„Ofensiva culturală”. Ateneele populare ale capitalei

În perioada interbelică apar în capitală inițiative particulare menite să suplimenteze eforturile instituțiilor de învățământ, demersuri îndreptate către educarea întregii populații, sub forma așa-numitelor atenee populare.
Ateneele erau instrumente ale propagandei culturale prin care se urmărea animarea conștiințelor, „înlăturarea poftelor deșănțate, spre a face loc simțirilor frumoase, necesare unui neam, spre a se putea numi civilizat”. În mediul rural se vor numi cămine culturale.
„Un ateneu este o școală în care lumea de-a valma vine să prindă știința altora, șă-și înavuțească pe cale ușoară și plăcută cunoștințele […] un laborator în care se face cunoștința unei literaturi sănătoase și alese, unde se împrăștie gustul de frumos și de folositor, unde te poți reculege mai des și înălța cu gândul către alte sfere, mai interesante și mai revelatoare decât cele în cari te deprinseseși până atunci.”
Proiectul cultural a crescut în jurul activității școlii. Serbările școlare au fost completate cu evenimente coordonate de absolvenți sau de studenți voluntari.
Apoi, „șezătorile”, conferințele susținute de specialiști din diverse domenii și producțiile artistice din ce în ce mai elaborate au agregat comunitatea locală.
Unul dintre primele atenee populare din București, opera directorului Șerban Popa, se afla în incinta școlii școlii primare nr. 32 (Str. Mașina de Pâine) pe care acesta o conducea.
Dispunând de o donație (20.000 lei) din partea ministrului instrucțiunii publice Constantin I. Angelescu, Șerban Popa amenajează o încăpere cu o capacitate de 500 de persoane, „cu scenă, cortină, lumini electrice, fundal pictat și culise”, inaugurată pe 24 noiembrie 1924.
Ateneul „Dr. C. Angelescu” urma să fie un spațiu multifuncțional: sală pentru șezători culturale, expoziții, concerte, bibliotecă publică, teatru popular, „cinematograf instructiv și educativ”.
Prin evenimentele propuse directorul dorea „să perfecționeze din toate punctele de vedere sufletul și corpul membrilor ateneului”, să contribuie la dezvoltarea economică a cartierului, să conserve datinile și obiceiurile strămoșești, să popularizeze cunoașterea legilor tării și, nu în ultimul rând, „să prevină relele sociale (luxul, mituirile, concubinajul, alcoolismul etc.).”
„Patronajul” ministrului i-a asigurat ateneului contribuții valoroase din partea unor distinse personalități.
La șezători au luat cuvântul profesori universitari, oameni politici, cadre militare, au evoluat soliști ai Operei Române, corul Conservatorului și instrumentiști de renume.
Ateneul a primit și vizita unui fost ministru al educației din America, domnul Wodington. În afara orelor, elevii puteau opta pentru cursuri pregătitoare de tipografie sau cizmărie iar adulții se bucurau de un curs practic de îngrijire a vegetației cartierului, pus la dispoziție de Societatea Horticolă.
Succesul primelor atenee fondate din inițiativă particulară atrage interesul municipalității care dispune sistematizarea activității de propagandă culturală. Astfel, în cadrul primăriei se înființează un nou serviciu, Serviciul de Asistență Culturală.
În 1926, pentru acest serviciu a fost alocată suma de 1.159.100 lei, o parte din bani fiind utilizați pentru dotarea ateneelor cu mobilier, instrumente muzicale, plata dirijorilor de cor etc.
Eforturile centralizate au fost completate de donații. Spre exemplu, Nicolae Iorga donează 200 de volume ateneului „Golescu”.
„Pe lângă orice școală, primară sau liceu se poate înființa un ateneu popular care are drept scop să grupeze oamenii de bine în jurul școalei pentru ca într-o atmosferă plăcută, luându-i adesea ori de la cârciumă sau jocuri de cărți, să audă tineretul cântând, jucând o piesă morală, să asculte conferințe scurte cu subiecte utile din viață, să înțeleagă frumusețile morale ale creștinismului strămoșesc, să vadă un film distractiv și moral, cu un cuvânt să petreacă câteva ore fără mare cheltuială.”
Totodată, ateneele devin instituții auxiliare serviciilor de sănătate publică și asistență socială. Erau spații ale culturii sanitare prin care se urmărea combaterea bolilor (tuberculoză, sifilis, alcoolism), protecția mamei și a copilului, încurajarea natalității etc.
La buna desfășurare a activităților ateneelor și-au dat concursul instituții ale statului, Biserica, societăți publice și private.
Amintim câteva dintre ele : „Căminul Nostru”, „Societatea Ortodoxă a Femeilor Române”, „Societatea Culturală Graiul Românesc”, „Societatea Culturală Tinerețea”, „Fundația Culturală Principele Carol”, „Casele Naționale”, „Societatea Vrancea”, „Teatrul Popular”, „Societatea Cultul Patriei”, „Oficiul Național de Educație și Fizică”, „Societatea Corală Cântarea României”, „Societatea Artiștilor Instrumențiști”, „Societatea Arta și Istoria Națională”, corul clasei de dirijat de la Conservator, cvartetele Teodorescu, Nottara, Capelleanu, orchestra maestrului Crăciunescu.
Programele muzicale i-au atras atenția și maestrului George Enescu care a oferit o reprezentație la ateneul popular „Obor”.
Sub imboldul „Patrie și Dumnezeu”, șezătorile ajung în fabrici și ateliere, printre lucrătorii de la Societatea Comunală a Tramvaielor, la C. F. R., Regia Monopolurilor Statului, Atelierele Comunale și măturătorii Primăriei.
În 1927 existau în capitală 60 (44 în alte surse) de atenee populare, majoritatea purtând numele cartierelor în care se aflau sau numele unor personalități: Grivița Nouă, Popa Nan, Herăstrău, București Nord, Neamul Goleștilor, Dichiu, Cotroceni, Foișor, Bellu, Cioplea, Cultura Grozăveștilor, Tei, Obor, Cărămidarii de Jos, Cuibul cu barză, Al. Vlahuță, Spiru Haret, Regele Ferdinand, Regina Maria, Principele Mihai, Antim Ivireanul, Nicolae Iorga, Ienăchiță Văcărescu.
În pragul izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, Bucureștiul avea 43 de atenee distribuite astfel: 13 în culoarea Albastru, 12 în Verde, 9 în Galben și 9 în Negru.
În formula căminului cultural, fenomenul supraviețuiește schimbării de regim deoarece deservea drept „infrastructură” unei alte propagande, cea a „omului nou.”
Text: Alexandra Rusu
Casa Filipescu Cesianu – Muzeul Vârstelor
În imagine:
- Palatul ateneului popular „Dichiu” din Str. Romană nr.145, sursa: Aurel Dinulescu, Mișcarea culturală a capitalei pe anii 1926-1927, Institutul de Arte Grafice „Răsăritul”, București, 1928.
- Sala ateneului popular „Obor”, Școala de fete nr. 33, sursa: Aurel Dinulescu, Mișcarea culturală a capitalei pe anii 1926-1927, Institutul de Arte Grafice „Răsăritul”, București, 1928.
- Sala ateneului popular „Golescu”, în plină activitate, de pe lângă Școala de băieți nr. 3, sursa: Aurel Dinulescu, Mișcarea culturală a capitalei pe anii 1926-1927, Institutul de Arte Grafice „Răsăritul”, București, 1928.
- Sala ateneului popular „Mih. Popescu”, de pe lângă Școala de băieți nr. 25, în plină activitate, sursa: Aurel Dinulescu, Mișcarea culturală a capitalei pe anii 1926-1927, Institutul de Arte Grafice „Răsăritul”, București, 1928.
Bibliografie:
- Aurel Dinulescu, Mișcarea culturală a capitalei pe anii 1926-1927, Institutul de Arte Grafice „Răsăritul”, București, 1928.
- Vasile Militaru, Un capitol din istoria culturală. Începutul Ateneelor Populare din Capitală, Tip. Vulturul Jean I. Călin & Const. Ștefănescu, București, 1927.
- Radu Olteanu, Bucureștii în date, întâmplări și ilustrații, Editura Paideia, București, 2010.
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu