Cunoaste lumea

Noutăți

Pădurile din Suceava vor fi supravegheate cu ajutorul dronelor. Dacă programul de identificare și combatere a tăierilor ilegale se va dovedi de succes, sistemul se va generaliza!

  •  
  •  
  •  

Pentru supravegherea suprafeței de pădure pe care o administrează Direcția Silvică Suceava, Garda Forestieră Suceava și-a procurat o dronă și mai multe tablete. După cum ne informează botosaneanul.ro, Garda Forestieră ploieșteană și cea suceveană sunt cele dintâi la care va fi experimentat sistemul prin care sunt folosite dronele pentru identificarea acelor zone în care se efectuează ori s-au efectuat tăieri ilegale de pădure.

Bine ar fi să fie achiziționate mai multe astfel de drone și, la fiecare dintre cele nouă gărzi forestiere din țară, să funcționeze zi-lumină câte un centru de supraveghere prin care să fie descoperiți în flagrant cât mai mulți dintre cei care masacrează pădurile în mod sistematic.

Suprafețele de pădure de supravegheat sunt imense, este adevărat, dar surprinderea asupra faptului, identificarea și pedepsirea severă a câtorva grupuri de răufăcători îi va face pe alți potențiali infractori să se gândească nu de două, ci de zece ori înainte de a se înarma cu drujbele pentru a porni la război împotriva pădurilor țării.

Sistemul de supraveghere cu ajutorul dronelor va facilita nu numai combaterea tăierilor ilegale, ci și identificarea grabnică a altor fenomene distructive care afectează fondul forestier național, precum alunecările de teren și mai ales incendiile forestiere.

Dacă acest proiect pilot se va dovedi a fi unul de succes, se intenționează extinderea sa și în alte regiuni. În această primă fază, nu s-au cumpărat drone foarte performante, astfel că în momentul de față supravegherea este condiționată într-o măsură destul de mare de către condițiile meteo și de către unele limite funcționale ale dispozitivelor în cauză.

În afară de Garda Forestieră Suceava, de monitorizarea bunăstării fondului forestier se ocupă și Direcția Silvică Suceava, ce are în dotare încă patru drone. Poate că, prin realizarea de parteneriate cu entitățile private din domeniul protecției mediului, s-ar putea realiza și mai mult în direcția supravegherii fondului forestier, reușindu-se generalizarea sistemului la nivel național.

b

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursă: botosaneanul.ro 

Imagini: droneandquadcopter.com, dronelife.com


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

2 Comments on Pădurile din Suceava vor fi supravegheate cu ajutorul dronelor. Dacă programul de identificare și combatere a tăierilor ilegale se va dovedi de succes, sistemul se va generaliza!

  1. nu vreau sa fiu gica contra, dar oare aceste drone nu vor fi doar pentru omul de rand ? s-ar putea sa aiba filtre pentru taierile masive, pe-alea sa nu le vada, si mai ales pe cele aprobate de romsilva.

  2. BROSTEANU IOAN CRISTINEL // 5 februarie 2017 at 9:44 // Răspunde

    E bine dar nu destul. In afara de taierile ilegale, pericolul cel mai mare il reprezinta taierile legale. Exemplu: activitatea firmei SCHWEIGHOFER

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii