Oprirea jafului din păduri se poate face doar dacă ne întoarcem la o rânduială socială istorică: OBȘTEA SĂTEASCĂ!

„Nu poate fi înţeles sufletul românului şi istoria lui … fără a înţelege dragostea poporului român pentru pămîntul său”  spunea la vremea lui Nicolae Iorga  „Veşnicia s-a născut la sat, în obştea sătească” spunea de asemenea Lucian Blaga.

Astăzi, avutul acestei țări (pădurea, pământul, apa, resursele subsolului) este jefuit și înstrăinat de către generațiile actuale și nimeni nu poate da o explicație solidă din punct de vedere istoric, sociologic și psihologic al acestui comportament antinațional.

Întodeauna au existat în istorie presiuni din exterior, pentru jefuirea acestui dar dat de Dumnezeu, dar niciodată, în mii de ani, acest popor nu a avut un comportament mai nedemn decât cel de astăzi. Este treaba istoricilor, psihologilor și a sociologilor să studieze acest comportament lipsit de demnitate, și treaba agronomilor și silvicilor să găsească soluții legate de gestiunea corectă a resurselor țării, în cazul de față de gestiune a codrului românesc.

În acest context, după o analiză profundă a formelor de organizare socială a satului românesc care au gestionat pădurea acestui neam, am ajuns la concluzia că singurul mod prin care mai putem să gestionăm echilibrat pădurea, este OBȘTEA SĂTEASCĂ, o rânduială istorică de guvernanță participativă ce vine cel puțin de la Burebista încoace.

Elementul fundamental care a asigurat continuitatea noastră ca neam pe aceste meleaguri a fost obștea sătească, ca principal mod de organizare a vieții sociale în satul românesc și ca mod de rezistență organizatorică în fața valurilor migratoare.

Obștea sătească avea două elemente structurante și anume Teritoriul și Comunitatea. La rândul lui teritoriul avea două componente, vatra (teritoriul în care erau construite casele țăranilor) și moșia (fânațe, islazuri, păduri, livezi, terenuri agricole).

Prin comunitate se înțelege toți membrii unei obști, împărțiți în familii individuale și cetele de neam (Ex. Novac, Sina, Nacu, Gojdu, Dumba, Mocioni, etc la aromâni care au păstrat în istorie cel mai mult acest mod de organizare socială numit rânduială).

În timp ce terenurile agricole erau în proprietatea țăranilor și le puteau transmite ereditar din moși strămoși, existau două categorii de terenuri ce formau rezistența lor în timp la nivel da sat (pădurea, pășunea și fâneața) ce nu se puteau vinde decât membrilor comunității, fiind gestionate în comun adică ÎN DEVĂLMĂȘIE.

Aceast mod de gestiune în comun al pădurii și pajistilor a fost firul roșu prin care acest neam și-a conservat resursele fundamentale pentru supraviețuirea în timp și va trebui să-l analizăm repede, cât mai avem vreme, pentru a construi un cadru legislativ adecvat la vremurile actuale, altfel vom dispărea ca neam.

Va trebui să reintroducem principiul istoric al devălmășiei ca mod de guvernanță participativă, în care individul proprietar de pământ are drepturi în coproprietate cu statul în cazul servicilor publice de mediu și sociale aduse de acel teren.

Va trebui modificată legea pajiștilor de o manieră fundamentală pentru prezervarea fânețelor și pășunilor în gestiunea țăranului și statului român.

În egală măsură va trebui modificat de urgență codul silvic, locul de jaf preferențial a tuturor celor care au năzuit la acest teritoriu, în condițiile în care silvicultorii nu au fost capabili singuri să apere pădurea.

Pentru a înțelege mai clar ce avem de făcut pentru protecția juridică a pădurii, va trebui să plecăm de la definiția juridică a acesteia cu cele patru componente. Proprietatea juridică asupra pădurii are o serie de particularități, plecând de la natura însăşi a pădurii, care grupează solul, arborii şi efectele viețuirii grupate a arborilor.

Astfel, “pădurea” ca proprietate juridică este compusă din:

• un bun principal, adică terenul forestier şi arborii atașați;
• lemnul, ca produs al pădurii;
• bunuri accesorii sau secundare, adică toate celelalte bunuri şi servicii generate de pădure, susceptibile de exploatare şi consumare exclusivă, cum ar fi ciuperci de pădure, fructe de pădure, ramuri pentru măturoaie, cetină, rășină; fân, plante medicinale, etc.;
• produsele şi serviciile de mediu şi sociale, cum ar fi serviciul generării de biodiversitate, recreare, stocare a carbonului, protecție a solurilor, temperare a exceselor climatice, care sunt în mare parte bunuri publice.

Vom încerca în acest articol să generăm câteva principii care trebuie să guverneze noul cod silvic al României, preluând din funcționarea rânduielii pădurii din obștea sătească și din legislația de guvernanță participativă a unor țări europene ce păstrează cu sfințenie pădurea (statele scandinave preponderent).

În unele state, precum Finlanda sau Estonia, s-a admis disocierea dintre proprietatea juridică asupra terenului, care aparține proprietarului terenului, și proprietatea juridică asupra biodiversității, pe care a preluat-o statul, prin intermediul unui contract special de protejare a biodivesității.

Vom enumera în cele ce urmează câteva principii de bază în noul cod silvic, pentru oprirea jafului, prevenirea schimbărilor climatice  și pentru o gestiune durabilă a pădurii, prin introducerea conceptului de guvernanță participativă (aplicată de secole în cadrul obștei sătești):

• Propun ca produsele şi serviciile de mediu şi sociale oferite de pădure, pajiști (limitrofe pădurii)  și resursele de apă aferente,  din rațiuni legate de rânduiala istorică,  să treacă în coproprietatea statului (comuna în sens politic și administrativ) și a obștei sătești (comunitate privată formată din cetățeni cu drept de vot);
• Vânzarea și arenda  pădurii private se poate face doar în interiorul obștii sătești;
• Amenajamentul silvic, agropastoral (pajiști limitrofe pădurilor) și planul de exploatare a resurselor din pădurile publice și private, concesionarea resurselor de apă publice, concesionarea de pajiști publice (limitrofe pădurilor) pentru investiții verzi, concesionarea fondurilor de vânătoare, concesionarea resurselor subsolului,  trebuie să fie aprobate obligatoriu de către coproprietarii serviciilor publice de mediu și sociale (UAT și obștea sătească de pe din teritoriul în care se află resursa);
• Concesionarea cursurilor de apă și a pajiștilor (generatoare de servicii publice de mediu și sociale ) se  poate face doar cu acordul coproprietarilor acestor servicii (UAT și obștea sătească);
• Alinierea codului silvic cu cel din țările europene în sensul eliminării interdicției accesului animalelor în pădure (cu restricții în pepiniere și regenerări naturale și plantații);
• Avizarea de către Ministerul Apelor și Pădurilor a plăților compensatorii APIA, în ceea ce priveste asigurarea încărcăturii cu animale din pajiști alpine și păduri, pentru evitarea sălbăticirii vegetației de pe pajiști și a fertilizării durabile a pădurilor;
• Trecerea terenurilor agricole și a pajiștilor în regim silvic nu se poate realiza fără acordul coproprietarilor serviciilor publice de mediu și sociale (UAT și obștea sătească);
• Organizarea tututor proprietarilor privați de pădure în obști sătești, pentru gestiunea serviciilor publice de mediu  și sociale de pe teritoriul satului/localității;
• Eliminarea interdicției legată de numărul maxim de câini la stână (numărul este stabilit în așa fel încât țăranul gestionar de stână sau văcărie să se poată apăra de animalele sălbatice (urs, lup, etc…);
• Obligativitatea obștilor de a avea un număr minim de vânători (5 % din total membri) pentru gestiunea corectă a mistreților care distrug culturile agricole;

Avram Fițiu

Secretar General

Federația Națională de Agricultură Ecologică

Mai multe detalii despre tematica renașterii din cenușa uitării a satului românesc, puteți vedea pe publicația noastră  online http://www.romanianoastră.info

Cartea Savarea Fermei Țărănești se poate descărca gratuit de pe blogul meu: http://www.avramfitiu.ro/

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină