„Ordin de luptă” din partea lui Eminescu – Laurian Stănchescu a reînființat Societatea „CARPAȚII”

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească). Laurian Stănchescu este inepuizabil. După legiferarea, la presiunea sa, a zilei de naștere a lui Brâncuși (19 februarie) ca zi de sărbătoare națională și declararea lui Avram Iancu erou al națiunii române (două mari victorii ale vocii sale publice împotriva sistemului anchilozat care ne ține în captivitate), iată că două noi idei capătă contur public.
Prima este demersul oficial pentru deshumarea lui Mihai Eminescu pentru elucidarea, o dată pentru totdeauna, a cauzei morții sale. Memoriul său a ajuns la procurorul general al României, Augustin Lazăr, care i-a și răspuns, informându-l că sesizările „au fost trimise la Parchetul de pe lângă Tribunalul București competent în soluționarea acestora”. Demersul lui Laurian Stănchescu a inflamat instantaneu opinia publică, generând o adeziune fără precedent, atât în publicul larg, cât și în rândul specialiștilor. Astfel, savantul în medicină legală Gheorghe Baciu de la Academia de Științe a Republicii Moldova s-a oferit să participe direct și nemijlocit la acest act de reparație istorică, ba chiar să aducă și alți colegi specialiști pentru stabilirea cu exactitate a adevărului legat de controversata moarte a lui Mihai Eminescu.
A doua inițiativă este cea mai neașteptată și este și ea un fapt împlinit: Laurian Stănchescu a reînființat Societatea „Carpații”, al cărei prim fondator a fost, printre alții, la 24 ianuarie 1882, Mihai Eminescu. Societatea își propunea “sprijinirea după puteri a oricărui scop şi a oricărei întreprinderi românesci”, iar într-un plan mai larg refacerea Daciei Mari, proiect ce prefigurează România Mare de la 1918. În mai puţin de un an, societatea era pregătită inclusiv pentru operaţiuni armate, ceea ce rezultă din rapoartele poliției secrete chezaro-crăiești.
Desființată brutal la 28 iunie 1883 (moment la care avea deja 20.000 de membri plătitori de cotizație), concomitent cu arestarea lui Eminescu, Societatea Carpații reapare astăzi oficial, la inițiativa lui Laurian Stănchescu. De pe patul spitalului CF 2, unde este internat pentru recuperare, poetul a lansat în spațiul public un mesaj video, din care spicuim:
„Fraților, dragii mei prieteni, vreau să vă spun că am inițiat un act istoric. De fapt nu l-am inițiat, ci îl continui. El a fost conceput de Mihai Eminescu la 24 ianuarie 1882: Societatea Carpații. Aceasta era o societate paramilitară și paraspirituală care lupta pentru românism […]. Eu, împreună cu câțiva prieteni, am hotîrât să continuăm visul lui Mihai Eminescu, reînființând Societatea Carpații – o societate deschisă pentru salvarea românismului. Actul oficial, acest document, este un ordin de luptă pentru salvarea țării, pentru continuarea și păstrarea românismului. Un ordin de luptă pe care ni l-a transmis Eminescu încă de la 24 ianuarie 1882”.
Aceste două inițiative ale poetului și jurnalistului Laurian Stănchescu (membru UZPR), încununează, de fapt, demersurile insistente ale emisiunii „TREZEȘTE-TE, GHEORGHE, TREZEȘTE-TE, IOANE!”, ale revistei CERTITUDINEA și ale Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România în ansamblul ei, pentru resuscitarea spiritului eminescian. Ele sunt și o confirmare, o recompensă morală chiar, pentru profesorii Florin Cristian Gheorghe și Tiberiu Spircu, doi universitari matematicieni care, printr-o istovitoare muncă de cercetare în arhive, au făcut recent descoperiri tulburătoare privind destinul tragic al marelui poet și ziarist. Deshumarea lui Eminescu și reînființarea Societății Carpații sunt, într-adevăr, un imperativ istoric.
Miron Manega
Ziarul este disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu