Orașul diamantelor, cucerit azi de nisip

În 1908 muncitorul Zaharia Lewala a găsit un diamant în timp ce lucra pe domeniul orașului Kolmanskop din Namibia. Acesta a arătat prețioasa sa descoperire superiorului său, inspectorul feroviar german August Stauch. Realizând că zona este bogată în diamante, guvernul german a declarat zona inchisă, iar minerii germani au început exploatarea terenului.
În timpul său de glorie locul era căminul a sute de oameni. Arhitectura clădirilor o imita pe cea din Germania, cu facilități și instituții, inclusiv un spital, sală de bal, stație de energie electrică, școală, alee de popice, teatru și chiar o sală de sport, cazino, fabrică de gheață și prima stație de raze X din emisfera sudică, precum și primul tramvai din Africa. Acesta făcea legătura cu calea ferată din portul Lüderitz.
Orașul a decăzut după primul război mondial, iar când resursele de diamante s-au epuizat, orașul a fost abandonat în 1954.
De atunci și până în prezent natura și-a spus cuvântul și orașul a fost „asaltat” de nisip! Kolmanskop a devenit astfel un loc popular pentru fotografi. Datorită amplasării sale în zona restricționată (Sperrgebiet) din deșertul Namib, turiștii au nevoie de un permis special pentru a intra în oraș. Permisele pot fi cumpărate de la poarta acestuia.
Kolmanskop este considerat azi un oraș-fantomă în deșertul Namib din sudul Namibiei, la 10 km pe țărm de la portul Lüderitz. Se spune ca a fost denumit după un căruțaș, pe nume Johnny Coleman care, în timpul unei furtuni de nisip, a abandonat căruța sa trasă de un bou pe o pantă mică, opusă așezării.
traducerea și adaptarea Mădălina Corina Diaconu
surse: boredpanda.com, Namibia Travel Companion 2013, kolmanskop.net
foto Adam Öjdahl
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu