un nou tip de algă marină roșie care are gust de șuncă atunci când este gătită. Alga are de două ori valoarea [...]
Dan Iliuță are 17 ani și este elev la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București. Spre deosebire de alți elevi de de vârsta lui, el și-a manifestat [...]
Cititul a devenit o activitate destul de rar întâlnită în rândul copiilor şi al tinerilor ultimei generaţii. Mulţi renunţă cu uşurinţă la cărţi în favoarea [...]
Un grup de pescăruși vicleni au dezvoltat o strategie inteligentă pentru a fura mâncarea (de prânz) vizitatorilor de pe plaja Brighton din Marea Britanie! Păsările [...]
Păgânul tolerant și ateul desăvârșit și decopensat Dan Alexe, după cum singur se caracterizează, a reușit să ne uimească din nou, de data aceasta cu o carte [...]