Oamenii de știință cred că au descoperit Geamănul pierdut al Soarelui!

În anii 1980, Richard Muller, fizician la Universitatea din California, Berkeley, a prezentat ideea conform căreia Soarele nostru are o stea geamănă, cunoscută drept “Nemesis”. Acum, astronomii cred că tocmai l-au găsit pe Nemesis. Situat la aproximativ 184 de ani-lumină distanță, acesta se numește HD 186302, și seamănă atât din punct de vedere al vârstei, cât și al compoziției chimice cu Soarele. HD 186302 e o stea de tip G, puțin mai mare decât steaua noastră, însă cu aceeași temperatura și luminozitate. Cercetătorii cred ca 85% dintre stele apar în perechi, însă atunci când părăsesc “creșa” și se împrăștie, sunt foarte dificil de localizat.
“Nu exista foarte multe informații despre trecutul Soarelui, dar prin studierea acestor stele, putem înțelege în ce punct din Galaxie și sub ce condiții s-a format Soarele,” a declarat Vardan Adibekyan, de la Institutul de Astrofizica și Știinte Spatiale din Portugalia.
Un alt motiv pentru care ar trebui să ne orientăm mai mult spre studierea lui Nemesis este și faptul că o planetă similară Pământului ar orbita în jurul său, ceea ce crește posibilitatea descoperirii unor forme de viață extraterestră sau cel puțin a unei planete pe care într-un viitor îndepărtat am putea să o colonizăm. Singurul loc din Univers unde știm că există viață se află în Sistemul nostru Solar. Aceasta înseamnă că dimensiunea, vârsta, temperatura, luminozitatea și compoziția chimică a Soarelui sunt compatibile cu viața așa cum o știm. Deci, pare plauzibil ca planetele care orbitează alte stele cu aceleași calități, frații stelari, ar fi putut dezvolta și ele viață.
„Unele calcule teoretice arată că există o probabilitate non-neglijabilă ca viața să se răspândească de pe Pământ la alte planete sau sisteme exoplanetă, în perioada bombardamentului târziu greu. Avem ceea ce am putea visa – un Pământ 2.0, care orbitează în jurului unui Soare 2.0. Desigur acestea sunt pure speculații în acest moment”, a spus Adibekyan.
Revenind la teoriile fizicianului Richard Muller, acesta era convins de faptul că Nemesis a jucat un rol important în dispariția dinozaurilor, dirijând, fără voia sa, o centură de asteroizi din sistemul nostru solar către Terra. Ipoteza sa se bazează pe faptul că cele cinci extincții care au avut loc pe Pământ au avut loc la intervale regulate. Deci, unii oameni de știință au ajuns la concluzia că este un model ciclic care ar fi putut fi cauzat de prezența unei alte stele în sistemul nostru solar.
Un studiu din 2017 realizat de cercetătorii de la Universitatea din California a dat crezare acestei idei sugerând că aproape toate stelele se formează împreună cu un partener. Când și-a prezentat ideea prezenței în sistemul nostru solar a lui Nemesis, Muller a susținut că steaua geamănă Soarelui ar fi putut să se intersecteze periodic cu Norul lui Oort, o sferă de corpuri de gheață, multe dintre aceste corpuri călătorind în jurul Soarelui pe orbite eliptice, influențându-le deplasarea și făcând ca unele să cadă pe Terra.
sursa: https://www.sciencealert.com/we-may-have-found-our-sun-s-long-lost-identical-twin-star
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu