Oprah Winfrey prezintă proiectul fotografic al româncei Mihaelei Noroc: „ATLASUL FRUMUSEȚII”. Un mare succes internațional

“Parcă visezi atunci când îți vezi munca în emisiunea unei legende a televiziunii, pe care o admiri de mulți ani. Ieri a fost o zi fantastică. Un reportaj despre Atlasul Frumuseții în emisiunea unei legende. Să auzi o asemenea voce vorbind despre proiectul la care muncești zi de zi, e pur și simplu incredibil.” Acestea au fost cuvintele fotografei Mihaelei Noroc postate pe pagina sa de facebook, după ce în ziua de 3 mai 2015, pe postul OWN TV din Statele Unite ale Americii, Oprah Winfrey prezenta în emisiunea sa “Super Soul Sunday”, proiectul tinerei românce: „Atlasul Frumuseții”, fotografii – portete de femei realizate de Mihaela într-o călătorie de 2 ani în jurul lumii, poposind în 37 de țări.
“Super Soul Sunday” este una dintre emisiunile cu cel mai mare “rating” din SUA, Oprah Winfrey dându-i viață acestui program în octombrie 2011. Este o serie de emisuni cu programe care hrănesc mintea, corpul și spiritul în timp ce oferă perspective de viață prin prisma experiențelor trăite de alte persoane. „Super Soul Sunday” explorează probleme care includ spiritualitatea, viața de apoi și împlinirea personală. O caracteristică a programului este seria de conversații în profunzime între Oprah Winfrey și invitatele sale, unele dintre gânditoarele spirituale cele mai recunoscute ale timpului nostru. Alte segmente ale spectacolului includ documentare de lung și scurt metraj. „Super Soul Sunday” este o emisiune distinsă cu două premii Emmy.
În segmentul dedicat de Oprah Winfrey tinerei românce, în emisiunea sa din 3 mai 2015, aceasta spune: “Fotografa română Mihaela Noroc călătorește prin lume fotografiind mii de femei. Ea numește acest proiect ‘Atlasul frumuseții’. Fiecare femeie, spune Mihaela, reprezintă diversitatea, o autenticitate a ceea ce înseamnă frumusețe în orice cultură: Iran, Etiopia, China, Amazonul, Noua Zeelanda…. Fotografierea unei femei, în ipostazele ei cele mai naturale, surprinde cel mai pur moment de sinceritate și seninătate despre care Mihaela spune că este esența frumuseții feminine”.
Portretele realizate de Mihaela Noroc ne vorbesc prin sinceritatea ochilor care ne privesc, acel moment de o secundă, sau poate câteva secunde în care artista a surprins femeia respectivă prin lentila aparatului său de fotografiat. “Este o relație spirituală. Te adâncești în ochii ei, vezi în ochii ei povestea vieții ei, durerile, bucuriile ei, pentru că ochii nu mint niciodată!”, spune Mihaela în emisiunea „Super Soul Sunday”.
Totul a început cu o călătorie în Etiopia unde Mihaela a descoperit frumusețea dată de simplitatea acelor femei. „Eu eram pasionată acasă de fotografia de portret, iar în călătorii făceam fotografia de călătorie și cele două se mixează foarte bine în Atlasul frumuseții”, a declarat Mihaela pentru Agerpres. “Timp de 2 ani am adunat imagini din toate colţurile lumii, iar acum le-am aşezat cu emoţie în tablouri spectaculoase. Multe dintre fotografii au apărut în cele mai importante publicaţii ale lumii, dar acum vor putea fi văzute pentru prima oară, nemijlocit, la dimensiuni mari.”
Proiectul a fost lansat în premieră mondială în luna aprilie într-o expoziție deschisă la Palatul Știrbei din București. Potrivit fotografei Mihaela Noroc, „Atlasul Frumuseţii” este „un proiect românesc, unic în lume”, care „nu putea să aibă premiera decât aici, acasă”.
Site-ul televiziunii internaţionale CNN posta în februarie 2015 câteva imagini ale proiectului Mihaelei citând cuvintele fotografei: „Frumuseţea înseamnă diversitate, iar eu am străbătut lumea pentru a o descoperi. În opinia mea, frumuseţea înseamnă să ţii în viaţă originile şi cultura. Să fii natural, sincer, autentic, special.”
„Acesta este motivul pentru care fotografa română a cutreierat lumea pentru proiectul său ‘Atlasul Frumuseţii’, căutând să surprindă imagini ale frumuseţii în diferite ţări şi culturi”, preciza CNN.
„Am văzut mulţi tineri încercând să imite alte persoane, să copieze trenduri internaţionale. Am realizat că frumuseţea înseamnă să fii diferit, să fii tu însuţi şi să îţi păstrezi moştenirea culturală”, declara Mihaela Noroc, pentru publicaţia britanică The Independent.
Şi tabloidul britanic The Daily Mail a prezentat proiectul: „Sunt o femeie de 29 de ani din România, care şi-a părăsit locul de muncă plictisitor şi a început o nouă viaţă. În urmă cu doi ani, mi-am luat rucsacul, aparatul foto şi am început să călătoresc în jurul globului, folosind economiile pe care le-am făcut în ani de muncă”, spunea Mihaela Noroc, citată de dailymail.co.uk.
Proiectul „Atlasul Frumuseţii” a fost prezentat de publicaţia franceză Le Figaro, de site-ul american Business Insider, dar şi de site-ul de divertisment boredpanda.com.
Mihaela Noroc doreşte să continue proiectul „Atlasul Frumuseţii”, să adauge în această colecție de imagini inedite, cel puţin un portret de femeie din fiecare ţară a lumii. De asemenea, ea vrea în viitor să lanseze un album cu imagini din „Atlasul Frumuseţii”.
În prezent, fotografiile artistei pot fi admirate până la data de 16 mai 2015 la Galeria Artfolly, pe Calea Victoriei 107, la parterul Palatului Știrbei din București. Expoziția este deschisă de marți până sâmbătă între orele 14.30 – 19.30.
Un articol de Mădălina Corina Diaconu
Surse: OWN TV, CNN, The Daily Mail, The Independent, Agerpres
Foto: facebook Mihaela Noroc
Video emisiune Oprah Winfrey:
http://on.aol.com/video/super-soul-original-short–a-photographers-journey-to-discover-true-beauty-in-women-518803780?icid=search_results_click
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu