Oare americanii au închis într-adevăr programul HAARP?

Puține subiecte sunt mai înfricoșătoare și, deopotrivă, mai controversate decât acest program de cercetate despre care omul obișnuit nu știe decât ceea ce găsește scris pe Internet. Recent, conform mai multor surse oficiale americane, se pare că faimosul program american de cercetare și experimentare denumit oficial High frequency Active Auroral Research, cunoscut publicului larg sub numele de Haarp, ar urma să fie închis tocmai la solicitarea U.S. Air Force, adică a Forțelor Aeriene Americane. Acestea și-au pierdut interesul pentru controversatul HAARP și au notificat în acest sens Congresul Statelor Unite ale Americii.
HAARP ar fi fost construit oficial în anul 1993 și a primit finanțare de la aviația militară americană, marina militară americană, Universitatea din Alaska și proiectul comun DARPA, adică Defense Advanced Research Projects Agency. Gigantica infrastructură construită de americani în Alaska, la 400 kilometri de orașul Anchorage, este, de fapt, un program pentru crearea pe cale artificială a unor câmpuri electromagnetice prin care pot provoca o serie de interferențe și tulburări ale ionosferei și magnetosferei pământului.
Conform unei părți a specialiștilor, radiațiile emise de acest sistem sunt capabile să pătrundă chiar subteran și să descopere astfel buncăre și tunele ascunse, baze militare, etc. De asemenea, HAARP ar fi capabil să întrerupă partea electronică a armelor sau a sateliților cosmici. În plus, tot HAARP ar fi o tehnologie avansată care poate să influențeze atmosfera și să provoace astfel mari schimbări meteorologice în funcție de dorințele celor care îl acționează.
Adepții teoriilor conspiraționiste consideră spre exemplu, că seismele din Iran și cele de la granițele ruso-nord-coreene, au făcut parte dintr-un război electromagnetic dus de Statele Unite cu ajutorul programului HAARP. O parte tot mai mare a analiștilor militari consideră de altfel, că producerea acestor mișcări seismice într-un interval atât de scurt nu poate fi o coincidență. În trecut, atât Iranul cât și Coreea de Nord au fost trecute de Administrația de la Washington pe așa-numita Axă a Răului, din cauza programelor nucleara ale acestor țări, programe care nu erau conform directivelor americane.
Experimentele americanilor de la baza din Alaska au fost considerate vinovate inclusiv de uraganul Katrina care a lovit SUA în anul 2004, de tsunami-ul care a devastat Indonezia în anul 2004, precum și de cutremurul devastator din Haiti, din anul 2010.
Cele mai multe aspecte legate de HAARP nu au fost dezvăluite oficial din motive de ”securitate națională”. Cu toate acestea, se știe că încă din anul 2003, programul dispunea de 48 de antene uriașe, înalte de 20 de metri, legate toate la un emițător de 1 MW. Proiectul final prevedea însă instalarea a 360 de antene de 3 MW fiecare. Se mai spune că uriașele antene din Alaska sunt dispozitivele prin care Pentagonul reușește să intercepteze comunicațiile din întreaga lume.
Spațiul aerian de deasupra este și acum închis oricărei survolări, iar unii experți susțin că programul HAARP nu doar că nu va fi oprit niciodată, dar va fi optimizat și perfecționat frecvent și va fi amplasat într-o zonă secretă.
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu